Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 580
            [nume] => Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
            [descriere] => 

 

 

Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat să nu o reînvii și în memoria ta.

 

Parcă am citit-o întâia oară. În copilărie, am parcurs-o ca pe o plăsmuire a autorului și nimic mai mult. Nu mi-a ajuns la suflet. Nu i-am deschis. N-avea cum să fie real Domnu ăsta, Trandafir. Era simplu și clar gândul că nu există asemenea învățător, atât de vie era încă pe sufletul meu ștampila rece și contondentă a învățătoarei mele. Dacă nu mă înșel, a fost prima scriere pentru care am făcut un comentariu literar. Cam atât.

 

Azi, acum, am găsit-o atât de reală și de grăitoare în locul elevului de primară care am fost și care ar fi avut nevoie de ochii Domnului Trandafir, de zâmbetul lui blând și de însuflețirea cu care le povestea copiilor.

 

„Și dintr-odată, dintre chipurile trecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai deslușit și-i zâmbii cu dragoste în piroteala care mă copleșea.

Era Domnu, Domnu Trandafir, învățătorul meu.

(...)

Uite, și acum mi se pare că Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea strămoșilor. Când făcea un semn cu mâna, așa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut  și eu vedeam tot ce spunea glasul lui... Și, când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte năcăjit, hărțuit de administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele...

(...)

Ne-a învățat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca semințe bune ce au înflorit bogat mai târziu...

(..)

Tu bagi de seamă că nu-ți vorbesc de gramatică și aritmetică. Și nici nu-ți voi vorbi. Acestea se făceau bine; băieții învățau după puterile lor; dar sunt niște lucruri așa de neînsemnate când le pui față în față cu învățătura cealaltă, sufletească, ce ne-o da Domnu! Și ne-o da această învățătură nu pentru că trebuia și pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el și pentru că în acest suflet era ceva din credința și curățenia unui apostol.”

(fragmente din Domnu Trandafir, Mihail Sadoveanu)

 

Ei, cum e?!

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 372 [updated_at] => 2017-12-07 18:26:07 [categorie] => 60 [data] => 1512622800 [meta_description] => Tu bagi de seamă că nu-ți vorbesc de gramatică și aritmetică. Și nici nu-ți voi vorbi. Acestea se făceau bine; băieții învățau după puterile lor; dar sunt niște lucruri așa de neînsemnate când le pui față în față cu învățătura cealaltă, sufletească, ce ne-o da Domnu! Și ne-o da această învățătură nu pentru că trebuia și pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el și pentru că în acest suflet era ceva din credința și curățenia unui apostol. [meta_keywords] => invatator, blandete, gramatica, invatatura, cel mai bun, domnu trandafir, mihail sadoveanu, suflet, apostol, bunatate [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Empatia dascălilor este cheia succesului preșcolar și școlar al copiilor. Rezultatul unui studiu de un deceniu. [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/430/Empatia-dasc%C4%83lilor-este-cheia-succesului-pre%C8%99colar-%C8%99i-%C8%99colar-al-copiilor.-Rezultatul-unui-studiu-de-un-deceniu./ [asociat_name2] => Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială! [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/400/Cum-%C8%99i-a-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bat-o-mam%C4%83-din-Rusia-feti%C8%9Ba-s%C4%83-scrie.-Metoda-mi-se-pare-genial%C4%83!/ [publish_date] => 1512622800 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/580/domnu_trandafir.jpg ) [5] => Array ( [id] => 579 [nume] => Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P) [descriere] =>

„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile, cu pielea, urechile, ochii. Cu emoțiile cel mai mult! Așa că lasă deoparte teama. Nu încape. Și iubește-l așa cum are el nevoie, cât să înțeleagă iubirea ta, cu bucuria întâlnirii, cu mângâieri fine, cu glasul cald și cu privirea recunoscătoare că-l ai să-l îngrijești tu. Nu vei ști multe cu mintea de acum încolo: cum să-l ții corect la sân, când să-l hrănești, cât are nevoie să doarmă, cum să-i schimbi scutecul, ce să faci când va face prima febră, dar le vei afla, n-avea grijă. Ce nu te va învăța nimeni niciodată este cine este copilul tău, pentru că asta se află cu sufletul. Și e de departe cea mai importantă zală în legătura specială mamă-copil, acea legătură care îi permite să-si arate minunăția. Așa că descoperă-l, privește-l atent, ascultă-l cu răbdare și-o să-ți spună el, puiul de om, cine e el. De aici mai departe, vei ști ce ai de făcut.”

 

Rândurile acestea mi-ar fi fost mir pentru inima bătând în ritm nou, cu totul străin, alternând între nerabdarea de a-mi ține copilul în brațe pentru întâia oară, însoțită de straniul sentiment de uimire că-l am, că-l voi vedea, că e el, cel pe care l-am simțit în pântece, și teama că n-o să știu cum să-l alin ca mamă a lui.  Pe alocuri, era paralizant. Dar, ca mamă, nu-ți dai voie să paralizezi. Tu  știi! Le-aș fi savurat ca pe un ceai cald cu levănțică și iasomie în serile cu ploaie rece, dacă le-aș fi găsit așternute pe o foaie de hârtie, așezată pe noptiera din rezerva de spital în dimineața zilei de 20 mai a anului 2010.

 

Le-am scris eu, iată, după 7 ani de când sunt mamă, dar niciodată nu e prea târziu să transmit credința că o mamă are nevoie să afle și cum să-și hrănească/culce/îngrijească puiul, dar mai puțin decât să afle despre el chiar de la el. Ori, ca să aibă răbdare sa-l descopere, este foarte important să știe că bebelușul:

 

  • simte tot încă din pântecele mamei;
  • vine pe lume cu emoții deja în amigdală, parte a sistemului limbic din creier, un fel de magazie a emoțiilor;
  • se naște cu 2 părți ale creierului dezvoltate: trunchiul cerebral și sistemul limbic. Toate celelalte părți ale creierului se dezvoltă ulterior și, foarte important, plastic, prin imagini, joc și joacă;
  • în primii 3 ani, creierul face un salt cu care nu se va mai întâlni niciodată în viață. La vârsta de 3 ani, creierul copilului atinge până la 90% din dimensiunea pe care o va avea ca adult;
  • poate fi stimulat să deprindă anumite abilități cu precădere în anumite perioade de timp, acele perioade pe care specialiștii le-au numit Ferestrele de Oportunitate (Windows of Opportunity) în dezvoltarea creierului. Ceea ce e cu adevărat spectaculos este, de exemplu, că fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea limbajului este între 0 si 2 ani, când copilul nu vorbește. Creierul lui, atunci, creează rețelele vorbirii și, dacă i se vorbește corect, frazat, mult și explicit, el, când va începe să vorbească, o va face în aceiași termeni;
  • se dezvoltă cognitiv în salturi. Săptămânile minune!  este cartea cuplului Frans Plooij și Hetty van de Rijt. Conform teoriei lor, bebelușul face, în primii doi ani de viață, 10 salturi în dezvoltarea lui mintală, primele 8 fiind traversate în doar primul an. Iar, când face un salt, poate deveni confuz și speriat, emoții care se manifestă în diferite comportamente.
  • se confruntă cu stres și sunt mulți factori;
  • plânsul este una din puținele modalități, dacă nu singura în primele luni de viață, de eliberare a stresului;
  • după naștere, vede puțin spre deloc și numai culori intense, pentru că retina lui poate detecta doar un contrast mare între lumină și întuneric.

 

Acesta aș îndrăzni să spun că este parte din bagajul gravidei, cel scris, cuvinte și informații pe care i-ar face bine să le citească acolo, în spital, încă înainte de a-și ține puiul în brațe pentru prima oară.

 

Și, acasă, să o aștepte cărticelele Prin Ochi de bebe, un concept grafic inovativ, bazat pe toate informațiile enumerate mai sus, concluzii ale unor cercetări științifice de decenii, adaptat la nevoia de conectare a bebelușului la persoana de încredere, cel mai adesea, mama.

 

Prin ochi de bebe este o serie de cărți a Editurii Sierra Madre, dedicată bebelușilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 12 luni, un instrument de relaționare cu bebelușii minunat. De ce spun chiar minunat? Pentru că sunt imagini mari, contrastante și sunt imagini fără cuvinte, ceea ce permite mamei să acceseze imaginația, să-si moduleze vocea după propriul scenariu al poveștii, să transmită bebelușului ei cât și cum știe ea că îl poate surprinde, fascina, stimula.

 

Prin ochi de bebe a ajuns și în România (vezi imagini de la lansare) grație creatorului, Kamil Ziegler, un tătic implicat și dornic să vadă, întâi, el lumea prin ochii bebelușului lui, pentru ca, abia mai apoi, să îl ajute să o cunoască. În sensul acesta și ca să ajute și pe alti părinți să vadă lumea din perspectiva bebelușului, a creat și o aplicație, Baby World, care poate fi descărcată de aici.

 

 

Cărticelele vor putea fi comandate online în scurt timp, de asemenea, vor fi prezente în librării, dar am și eu de oferit 3 dintre aceste interesante instrumente de învățare și conectare cu bebelușul.

 

[CONCURS] Hai să facem o leapșa a cărticelelor de azi până pe 4 decembrie, orele 00:00. Dă tag unei proaspete sau viitoare mămici, într-un comentariu pe pagina Jurnalul unei mame (click aici), și ea poate primi unul din cele 3 kit-uri #prinochidebebe (kit-ul include trei cărți în format clasic - Melcul, Zmeul și Furculița & Lingura - și Armonica, o cărticică pliabilă) pe care le am de oferit. Voi face extragerea în data de 5 decembrie. 

[visible] => 1 [order] => 371 [updated_at] => 2017-11-29 16:14:38 [categorie] => 60 [data] => 1511931600 [meta_description] => Acesta aș îndrăzni să spun că este parte din bagajul gravidei, cel scris, cuvinte și informații pe care i-ar face bine să le citească acolo, în spital, încă înainte de a-și ține puiul în brațe pentru prima oară. Și, acasă, să o aștepte cărticelele Prin Ochi de bebe, un concept grafic inovativ, bazat pe toate informațiile enumerate mai sus, concluzii ale unor cercetări științifice de decenii, adaptat la nevoia de conectare a bebelușului la persoana de încredere, cel mai adesea, mama. [meta_keywords] => sierra madre, kamil ziegler, prinochidebebe, prin ochi de bebe, carticele, bebelus, vedere, aplicatie, 0-12 luni, dezvoltare, cognitiva, mama, pui, concept, descoperire, lumea [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Săptămânile minune în dezvoltarea bebelușului tău. Wonder Weeks. [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/477/S%C4%83pt%C4%83m%C3%A2nile-minune-%C3%AEn-dezvoltarea-bebelu%C8%99ului-t%C4%83u.-Wonder-Weeks./ [asociat_name2] => Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință. [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/459/Ferestrele-de-oportunitate-%C3%AEn-dezvoltarea-creierului-copiilor,-descoperire-a-oamenilor-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83./ [publish_date] => 1511931600 [autor] => 1 [advertorial] => 1 [pic] => userfiles/articole/579/prin_ochi_de_bebe.jpg ) [4] => Array ( [id] => 578 [nume] => Am scris cu gândul bun la mama [descriere] =>

 

 

Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu. În contextul ăsta, copil, am trăit atâtea și atât de intens –  aș povesti una, care se derulează ca o secvență de film în mintea mea, dar nu e doar a mea și n-am dreptul să o fac -,  că aș fi putut ajunge să mă las de școală, să mă ascund de oameni, să mă apropii prea mult de iubirea fizică arătată de orice bărbat, să defulez în vicii, să rănesc la rândul meu, să (mă) pierd. N-am făcut-o. Cunosc cel puțin două persoane care, trăind într-un context asemănător, s-au rătăcit pe drum. Am fost sau sunt eu specială? Nu. Diferența stă în altceva.

 

Nu ce ni s-a întâmplat în copilărie ne-a afectat, ci ceea ce am înțeles noi în timpul fiecărei experiențe, cu o minte încă fantastică, și ceea ce a rămas în noi după experiență, în sufletele noastre nou-născute.

 

Dacă am avut lângă noi cel puțin o persoană care să vadă dincolo de suferința proprie, să coboare din trenul numit viață, să ne vorbească despre ce s-a întâmplat și să numească ce am simțit, dar cu un nume cunoscut, aceste experiențe sunt, de fapt, șanse de creștere. Am înțeles asta acum.

 

Tocmai pentru că am trăit ce am trăit și am avut-o pe mama foarte aproape, conținătoare și povestitoare după aproape fiecare situație grea, ajunsă mamă, sunt cu ușurință empatică la frământările copilului meu, mai disponibilă, cu răspunsuri la întrebări, conștientă de lumea magică din mintea lui. Iar, după ce se întâmplă să greșesc față de Rareș, că nu suntem perfecți și nu despre asta e vorba în a face mare un copil, am grijă de sufletul lui, pentru că știu ce pământ virgin e acolo și pentru că cineva m-a învățat odată și cum să-l cultiv. Și m-așez lângă el și-i vorbesc despre, de exemplu, cearta dintre mine și tatăl lui, la care a fost martor, care nu are legătură cu el, că amândoi îl iubim și că ne iubim mult și între noi, dar că am răbufnit pentru că am lăsat, poate, lucruri nespuse, că suntem furioși acum, dar că vom fi din nou bine. Huh!

 

Viața este un cumul de experiențe. De toate felurile. Copilul nu trebuie ferit din calea vieții. De altfel, cred că părinții care o fac trăiesc într-o mare iluzie. El are nevoie să trăiască și frustrări, și dezamăgiri, și conflicte. Chiar are nevoie. Iar de noi să îi fim povestitori. Cum să știe ce e una și ce e cealaltă fără a o trăi pe fiecare în parte? Cum să știe ce să facă cu sentimentul de durere produs de o dezamăgire, sau cum să știe cât de mult doare dezamăgirea în celălalt, astfel încât să nu o producă el?

 

Am scris cu gândul bun la mama. Și cu recunoștință.

 

Sursa foto aici.

 

[visible] => 1 [order] => 370 [updated_at] => 2017-11-27 17:59:20 [categorie] => 53 [data] => 1511758800 [meta_description] => Viața este un cumul de experiențe. De toate felurile. Copilul nu trebuie ferit din calea vieții. De altfel, cred că părinții care o fac trăiesc într-o mare iluzie. El are nevoie să trăiască și frustrări, și dezamăgiri, și conflicte. Chiar are nevoie. Iar de noi să îi fim povestitori. Cum să știe ce e una și ce e cealaltă fără a o trăi pe fiecare în parte? Cum să știe ce să facă cu sentimentul de durere produs de o dezamăgire, sau cum să știe cât de mult doare dezamăgirea în celălalt, astfel încât să nu o producă el? [meta_keywords] => [comments_number] => 2 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Dacă nu poți să faci asta, te rog, dragă mamă, ai grijă de tine! [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/562/Dac%C4%83-nu-po%C8%9Bi-s%C4%83-faci-asta,-te-rog,-drag%C4%83-mam%C4%83,-ai-grij%C4%83-de-tine!/ [publish_date] => 1511758800 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/578/face-2936245_960_720.jpg ) [3] => Array ( [id] => 577 [nume] => Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta [descriere] =>

 

 

8+7, scriu pe hârtie.

 

15, aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal.

 

Ridic ochii brusc și mă uit la el într-un fel. Nu știam dacă să fiu încântată, speriată, supărată că... ‚Că ce? Are ambele mâini pe masă, suntem doar noi doi în casă!’

 

Ce?!, mă întreabă și adaugă și o privire drăguț-superioară.

 

‚Memorat în clasă, că acasă nu exersează la matematică’, îmi spun, și continuu să scriu. 9+8=? Tăcere. ‚Da, asta a fost!’, închid gândul de dinainte cu o concluzie logică.

 

17, zice.

 

Scriam săptămâna trecută despre puntea de care are nevoie copilul meu pentru a accesa creierul academic. Dacă nu ai timp să-l citești, ăsta e paragraful cheie:

 

„Am înțeles atunci că nu TREBUIE să-l învăț eu asta, și asta, și asta. Le învață singur. Tot ce are nevoie copilul meu de la mine și de la toți cei care îl vor învăța vreodată ceva este acea punte care să-l conducă de la creierul emoțional la creierul academic. Iar puntea asta poate să fie surpriza, plăcerea, sau tăcerea uneori, sentimentul de siguranță, de aparțenență, de acceptare, de înțelegere, ba și susținere a nereușitei lui nu ca o ratare, ci ca o etapă în procesul învățării. Punte ar putea să fie și sentimentul acela de frustrare că încă nu știe, dar nu, niciodată, frică, rușine, vină, comparare cu alții. Acestea nu fac decât să consume inutil energie, energie care este musai să fie adusă în corp din afară, suplinită cumva.”

 

Azi, povestesc un fapt divers care vine și-mi demonstrează mai mult, chiar genialitatea copiilor atunci când doar te conectezi cu ei. Dacă vei simți că genialitate e prea mult, numește-o gândire divergentă. Eu rămân la genialitate pentru că ce am început și urmează să povestesc are legătură cu matematica, o piatră de încercare, un fel de subsol pentru umanistul Rareș.

 

‚Rareș, hai să faci temele.’, îi repet deja ca o moară stricată. ‚N-am!’, revine răspunsul scurt, ăla de teme amânate pâna la limita oboselii. 'Hai, Rareș!', și sunt mama fermă cu care nu negociază. 'Biine, am, dar nu știu. Nu înțeleg la matematică. N-am înțeles în clasă.' Deschid caietul și văd operații cu trecere peste ordin simplificate, de genul:

 

9+5     = 14

9+1+4 = 10+4

 

Nu înțelegea ce e cu înșirarea de pe rândul 2. Am zâmbit, că-l știu. Nu ținuse ritmul cu doamna învățătoare și, apoi, a recuperat mecanic de pe tablă. Ar fi avut nevoie să facă pasul ăla înapoi, care l-ar fi ajutat să vadă de sus și s-o gândească singur, dar deja nu mai era relaxat.  Nu i-am zis nimic. Am vrut să vadă el. Și mi-am început pledoaria, că-s bună la asta.

 

În timp ce îi explicam, el se proptea cu coatele în masă și balansa înainte-înapoi scaunul cu picioarele, punea și scotea capacul de la stilou, a dărâmat caietul și s-a aplecat după el, se scobea în nas. N-a rezistat mult si bine că a izbucnit el, că nu știu cât mai rezistam eu. ‚Nu înțeleg nimic din ce spui! Nici la școală n-am înțeles nimic.’ ‚Știu și chiar te cred.’, l-am surprins, că mi s-a întâmplat de multe ori sa țip în astfel de momente. 'Ia, vino.' M-am așezat pe un scaun și l-am provocat să fie doamna învățătoare, cu fața la mine și cu spatele la peretele pe care ni l-am imaginat tablă. Doamna vorbea, iar eu am luat un creion și-l loveam ritmic în masă, am scăpat creionul și l-am recuperat, l-am întrebat pe colegul din stânga dacă are o gumă de șters, multe. Doamna râdea a recunoaștere și se oprea la fiecare manifestare a mea. 'Continuă, nu ține cont de mine', i-am zis printr-o mișcare a mâinii. Dar era prea evident ce aveam de demontrat și el suficient de inteligent, cât să se prindă. 'Biiine, da, chiar n-am fost atent. Hai, c-o să fiu.', m-a convins, relaxat fiind, că-i plăcuse mult jocul de rol.

 

Nu i-am explicat mai nimic, că n-aveam ce, doar i-am subliniat că șirul doi este un fel de ajutor pentru a ajunge mai simplu și pe căi deja cunoscute la rezultat. Am lăsat deoparte caietul și am luat o foaie de hârtie ca să exersăm tehnica de lucru.

 

8+7, scriu pe hârtie.

 

15, aud răspunsul rapid, înainte să pun semnul egal.

 

Ridic ochii brusc și mă uit la el într-un fel. Nu știam dacă să fiu încântată, speriată, supărată că... ‚Că ce? Are ambele mâini pe masă, suntem doar noi doi în casă!’

Ce?!, mă întreabă și adaugă și o privire drăguț-superioară.

 

‚Memorat în clasă, că acasă nu exersează la matematică’, îmi spun, și continuu să scriu. 9+8=? Tăcere. ‚Da, asta a fost!’, închid gândul de dinainte cu o concluzie logică.

 

17, zice.

 

- Serios?!

 

- Da, ce? E simplu.

 

- Păi știu că e, doar că descompui rapid în minte. E bine, e perfect chiar.

 

- Nu, nu descompun nimic, că mi-e greu așa.

 

- Dar?

 

- Fac mai simplu de atât.

 

- ?, din priviri.

 

- Păi, la prima, 17-2 fac 15, nu? Ai scris 8+7. Am pus la 7 o zece și am scăzut 2, cât îi mai trebuie lui 8 până la 10. La fel, pentru 9+8. Am făcut 18-1. Înțelegi? Hai, mai dă-mi.

 

Înțelegeam, da, dar nu înțelegeam de unde. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. 'Iubitule, asta e genialitate. Ăsta ești tu. Când nu ti-e teamă că nu vei ști, când nu pui presiune pe tine să faci ca alții și, mai ales, când ești atent, tu știi. Tu știi matematică, vezi?', i-am subliniat, pentru că știu că are nevoie s-o audă exact așa. Era de-a dreptul încântat. El știa despre el că nu e bun la matematică, de aici reacția de copil care vede întinderea mării pentru prima dată-n viață.

 

Nu-nseamnă că o să folosească metoda asta, sau c-o să fie vreodată as la matematică, ci că, odată puntea construită, copilul accesează zona asta din creier, gândirea divergentă de care am vorbit la început, o haină care-i vine ca turnată, dar pe care are nevoie să-i mai aduci aminte că o are în cuier.

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 369 [updated_at] => 2017-11-16 15:15:43 [categorie] => 60 [data] => 1510808400 [meta_description] => Azi, povestesc un fapt divers care vine și-mi demonstrează mai mult, chiar genialitatea copiilor atunci când doar te conectezi cu ei. Dacă vei simți că genialitate e prea mult, numește-o gândire divergentă. Eu rămân la genialitate pentru că ce am început și urmează să povestesc are legătură cu matematica, o piatră de încercare, un fel de subsol pentru umanistul Rareș. [meta_keywords] => genialitate, copil, gandire, divergent, tehnica, matematica, explicatie, clasa intai, trecere peste ordin [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială! [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/400/Cum-%C8%99i-a-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bat-o-mam%C4%83-din-Rusia-feti%C8%9Ba-s%C4%83-scrie.-Metoda-mi-se-pare-genial%C4%83!/ [asociat_name2] => Susține-i unicitatea și stimulează-i creativitatea ca să gândească divergent când va fi mare! [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/510/Sus%C8%9Bine-i-unicitatea-%C8%99i-stimuleaz%C4%83-i-creativitatea-ca-s%C4%83-g%C3%A2ndeasc%C4%83-divergent-c%C3%A2nd-va-fi-mare!/ [publish_date] => 1510808400 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/577/matematica_gandita_divergent.jpg ) [2] => Array ( [id] => 576 [nume] => Viața nu e o luptă! [descriere] =>

 

 

Mama avea o vorbă, ‚Viața e o luptă!’, cu care ne îndrepta umerii ori de câte ori ni-i vedea un pic aplecați. N-o gândea ad litteram. Însoțea lupta de viață cu sensul de nerenunțare. Era, ca să zic așa, răgetul de forță al leoaicei care își simțea puii temători, altfel, iubitoare și blândă. Numai că eu, copil fiind, auzeam două cuvinte, viață și luptă, și le cunoșteam sensul propriu foarte bine. Drept urmare, am început să mă lupt. Cel mai greu mi-a fost să mă lupt cu mine ca să nu-i dau tatălui meu motive să se înfurie.

 

M-am întors din Thailanda, dintr-o altă lume, practic, cu gândul ăsta: Viața nu e o luptă!

 

Nu mai e! Cred că a fost! Și asta a ajutat. Într-un fel. Spre exemplu, am învățat într-un mod avid, am citit mult, luptându-mă pentru șansa mea, a copilului care, ca să obțină nota maximă, trebuia să știe tot, dar tot.

 

Și mai cred ceva: am avut nevoie să cunosc ce înseamnă lupta, ca să mă bucur cu totul de lipsa ei.

 

Lupta înseamnă frică. Iar frica nu e rea în sine, ba produce substanțe care salvează viața. Numai că frica asta ajunge să se insinueze în toate ungherele minții. E ca focul, necontrolată, mistuie. Consumă atât de multă energie!

 

Dacă ne luptăm cu viața, n-o mai trăim. Ori, viața nu e făcută să fie supraviețuită, ci ca să ajungem la finalul ei cu șansa de a vorbi despre cât de pline momente am trăit, despre cum am crescut și cât de multe am învățat. Viața nu e despre urât și frumos sau despre bine și rău. Viața nu se numără în momente trecute și viitoare. Rămânem cu momente trăite în prezent, simțite.


Iar noi ne luptăm în fiecare zi. Să avem dreptate, să fim mai sus, să demonstrăm, să câștigăm bani, merite, atenție. Până și în iubire ne folosim mai mult creierul, ceea ce e tot o luptă, când iubirea înseamnă simțire.

 

M-am întors mai puternică și mai în contact cu mine și cu ce pot să obtin eu fără frică. Dacă-mi doresc ceva și trebuie să mă lupt pentru acel ceva, din partea mea e ‚Nu, mulțumesc, nu e pentru mine!’ Nu mai dau din energia mea nimănui.

 

[visible] => 1 [order] => 368 [updated_at] => 2017-10-31 19:23:38 [categorie] => 64 [data] => 1509422400 [meta_description] => Dacă ne luptăm cu viața, n-o mai trăim. Ori, viața nu e făcută să fie supraviețuită, ci ca să ajungem la finalul ei cu șansa de a vorbi despre cât de pline momente am trăit, despre cum am crescut și cât de multe am învățat. Viața nu e despre urât și frumos sau despre bine și rău. Viața nu se numără în momente trecute și viitoare. Rămânem cu momente trăite în prezent, simțite. [meta_keywords] => viata, lupta, trait, mama [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Cum a reușit o mamă să lipească aripile tăiate de o profesoară [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/521/Cum-a-reu%C8%99it-o-mam%C4%83-s%C4%83-lipeasc%C4%83-aripile-t%C4%83iate-de-o-profesoar%C4%83/ [asociat_name2] => Dacă nu poți să faci asta, te rog, dragă mamă, ai grijă de tine! [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/562/Dac%C4%83-nu-po%C8%9Bi-s%C4%83-faci-asta,-te-rog,-drag%C4%83-mam%C4%83,-ai-grij%C4%83-de-tine!/ [publish_date] => 1509422400 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/576/8C5CA24D-6C86-47C5-A0A4-9CCDDD044FC0.jpeg ) [1] => Array ( [id] => 575 [nume] => Ca să poată accesa creierul academic, copilul meu are nevoie de o punte (P) [descriere] =>

 

 

Copilul meu, ca să poate accesa creierul academic (termen inventat), are nevoie de o punte. Aș spune că toți copiii au, dar ar fi o îndrăzneală a unei mame care nu cunoaște decât experiența ei. Așa că am să vorbesc despre copilul meu și atât.

 

Pe Rareș l-am primit cadou. Știu, știu că a venit pe lume pentru el și că își aparține sieși și sunt ok cu gândul ăsta. Dar atâtea m-au învățat experiențele de mamă și felul lui de a cunoaște lumea, că sunt convinsă acum, după 7 ani de provocări, că venirea lui pe lume a fost și un buchet de flori pentru mine.

 

El m-a condus pe calea lui, iar eu am ținut ochii mari deschiși.

 

Era bebeluș, iar eu îl purtam peste tot și-i povesteam întruna, îi spuneam chiar și chestiuni administrative, dar într-un fel care îi capta atenția. Nu stiam pe-atunci de ferestrele de oportunitate, doar așa simțeam să-l introduc în lumea noastră pe omulețul care părea că vrea deja să alerge.

 

Era mititel, dar înțelegea totul, iar eu am început să introduc noțiuni. De, ieșiserăm în lume și erau copii care arătau că știu multe. Uite, culorile. Mi-amintesc perfect sentimentul de neliniște că al meu copil nu le identifica, deși joaca lui preferată era cu creioanele colorate. Și, câteva zile, în timp ce-i povesteam orice, mai scoteam din buzunarul meu de cuvinte numele unei culori. Îl întrebam ‚Ce culoare e asta?’, iar el ori nu-mi răspundea deloc, ori îmi închidea gura cu un iritat ‚Nu tiu!’. Până într-o zi când entuziasmului meu în fața galbenului frumos al unei păpădii, el  a răspuns: ‚Uaau, ute, mami, e ca soaiele!’. A fost ceva de genul ‚Așa vreau să mă-nveți!’.

 

Am înțeles atunci că NU TREBUIE să-l învăț eu asta, și asta, și asta. Le învață singur. Tot ce are nevoie copilul meu de la mine și de la toți cei care îl vor învăța vreodată ceva este acea punte care să-l conducă de la creierul emoțional la creierul academic. Iar puntea asta poate să fie surpriza, plăcerea, sau tăcerea uneori, sentimentul de siguranță, de aparțenență, de acceptare, de înțelegere, ba și susținere a nereușitei lui nu ca o ratare, ci ca o etapă în procesul învățării. Punte ar putea să fie și sentimentul acela de frustrare că încă nu știe, dar nu, niciodată, frică, rușine, vină, comparare cu alții. Acestea nu fac decât să consume inutil energie, energie care este musai să fie adusă în corp din afară, suplinită cumva.

 

Era elev la clasa pregătitoare, nu mai demult de anul trecut, când l-am rugat să nu mai deseneze în timpul orei. Explicația lui m-a pus serios pe gânduri: ‚Mami, creierul meu e ca o casă cu subsol și mansardă. Eu, la școală, când fac adunări și scăderi, trebuie să cobor la subsol, de fiecare dată. Și este foarte obositor. În plus, acolo e întuneric. Când desenez, stau la mansardă, unde e multă lumină și mă pot concentra mai bine. Înțelegi de ce desenez eu mereu?’ Dar am înțeles perfect. Școala merge înainte pe un sistem care nu mai este pentru copiii de azi. N-a fost nici pentru noi, dar i-am supraviețuit. Ori, lumea nu mai are nevoie de supraviețuitori, ci de reformatori.

 

Cu toate astea, cred că soluția nu este să mă concentrez pe ce nu reușește școala pentru copilul meu, ci să observ ce pot face pentru el eu, 1 la 1. Și să mă conectez cu el așa cum știu că are nevoie, astfel încât să își păstreze vie curiozitatea, creativitatea, capacitatea de a gândi divergent. Sincer, de multe ori, nu reușesc eu acasă, 1 copil la 1 părinte, să leg puntea spre învățare, pentru care eu una recunosc că nu este necesară o instruire anume profesională, doar o deschidere a ochilor spre cine e și de ce are nevoie propriul copil. La școală, cu atât mai putin. Nu e... timp. Rareș este 1 din 34 de copii diferiți, provenind din medii diferite, cu nevoi diferite, cu hărți ale creierului în stadii diferite de dezvoltare, cu pasiuni și aptitudini diferite. Drept urmare, ceea ce e demonstrat deja, la școală, un copil care încă funcționează preponderent emoțional și încă are nevoie de punte consumă foarte multă energie ca să învețe.

 

Ce pot să fac este să compensez acasă cu conectare, cu glume deja pe subiectul sărutului pe gură, cu muultă răbdare la teme, mai nou cu vizionat împreună, foarte implicat, filme motivaționale. Și să-l ajut cu suplimente naturale.

 

Am încercat multe, dar multe companii producătoare de suplimente cu vitamine, minerale, imunostimulente  etc. De când avea Rareș vreo 3 ani, m-am oprit la SECOM.  Și le-am încercat pe toate pentru copii de la ei, toate naturale, toate cu un gust plăcut, pentru administrarea cărora nu eram nevoită să inventez povești. I-am dat și First Defense, și Colostrum, și Aller Care (mai ales, Aller Care), Calciu sirop, Multi Vitamin & Mineral.  Si toate l-au ajutat. Acum, ia singur Cod Liver Oil, un supliment pe baza de ulei purificat din ficat de cod, cu gust natural de căpșune.

 

Fiecare părinte își consideră copilul un mic geniu în felul lui unic și este firesc și cât se poate de real. Plecând de aici, SECOM a inventat termenul Einstein-ism pentru a explica fenomenul. Acizii grași Omega-3 le oferă celor mici suport cognitiv, iar produsele care conțin ulei din ficat de cod sunt promovate sub acest concept jucăuș.

 

E bine de știut că uleiul din ficat de cod are un conținut ridicat de acizi grași esențiali polinesaturați Omega 3, EPA și DHA (creierul este 60% grăsime, dintre care 30% DHA).

 

Cod Liver Oil este siropul care chiar suplinește din afară energia pentru învățare, un ajutor de nădejde al creierului în dezvoltarea hărților lui, mai ales când nu e timp de punte si consumă energie ca o uzină. Susține atenția, concentrarea și capacitatea de memorare. Pe lângă asta, ajută la menținerea sănătății sistemului osos, la absorbția și utilizarea normală a calciului și a fosforului, ajută inima și ficatul.

 

 

[CONCURS] Până să cumperi Cod Liver Oil din farmacii sau să-l comanzi  de aici, înscrie-te la concursul nostru. Împreună cu Secom, mă bucur să pot oferi 5 kituri care conțin Cod Liver Oil +  SECOMpedia, o cărticică drăguță despre creier, accesibilă pentru cei mici.

 

Tot ce este nevoie să faci este să lași un comentariu mai jos, sau aici (în pagina de facebook a jurnalului) în care să scrii cât timp dintr-o zi petrece copilul tău la și pentru școală, cu teme, cursuri, meditații. Apoi, să-i dai o îmbrățișare. :)

 

Ai timp până vineri, 3 noiembrie, orele 00:00. Extragerea o voi face sâmbătă, 4 noiembrie, cu ajutorul random.org, când voi anunța câștigătorii. Succes și mult spor la îmbrățișat!

[visible] => 1 [order] => 367 [updated_at] => 2017-10-30 10:25:26 [categorie] => 60 [data] => 1509336000 [meta_description] => Am înțeles atunci că nu TREBUIE să-l învăț eu asta, și asta, și asta. Le învață singur. Tot ce are nevoie copilul meu de la mine și de la toți cei care îl vor învăța vreodată ceva este acea punte care să-l conducă de la creierul emoțional la creierul academic. Iar puntea asta poate să fie surpriza, plăcerea, sau tăcerea uneori, sentimentul de siguranță, de aparțenență, de acceptare, de înțelegere, ba și susținere a nereușitei lui nu ca o ratare, ci ca o etapă în procesul învățării. Punte ar putea să fie și sentimentul acela de frustrare că încă nu știe, dar nu, niciodată, frică, rușine, vină, comparare cu alții. Acestea nu fac decât să consume inutil energie, energie care este musai să fie adusă în corp din afară, suplinită cumva. Acum, ia singur Cod Liver Oil, un supliment pe baza de ulei purificat din ficat de cod de la Secom, cu gust natural de căpșune. [meta_keywords] => secom, cod liver oil, einstein-ism, cognitiv, creier, emotional, copil, concentrare, atentie, memorare, conectare, ulei ficat cod, acizi grasi, omega 3, DHA, EPA, calciu, acizi grasi esentiali, polinesaturati, ficat cod, ulei purificat [comments_number] => 11 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială! [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/400/Cum-%C8%99i-a-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bat-o-mam%C4%83-din-Rusia-feti%C8%9Ba-s%C4%83-scrie.-Metoda-mi-se-pare-genial%C4%83!/ [asociat_name2] => Care este cheia pentru a deschide inimile copiilor opozanți ne spune Oana Moraru [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/568/Care-este-cheia-pentru-a-deschide-inimile-copiilor-opozan%C8%9Bi-ne-spune-Oana-Moraru/ [publish_date] => 1509336000 [autor] => 1 [advertorial] => 1 [pic] => userfiles/articole/575/chalk-2865320_960_720.jpg ) [0] => Array ( [id] => 38 [nume] => A răbufnit la școală. [descriere] =>

Alexis e un copil bun. A suferit și suferă în continuare în urma divorțului dintre mine și tatăl lui. Avea numai 3 ani. Acum are 13 ani. Tatăl lui locuieste în alt oraș, are o parteneră care are, la rândul ei, un copil și, de curând, a părut încă un ingeraș din relația tatălui cu partenera sa.

 

Alexis își iubește tatăl, chiar dacă nu au avut o relație bună. Și tati îl iubește pe Alexis, fapt de necontestat. Dar noi, părinții lui, nefiind compatibili, nici stilul parental nu este compatibil. Tata are multe regului, căci are nevoie el, în viața lui, de ordine și regului, pe care le transferă copilului însă.

 

Tristețea și furia lui Alexis sunt legate de regulile pe care el le găsește incorecte. Un bun exemplu, tati nu a venit la ziua lui, pentru că a considerat că Alexis trebuie să meargă la el, să sarbătorească ziua cu el, tatăl lui, și cu familia lui, cea veche (părinți, frați, nepoți) și cea nouă (partenera, fetița acesteia și copilul lor). Asta este regula pentru a putea fi împreună de ziua lui. Dar Alexis îl voia pe tati doar pentru el, măcar de ziua lui. Tati oferă familiei lui prezența sa în fiecare zi. Alexis nu îl vede pe tati decât dacă merge el la tati sau dacă vine tati la el, cam la două saptămâni.

 

Și, de ziua lui, îl voia pe tati numai pentru el. Tati a refuzat să vină, iar Alexis s-a supărat. Suferă, nu i se pare drept, îl vrea pe tati și cum are el nevoie de el.

 

La școală, într-o pauză, Alexis a răbufnit! Victima a fost o doamnă care se plimba cu un bebe în cărucior, pe lângă școală, careia Alexis i-a adresat injurii, cuvinte murdare, reproducând cea mai urâtă înjurătură pe care a citit-o pe internet de pe telefonul unui coleg. Evident, mama, adică eu, a fost chemată la școală. Alexis era amenințat cu scăderea notei la purtare. Am explicat conjunctura, copilul meu și-a cerut scuze, eu mi-am cerut scuze, situația s-a aplanat. Dar relația cu tata, chiar dacă s-a reluat după câteva luni, va genera în continuare suferință, frustrări care îi afectează lui Alexis relațiile și situația școlară.

 

’Nu e corect’, vorba lui Alexis, să transformi un copil într-un adult. El va trebui să fie adultul în relația cu tata. Nu e corect! Iar eu, uneori, simt că nu mai am soluții... Ce pot să fac?

 

Sursa foto aici.

[data] => 1475035200 [autor] => Katona Marcela Măriuca [comments_number] => 0 [meta_title] => A răbufnit la școală. [meta_description] => Tristețea și furia lui Alexis sunt legate de regulile pe care el le găsește incorecte. Un bun exemplu, tati nu a venit la ziua lui, pentru că a considerat că Alexis trebuie să meargă la el, să sarbătorească ziua cu el, tatăl lui, și cu familia lui, cea veche (părinți, frați, nepoți) și cea nouă (partenera, fetița acesteia și copilul lor). Asta este regula pentru a putea fi împreună de ziua lui. Dar Alexis îl voia pe tati doar pentru el, măcar de ziua lui. Tati oferă familiei lui prezența sa în fiecare zi. [meta_keywords] => rabufnit, tristete, furie, tata, divort, familie, copil, adolescent, scoala, frustrare, relatie [visible] => 1 [order] => 20 [updated_at] => 2016-09-28 11:24:02 [autor_email] => marcela_kato@yahoo.com [autor_link] => [pic] => userfiles/experiente/38/rabufnirea_adolescent.jpg [experienta] => 1 ) )

Ultimele articole

Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna

Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna

    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat să nu o reînvii...
Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)

Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)

„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile, cu pielea, urechile,...
Am scris cu gândul bun la mama

Am scris cu gândul bun la mama

    Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu. În contextul...

Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta

    8+7 , scriu pe hârtie.   15 , aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal.   Ridic ochii brusc și mă uit la el într-un fel. Nu știam dacă să fiu încântată, speriată, supărată că... ‚Că ce? Are ambele mâini pe masă, suntem doar noi doi în casă!’...
continuare
Publicat: 16.11.2017
0 comentarii

Viața nu e o luptă!

    Mama avea o vorbă, ‚Viața e o luptă!’ , cu care ne îndrepta umerii ori de câte ori ni-i vedea un pic aplecați. N-o gândea ad litteram. Însoțea lupta de viață cu sensul de nerenunțare. Era, ca să zic așa, răgetul de forță al leoaicei care își simțea puii temători, altfel, iubitoare și blândă. Numai că eu, copil...
continuare
Publicat: 31.10.2017
0 comentarii

Ca să poată accesa creierul academic, copilul meu are nevoie de o punte (P)

    Copilul meu, ca să poate accesa creierul academic (termen inventat), are nevoie de o punte. Aș spune că toți copiii au, dar ar fi o îndrăzneală a unei mame care nu cunoaște decât experiența ei. Așa că am să vorbesc despre copilul meu și atât.   Pe Rareș l-am primit cadou. Știu, știu că a venit pe lume pentru el și că își...
continuare
Publicat: 30.10.2017
11 comentarii

A răbufnit la școală.

Alexis e un copil bun. A suferit și suferă în continuare în urma divorțului dintre mine și tatăl lui. Avea numai 3 ani. Acum are 13 ani. Tatăl lui locuieste în alt oraș, are o parteneră care are, la rândul ei, un copil și, de curând, a părut încă un ingeraș din relația tatălui cu partenera sa.   Alexis își iubește tatăl, chiar...
continuare
Publicat: 28.09.2016
0 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!