Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 587
            [nume] => De ce se imită atât de prost
            [descriere] => 

Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele îmbucurător de lungi, altele făcute buchet într-o propoziție. Dimineața, deși-s ale mele, îmi pare că eu doar le dezvolt. Mă folosesc de ele ca de cafea.

 

La fel, când ideile sunt ale copilului meu. Cea pe care o reiau aici e a lui și e notată în miezul zilei cam acum două săptămâni, notiță uitată de o memorie care are nevoie permanent să șteargă ca să facă loc, lasată în urmă de programări, cărți de citit, alte începuturi. Dar mă iau cu vorba și tot nu trec la subiect.

 

„De ce se imită atât de prost?”, atât mi-am notat. Am știut că e suficient ca să refac scena.

 

 

„De ce se imită atât de prost?”, m-a întrebat Rareș cu mâinile în gulerul hainei mele. N-a așteptat, mă ademenise doar, ca un abil orator.

 

Uite, se simte că nu e blană naturală. Cad firele, care fire se vede clar că sunt colorate artificial. Vezi? Și sunt tăiate toate la aceeași lungime, prea groase și prea putin moluțe, știi tu. Știi cum se simte blana la pipăit, nu? Și mirosul...

 

Ai fi zis despre el că nu are răspunsul la ‚De ce?’. Că-l așteaptă încă de la cel cu mai multă experiență dintre noi doi. Chiar nu-l avusese cu trei secunde în urmă. Și ce mă bucur acum că nu m-am grăbit eu să-l învăț din experiența mea.

 

Nici nu înțeleg de ce se mai complică oamenii să imite, că n-au cum s-o facă decât prost. Știi de ce, mami? Că ei nu simt!

 

 

O, cât de bine simte el la 7 ani! Nu știe să pună neapărat în cuvinte ce știe el cu sufletul, dar eu am înțeles. Și-i sunt încă o dată recunoscătoare pentru că mă provoacă să mă întorc la intuiție.

 

Orice imitație se face fără simțuri, sau doar cu o parte din ele. Ce e trecut prin suflet, chiar dacă e inspirat, nu mai e imitație. Iar, o ușor de scăpat printre degete, dar mare diferență! Că, de altfel, nimic nu mai e nou în sine, totul s-a făcut deja.

 

Dar un lucru pe care pui mâna cu viziunea ta, cu însuflețire și bucurie nu mai e o imitație, e nou și valoros prin tine.

 

Am mai înțeles că nu vorbea neapărat de gulerul meu de blană artificială. Și nici doar despre lucruri. Nu fusese de la început (la fel cum nici răspunsul), dar devenise un pretext să vorbim despre oamenii care joacă aparența, care imită prost.

 

Orice vine nou înspre noi și intră în prima cameră din creier, cea mai ușor de accesat, dar și cea mai aglomerată,  și rămâne acolo, nu pleacă mai departe în creier, cu atât mai puțin în suflet, e doar o imitație. E informație tocită, cum spuneam în liceu, nu și învățată.  Așa ajungem să vrem să-i învățăm pe copii, prin discursuri, să fie blânzi și buni, noi înșine, duri și reci; să fie deschiși și receptivi, noi, închiși și goi; să nu lovească, folosind însă educativa palmă la fund; să fie încrezători și curajoși, dar cu subtila rușinare; să fie tot mai buni în fiecare zi, dar sub amenințarea retragerii iubirii.

 

Imităm concepte și idei. Și o facem atât de prost pentru că nu le simțim!

 

Sursă foto aici.

[visible] => 1 [order] => 379 [updated_at] => 2018-02-02 12:47:50 [categorie] => 63 [data] => 1517547600 [meta_description] => Orice vine nou înspre noi și intră în prima cameră din creier, cea mai ușor de accesat, dar și cea mai aglomerată, și rămâne acolo, nu pleacă mai departe în creier, cu atât mai puțin în suflet, e doar o imitație. E informație tocită, cum spuneam în liceu, nu și învățată. Așa ajungem să vrem să-i învățăm pe copii, prin discursuri, să fie blânzi și buni, noi înșine, duri și reci; să fie deschiși și receptivi, noi, închiși și goi; să nu lovească, folosind însă educativa palmă la fund; să fie încrezători și curajoși, dar cu subtila rușinare; să fie tot mai buni în fiecare zi, dar sub amenințarea retragerii iubirii. [meta_keywords] => imitatie, prost, imita, concept, aparenta, nou, copil, oameni, simtim [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Cum a reușit o mamă să lipească aripile tăiate de o profesoară [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/521/Cum-a-reu%C8%99it-o-mam%C4%83-s%C4%83-lipeasc%C4%83-aripile-t%C4%83iate-de-o-profesoar%C4%83/ [asociat_name2] => Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/585/Un-b%C4%83tr%C3%A2nel,-o-zi-de-toamn%C4%83-revelatoare-%C8%99i-un-studiu-despre-via%C8%9B%C4%83/ [publish_date] => 1517547600 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/587/se_imita_prost.jpg ) [5] => Array ( [id] => 586 [nume] => Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start [descriere] =>

 

 

Față de tine.

 

Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase, gesturi, comportamente, care, cu timpul, vor ajunge o mască atât de natural lipită de fața lui, că o să-i pară că-i chiar el, din păcate. Dar știi ce? El poate că va avea șansa să te ierte și să se elibereze de tine și de toți pe care-i ascultă conștiincios. Tu?! Îți scapă printre degete firicelele, alea mărunte, dar semnificative, și rămâi în mâini cu trofeul, imaginea copilului care nu te face de râs în lume.

 

Dacă tu crezi că doar tu-l înveți pe el, trăiești într-o iluzie din care ai să te trezești dând vina pe adolescență, anturaj, școală, societate.

 

N-ai s-ajungi să-l cunoști. Și, hei, astfel, pierzi șansa de a te redescoperi pe tine. Aștepți în gară, cu spatele la peron, în gardă, cu ochii când cercetând hoții din jur, când fixând bagajul în care ai tot ce ai, în timp ce trenul tău se îndepărtează. În vâltoarea în care te-au aruncat cei pe care i-ai ascultat tu și pe care societatea încă o întreține subtil, a iluziei perfecțiunii educației, a copilului apretat, pierzi realitatea copilului, cea mai sinceră oglindă a ta.

 

N-ai s-ajungi la măreția și puritatea sufletului lui. N-o să-ți spună ție despre dumnezeul din oameni, n-o să-ți definească fericirea așa cum o vede el și cum n-ai citit în nicio carte până acum, n-o să-ți povestească despre viață într-o logică pe care o auzi doar la conferințele Ted, n-o să-ti dezvăluie nimic din genialitatea lui. Dar nici n-o să te scufunde prin experiențe ca un val care te bagă din nou la fund după ce apuci să iei o gură de aer, pentru că asta e viața cu un copil nelegat cu ‚Trebuie!’.

 

Copilul ăsta nu mai e cum erai tu și cum erau copiii odată, slavă domnului! Copilul ăsta te ajută să faci curat în tine, să mături rușini și vine, frici și angoase, dacă-l asculți.

 

Copilul ăsta se zbate în brațele tale să te învețe că e în regulă să nu împarți dacă nu vrei când ție ți-e rușine să faci ceva ca să-i aduci jucăria din mâna altui copil, când, de fapt, ți-e teamă să nu te judece ceilalți că esti rea. Ai putea să înveți de la el să fii la fel de blândă cu tine cum ești cu ceilalți, nu acolo, pe loc, ci acasă, în tihnă, gândindu-te la situație, și să fii recunoscătoare copilului tău, sau ai putea să nu vrei să te gândești la nimic și să-l faci pe el să te asculte, acolo, pe loc, doar ai datoria să-l înveți lecția generozității.

 

Copilul ăsta vorbește peste tine despre drepturile lui, despre respectul care nu cunoaște vârsta și care nu datorează nimic acestui număr, despre dreptate și adevăr, despre libertate de simțire și exprimare, iar tu te faci mică, mică, ba chiar zâmbești obrajii roșii și încerci să înăbuși entuziasmul revoluționar, adesea interpretat ca tupeu, al copilul eliberat de eterna ‚Ce-a fost întâi, oul sau găina?’. Ai putea să înveți de la el să fii asumată. Cum ești cu el acasă, așa să fii și în lume. Să-i întreții entuziasmul, care are rădăcini în tine. Să spui cu voce tare că tu l-ai crescut așa. Fără teama că n-o să mai aparții grupului.

 

Copilul ăsta de azi, dacă nu tace și ascultă, te poate învăța atâtea despre frumusețea adevărată, aia care nu e împroșcată cu norme și standarde, aia simplă, pe care o porți cu naturalețe și fără cutremur în tine. Aia care întâi e a ta și pe care abia apoi o pot vedea și ceilalți. Te poate învăța din nou curajul, dar nu pe cel pe care îl ai bolduit în minte, care e opus fricii, ci curajul de a merge mai departe, admițând că ți-e frică. Te poate dezvăța de perfecțiune.  

 

De dragul cui pierzi toate astea?

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 378 [updated_at] => 2018-01-25 12:51:21 [categorie] => 52 [data] => 1516856400 [meta_description] => Copilul ăsta de azi, dacă nu tace și ascultă, te poate învăța atâtea despre frumusețea adevărată, aia care nu e împroșcată cu norme și standarde, aia simplă, pe care o porți cu naturalețe și fără cutremur în tine. Aia care întâi e a ta și pe care abia apoi o pot vedea și ceilalți. Te poate învăța din nou curajul, dar nu pe cel pe care îl ai bolduit în minte, care e opus fricii, ci curajul de a merge mai departe, admițând că ți-e frică. Te poate dezvăța de perfecțiune. De dragul cui pierzi toate astea? [meta_keywords] => copilul de azi, tace, asculta, viata, genialitate, invata [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Lecția 1 pe 2017, copilul meu este un dar [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/520/Lec%C8%9Bia-1-pe-2017,-copilul-meu-este-un-dar/ [asociat_name2] => Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/585/Un-b%C4%83tr%C3%A2nel,-o-zi-de-toamn%C4%83-revelatoare-%C8%99i-un-studiu-despre-via%C8%9B%C4%83/ [publish_date] => 1516856400 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/586/copil_care_tace_si_asculta.jpg ) [4] => Array ( [id] => 585 [nume] => Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață [descriere] =>

 

 

Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta: corpul viețuiește, mintea supraviețuiește, doar ființa poate să trăiască. Și poate să trăiască mult!

 

Până să înțeleg asta, mă auzeai bravând că eu nu-mi doresc să trăiesc mult. Mă uitam în jur la bătrânețea care mă înconjura și o vedeam schimonosită și cocârjată. Mă înfiora gândul la o viață întemnițată într-un corp greoi și neputincios, sugrumată într-o minte din ce în ce mai mică, atât de dependentă, dar atât de solitară.

 

Declicul s-a produs într-o secundă. Conduceam. Pe trotuar, un bătrânel îmboșcănat pentru o zi de toamnă blândă, cu tălpile băgate doar jumate în niște gumari care nu-i putuseră cuprinde cipicii de lână deja, sau poate că ei ar fi putut dacă bătrânul mai avea forța să împingă, cu o geacă de trening groasă de pe la vreun nepot, peste care își trăsese un ilic împletit de baba lui, dar care nu mai părea să-I fie alături, ori era mai bătrână și mai bolnavă ca el, că era descusută ici-colo și vechea ei peticeală, cu niște pantaloni de tercot gros, de pe vremea când era gras și în putere, ținuți pe talie cu un cordon care mi-a amintit de șnurul de la coarda de sărit. Bătrânul era în fața curții lui și se certa cu copiii care uitaseră să-i aducă măcar o cană cu apă, cu hoții țării, cu huliganii care nu-i lasă să guverneze pe ăia de la putere care vor să le mărească pensiile, cu vecinii, cu dumnezeu, mărunțind din gură și târșind cu gumarii frunzele uscate în lături, doar să nu mai fie în poarta lui. Ascuțenia feței îi arăta mânia și ura pe toți și pe toate, parcă și pe propriul corp, că încă mai trage de el. Grimasa era a omului orbit, dar nu de soare, care fusese înșelat în cea mai mare credință a lui: că, dacă muncești o viață, ții de femeie și de copii, nu furi, nu dai în cap, ăia de i-am enumerat mai sus o să-ți asigure o bătrânețe liniștită. Ceilalți sunt de vină pentru ce i se întâmplă, numai el nu. Hoții, huliganii, copiii, vecinii, dumnezeu, el nu.

 

Totul s-a derulat ca o secvență de film, doar că era realitatea pură desfășurată în ochii mei și care avea să mă trezească.

 

Unde alergăm zi de zi? Spre ce? Cu ce așteptări pentru bătrânețile noastre? Sub ce pretext amânăm să trăim?

 

Acum, nu-mi doresc să ajung nici la 80 viețuind sau supraviețuind, dar zău că nimic nu mi-ar face ființa mai împlinită decât să trăiesc peste 100 de ani.

 

Când am dat peste filmulețul de mai jos, din care am să iau doar ce-mi trebuie pentru a explica mai pe larg ce înțeleg eu prin a trăi mai mult de 100 de ani, mi-am amintit de bătrânel și ce m-a trezit atunci.

 

Dacă vă întrebați, ca și mine, care este secretul longevității și ce-i face pe unii să trăiască mai mult decât alții, o să fiți uimiți că nu o alimentație sănătoasă, nici faptul că au făcut mulți copii, sau că au dus o viață activă, sau că s-au îngrijit de sănătatea corpului lor, sau că n-au avut ori au renunțat la vicii, nici măcar o gândire pozitivă. Iată care spune un studiu că sunt cei mai importanți doi predictor pentru o viață lungă:

 

  1. Integrare socială (social integration)
  2. Legătura cu familia și prietenii apropiați (close relationships)

 

Vreau să încep cu al doilea predictor. De când mă știu, las intenționat la final ce-mi place. Copil, dacă aveam două cupe de înghețată, una de caco, alta de vanilie, o mâncam pe cea de cacao întâi, că-mi plăcea mai puțin, dar o mâncam cu bucuria că ce e mai bun urmează încă.

Deci, close relationships. Cred că acesta este cercul nostru intim, de confort și siguranță. Sunt relațiile cu oamenii care ne iubesc așa cum suntem, cărora putem să le arătăm temeri, slăbiciuni, greșeli, visuri care pot părea de nerealizat, iar ei nu ne întorc spatele, nu ne judecă, nu se grăbesc să pună o etichetă, nu ne critică constructiv, care ne ascultă, se bucură cu noi și sărbătoresc existența noastră în viața lor, ne îmbrățișează chiar și numai cu o privire. Sunt oamenii care ne iubesc, și punct! Dacă-i avem în viața noastră, trăim mai mult. Și-i avem nu pentru că suntem norocoși, din noroc îi putem avea alături doar pentru o vreme, ci pentru că ei au găsit la noi întâi toate astea.

 

Acum, despre cel mai important predictor, o surpiză pentru cei mai mulți dintre noi, pentru longevitate, social integration. Se referă, spune studiul, la cum și cât de mult interacționăm cu oamenii pe care îi întâlnim în fiecare zi.

 

Am înțeles că facem parte din lume. Iar, pentru ca lumea să ni se deschidă chiar și cu oportunități la bătrânețe, nu e suficient să ținem de nevastă și de copii, să nu furăm și să nu-i dăm în cap.  Adică, corpului și minții noastre poate le este de ajuns cât să supraviețuiască, dar ființei noastre nu. Și vine vremea când ființa noastră încă vrea și poate, dar n-o mai ajută nici corpul și nici mintea.

 

Cred că e foarte important să ne înconjurăm de oameni, să fim cât de prezenți putem noi în viața de zi cu zi, să zâmbim un “bună dimineața!” femeii de serviciu pe scară, să facem schimb de păreri cu doamna de la magazin, dar nu din politețe (politețea mi se pare o normă socială care, deși pare că ne apropie, ne îndepărtează unii de ceilalți), ci pentru că am înțeles că toți suntem parte dintr-un întreg. Nimeni nu e mai presus ca nimeni, fiecare dintre noi are de învățat pe cineva ceva și are de învățat de la acel cineva altceva.

 

E un schimb natural care ne ține ființa vie.

 

Să fim deschiși, să acceptăm diversitatea oamenilor, să râdem, dansăm, glumim mai mult, chiar dacă asta înseamnă să dormim mai puțin. Să renunțăm la cum trebuie să fie oamenii din jurul nostru și să îi plăcem pentru ce sunt ei.

 

Și vom trăi mai mult. Altfel, doar supraviețuim până când ajungem doar să viețuim, întocmai ca bătrânelul de pe Baba Novac.

 

 

 

Sursa foto aici.

 

[visible] => 1 [order] => 377 [updated_at] => 2018-01-20 14:43:28 [categorie] => 64 [data] => 1516424400 [meta_description] => Dacă vă întrebați, ca și mine, care este secretul longevității și ce-i face pe unii să trăiască mai mult decât alții, o să fiți uimiți că nu o alimentație sănătoasă, nici faptul că au făcut mulți copii, sau că au dus o viață activă, sau că s-au îngrijit de sănătatea corpului lor, sau că n-au avut ori au renunțat la vicii, nici măcar o gândire pozitivă. Iată care spune un studiu că sunt cei mai importanți doi predictor pentru o viață lungă [meta_keywords] => studiu, viata lunga, longevitate, ted, video, batranete, predictor [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%A [asociat_name2] => Nu vă feriți copiii de frustrări [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/584/Nu-v%C4%83-feri%C8%9Bi-copiii-de-frustr%C4%83ri/ [publish_date] => 1516424400 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/585/old-1507781_1920.jpg ) [3] => Array ( [id] => 584 [nume] => Nu vă feriți copiii de frustrări [descriere] =>

Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.

 

Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate evenimente, apreciate de întreg corpul profesoral, la care participa cu plăcere și onoare doamna director a școlii. Făcea și scenete. Eu niciodată nu am avut rolul principal, deși știam toate rolurile și le-aș fi interpretat cu dăruire. Nici măcar rol secundar. Cel mai adesea, făceam parte din decor... În Dumbrava Minunată, am avut cel mai frumos costum de copac din pădure. În Domnul Goe, nu am încăput. La o altă serbare, am fost una dintre păpușile prințesei. Îmi motiva că sunt mică de înălțime, apoi, când m-a tuns mama, pentru că îi era prea milă să ne mai trezească cu noaptea-n cap ca să ne împletească, cât să nu răzbească nici cel mai mic fir din coadă, părul înainte să intre schimbul unu, a făcut observația că prințesele au părul lung, ba că am părul prea bogat, că am vocea prea puternică. În clasa a patra, domnișoara învățătoare a considerat că este foarte potrivit să organizam un carnaval și un concurs de dans.

 

La carnaval, am ales să fiu prințesă, dar erau deja prea multe și domnișoara mi-a sugerat să încerc costumul de țigancă. Atunci, mama s-a întrecut pe ea pentru ca eu să strălucesc în rolul "vieții mele". Tataia mi-a confecționat o salbă de bani, matușile mi-au oferit mărgele și brățări, mama a cumpărat (cu greutate cu care găseai materiale pe atunci) un material darnic în culoare, din care mi-a croit mamaia o fustă lungă și cloșată. O prietenă a mamei și-a stricat o cămașă frumoasă, galbenă, din pânză topită, pe care mama a taiat-o pentru mine. O cunoștință de-ale mamei de la țară mi-a oferit un batic înflorat, specific etniei. Mi-a cumpărat dres roșu, pantofi colorați și mi i-a murdărit de parf. Mi-a pictat o aluniță. Am avut părul, cel prea bogat, liber și rebel, doar o codiță împletită cu planglică roșie și... atitudine!

 

 

Nu am fost o copilă îmbrăcată în țigancă, ci o țigancă. Am ajuns în fața clasei, am dansat țigănește, apoi, m-am așezat pe jos, în capul oaselor, am scos din sân un pachet de cărți de tarot și mi-am interpretat rolul memorabil:

 

"Haideți la baba, să vă zică baba unde o să mergeți în vacanță..."

 

Priviri, aplauze și felicitări!

 

A urmat concursul de dans.

 

În ziua în care colegul meu de bancă m-a ridicat până la dumnezeu cu întrebarea dacă vreau să-i fiu parteneră, învățătoarea a reușit să mă dărâme cu decizia de a mi-l lua. Se potrivea mai bine la înălțime, zicea, cu o altă colegă. Nu aveam de ce să mă supăr, mai zicea, era o nimica toată. Și mi-a oferit, în schimb, ca partener, un coleg nou venit la noi în clasă, un băiat, în aparență, retras, timid și ușor împleticit, Tudor. Mă durea gâtul de la nod, dar nu m-am împotrivit. Acasă, i-am sărit în brațe mamei mele și am plâns cu o suferință care credeam că n-o să treacă niciodată.

 

Mama a făcut rost de numărul de telefon al părinților colegului Tudor și le-a cerut permisiunea de a-l învăța pe băiatul lor să danseze. Nu ea. O rugase pe o vecină, elevă la liceu, să ne ajute să ne mișcăm în ritm de dans ca o pereche. Eu și Tudor am repetat la mine acasă.

 

Eram șase perechi. Aveam un tricou alb simplu și o fustă roz, cloș, cât palma, dar pentru care mama și-a sacrificat o rochie.

 

 

Și adrenalina care-mi ardea obrajii. Parcă-i simt. Parcă mă și văd. Și pe Tudor. Era atât de sigur pe el. Nu mai era Tudor pe care toată lumea îl știa ca băiatul cu ochelari, conștiincios și rigid. Eram atât de o pereche! Doar doi copii, dar care-și găsiseră forța aia din interior, aia care-i făcea, ea singură, să iasă din mulțime. Eram până și pentru noi o mare surpriză. Numai așa pot să-mi explic cum putea corpul nostru să audă indicațiile coregrafice ale minții în bufniturile inimii. Știu că-ți par mari cuvintele pe care le-am ales aici, dar nu-s ale mele, sunt ale copilului. Eu doar am încercat să traduc, așa cum m-am priceput, un tumult al unui copil.

 

Am câștigat concursul de dans. Și-mi vine aici o vorbă care spune că poți avea totul neavând nimic (exterior), sub auspicii chiar.

 

Mama putea să se ducă peste ea și avea tot dreptul. Era un act de nedreptate care i se făcuse copilului ei. Și nu primul. Cu urme care ar fi putut să rămână pe veci în sufletul minionei. N-a făcut-o. Iar urmele ascuțite de tocuri ale învățătoarei s-au simțit mulți ani, dar n-au rămas pe veci, pentru că în ele a răsărit un copac de curând. Unde aș mai fi plantat eu convingerea că am tot ce-mi trebuie în mine? Poate că aș fi plantat-o și singură la un moment dat, dar crezi că ar fi prins rădăcini atât de viguroase, care să-i permită copacului să rămână în picioare după fiecare furtună?

 

Mă uitam în jur și nu știam de unde am nebunia că pot orice îmi doresc, pentru că nu-i curaj, e mai mult de atât. Pur și simplu, pe mine teama nu mă oprește pe loc. O simt, nu e că nu o simt, dar mă duc înspre ea știind, nu știu cu ce parte a minții știu asta, că sunt mai puternică. Acum știu. Și sunt recunoscătoare vieții că mi-a dat o mamă care a intuit asta.

 

Nu vă feriți copiii de frustrări! Le simt până în măduva oaselor, e adevărat. Dar vă au pe voi, ca să le arătați că se au pe ei și au totul!

 

P.S. Mulțumesc, Ioana, pentru ajutor. N-aș fi reușit să spun povestea la fel fără fotografia originală și fără imaginea cu fusta pe care mama a păstrat-o cu sfințenie.

[visible] => 1 [order] => 376 [updated_at] => 2018-01-16 14:39:58 [categorie] => 64 [data] => 1516078800 [meta_description] => Mama putea să se ducă peste ea și avea tot dreptul. Era un act de nedreptate care i se făcuse copilului ei. Și nu primul. Cu urme care ar fi putut să rămână pe veci în sufletul minionei. N-a făcut-o. Iar urmele ascuțite de tocuri ale învățătoarei s-au simțit mulți ani, dar n-au rămas pe veci, pentru că în ele a răsărit un copac de curând. Unde aș mai fi plantat eu convingerea că am tot ce-mi trebuie în mine? Poate că aș fi plantat-o și singură la un moment dat, dar crezi că ar fi prins rădăcini atât de viguroase, care să-i permită copacului să rămână în picioare după fiecare furtună? Mă uitam în jur și nu știam de unde am nebunia că pot orice îmi doresc, pentru că nu-i curaj, e mai mult de atât. Pur și simplu, pe mine teama nu mă oprește pe loc. O simt, nu e că nu o simt, dar mă duc înspre ea știind, nu știu cu ce parte a minții știu asta, că sunt mai puternică. Acum știu. Și sunt recunoscătoare vieții că mi-a dat o mamă care a intuit asta. [meta_keywords] => invatatoare, nedreptate, frustrari, copii, clasa a IV, serbare, rol, carnaval, tiganca, concurs dans [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Cum a reușit o mamă să lipească aripile tăiate de o profesoară [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/521/Cum-a-reu%C8%99it-o-mam%C4%83-s%C4%83-lipeasc%C4%83-aripile-t%C4%83iate-de-o-profesoar%C4%83/ [publish_date] => 1516078800 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/584/copiii_frustrarile.jpg ) [2] => Array ( [id] => 583 [nume] => Știu ce le place celorlalți la tine [descriere] =>

 

 

Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală pentru școală. Mi-a trecut repede, n-avea cum. Ți-e dor de colegii tăi?, l-am întrebat retoric. De fete!, mi-a dat el cu retorica-n cap. Bine, și de băieți, dar fetele mă și plac. S. mi-a zis că-i place că desenez frumos, M. mi-a zis că sunt un gentleman, iar M. râde mereu la glumele mele și mi-a zis ‚Rareș, ești un glumeț!’. Hei, l-am întrerupt, deși părea că mai are cel puțin încă o calitate văzută și plăcută, scuze, dar e importat să spun asta acum. Și  mi-a ieșit cu mult entuziasm, egal cu surpriza revelației pe care o avusesem: Rareș, fetelor le place la tine ce-ți place ție la tine!

 

Celorlalți le place la noi ce ne place nouă la noi!

 

Tu observi asta?

 

Și el, și soțul meu au făcut ochii mari.

 

Păi, uite. Tu ești frumos fizic. Și nu, nu te văd eu frumos, chiar zice lumea de tine că ești frumos. Ți-a zis vreo fetiță că te place pentru că ești frumos?

 

- Nuu!... ?!. Și e ciudat cum o simplă silabă poate conține o întreagă argumentație necuvântată: ‚Nu, și eu nu sunt frumos. Știu că tu zici asta, doar ești mama mea, dar nu e așa. Și mă enervează și că vrei să mă convingi. Eu nu mă văd frumos, bine?!’

 

O-k, lasă asta. Ce-ți place la tine?

 

L-am lovit fix la țintă. A înțeles imediat. Și mi-a dat dreptate. Lui îi place la el că e artist, că e spriritual, că e iubăreț și știe să fie atent și grijuliu cu fetele.

 

Era între mine și el. O discuție cum avem multe și pe care pe soțul meu le aplaudă de pe margine de multe ori.

 

Apoi, m-am trezit că mă gândesc la asta ca și cum el mi-ar fi spus-o mie. Și-mi plăcea să tot repet: Celorlalți le place la noi ce ne place nouă la noi! Bine, și ca să nu uit și să-ti spun și ție. :)

 

Ce tare!, mi-am zis. Deci, asta e. Și e simplu, simplu de tot. Oamenii văd în noi. Simt cu un simț pe care nici nu știu că-l au. Simt când arătăm și afară ce văd ei înăuntru. E ca și cum s-ar acorda la o stare (pe care o transmitem pe căi de care nu suntem conștienți, nici unii, nici ceilalți). De plăcere, dacă la noi în suflet e armonie.​ Noi le "spunem" ce să placă și ce să nu placă la noi.

 

Eu m-am liniștit. Nu e ca și cum de acum înainte toată lumea o să mă placă, dar măcar știu ce am de făcut. E ca la doctor, când ți se pune un diagnostic.

 

Sursă foto aici.

[visible] => 1 [order] => 375 [updated_at] => 2018-01-15 18:00:26 [categorie] => 52 [data] => 1515992400 [meta_description] => Ce tare!, mi-am zis. Deci, asta e. Și e simplu, simplu de tot. Oamenii văd în noi. Simt cu un simț pe care nici nu știu că-l au. Simt când arătăm și afară ce văd ei înăuntru. E ca și cum s-ar acorda la o stare (pe care o transmitem pe căi de care nu suntem conștienți, nici unii, nici ceilalți). De plăcere, dacă la noi în suflet e armonie. Noi le spunem ce să placă și ce să nu placă la noi. [meta_keywords] => ce le place la noi, placere, armonie, ce ne place, place [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => De ce să schimbi cine ești? [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/567/De-ce-s%C4%83-schimbi-cine-e%C8%99ti/ [asociat_name2] => Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/581/Mai-am-pu%C8%9Bin,-pu%C8%9Bin-de-tot,-%C8%99i-scap-de-m%C4%83%C8%99ti/ [publish_date] => 1515992400 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/583/ce_le_place_la_tine.jpg ) [1] => Array ( [id] => 582 [nume] => Cel mai bun remediu pentru uitare [descriere] =>

Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’, îmi zice soră-mea mai mică la telefon, ‚Cum să nu mai știi?!’. Adesea, când am de transmis o bârfă, ori o fac imediat, ori n-o mai fac, pentru că risc să se șteargă chiar părți esențiale și nu mai e cancan.

 

Îmi intră, zilele trecute, în newsfeed pe facebook un articol care face referire la îmbunătățirea calității vieții prin dans. Știu că e remarketing (pentru cine nu știe, o unealtă de vânzare prin care google, facebook etc. îți reafișează un conținut, să-i zicem, pe care l-ai mai accesat, îți reamintește că ai fost interesat de), că mi-am propus, de ceva vreme, să mă întorc la prima mea pasiune, dansul, și caut locul perfect pentru mine să o reînvii.

 

 

Am dat curs link-ului, era scris ușurel, fără prea multă documentare, dar m-a provocat să caut mai departe pe temă. Așa am aflat că o echipă de oameni de știință de la Centrul German pentru Boli Neurodegenerative din Magdeburg, Germania, a inițiat și condus un studiu a cărui concluzie clară a fost că procesele de îmbătrânire din regiunea hipocampului din creier pot fi inversate.

 

Hipocampul, citesc pe wikipedia, este parte a sistemului limbic și o componentă majoră a creierului. Știam și am tot scris despre sistemul limbic, baza neurală a emoțiilor, mult în asociere cu componenta lui numită amigdală, un fel de desagă cu emoții, cu care și venim pe lume plină, se pare, deloc până azi despre celelalte părți: hipocamp, cortex cingular, cortex olfactiv.

 

Hipocampul s-a demonstrat că joacă un rol esențial în învățare, în trecerea informației din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată precum și în orientarea și navigarea individului în spațiu.

 

Odată cu înaintarea în vârstă, se produce o degenerare în structura creierului la nivelul hipocampului, manifestată prin tulburări de învățare, memorie și echilibru. Studiile de rezonanță magnetică indică o rată de atrofiere a hipocampului de 2-3% la fiecare 10 ani și, după vârsta de 70 de ani, de 1% anual. Atrofierea poate fi accelerată de o îmbătrânire patologică, cum ar fi în Alzheimer.

 

Îm, memoria! Și derulez informația: semnele îmbătrânirii creierului în funcțiile lui cognitive și de echilibru pot fi inversate. Cum? Și aici vine minunata și deloc întâmplătoarea veste pentru mine: prin exerciții fizice, dar mai ales prin dans.

 

Studiul, publicat în iunie 2017, în revista Frontiers, la secțiunea Human Neuroscience, s-a întins pe o durată de 18 luni și a avut ca subiecți două grupe de vârstnici sănătoși cu media de vârstă de 68 de ani. Oamenii, femei și bărbați, au fost provocați să facă mișcare. Au fost comparate două tipuri de mișcare: un program tradițional de fitness (cu exerciții repetitive) și un program de dans special conceput, cu ritmuri și coregrafii noi săptămânal.

 

În acest studiu, se arătă că ambele tipuri de exerciții fizice (dans și mișcare de tip fitness) măresc acea zonă a creierului care scade odată cu vârsta și pot avea, deci, efect anti-îmbătrânire. În comparație însă, numai dansul a dus la schimbări comportamentale vizile. Diferența o face un plus de provocare pe care îl presupune dansul, cu pași, ritmuri, coregrafii noi. Mai mult, dansul necesită integrarea informațiilor senzoriale venite pe mai multe canale (auditive, vizuale, vestibulare, somatosenzoriale).

 

Ori, dacă dansul e dovedit că întinerește, de ce nu l-am practica și pentru menținerea tinereții din noi?

 

Cât despre mine, dansul mă face fericită de când mă știu. Este forma de expresie pe care o simt cea mai a mea, armonioasă și liberă. Când eram mică și dansam, nu vedeam pe nimeni în jurul meu. Eram liberă și părea că lumea s-a oprit în loc să privească spectacolul libertății. Era în mine o bucurie pe care nu o pot pune în cuvintele potrivite. Mă mai simțeam așa doar în vis, când puteam să zbor.

 

Cred că e o emoție în dans, ceva ce nu ține de corp și nu poate fi măsurat cu niciun aparat și care activează părți ale ființei cum nicio altă artă nu o face.

 

Nici nu mă mai întreb de ce am renunțat încet-încet la felul meu de a mă exprima cel mai liber. Nu mai contează. Important e că am să dansez din nou.

 

Mai multe despre studiu aici.

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 374 [updated_at] => 2018-01-12 23:14:46 [categorie] => 64 [data] => 1515733200 [meta_description] => Odată cu înaintarea în vârstă, se produce o degenerare în structura creierului la nivelul hipocampului, manifestată prin tulburări de învățare, memorie și echilibru. Studiile de rezonanță magnetică indică o rată de atrofiere a hipocampului de 2-3% la fiecare 10 ani și, după vârsta de 70 de ani, de 1% anual. Atrofierea poate fi accelerată de o îmbătrânire patologică, cum ar fi în Alzheimer. [meta_keywords] => dans, exercitii fizice, alzheimer, hipocamp, creier, imbatranire, efecte, uitare, memorie, echilibru, invatare, varsta, degenerare, emotie [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Cum a reușit o mamă să lipească aripile tăiate de o profesoară [asociat_link] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/521/Cum-a-reu%C8%99it-o-mam%C4%83-s%C4%83-lipeasc%C4%83-aripile-t%C4%83iate-de-o-profesoar%C4%83/ [asociat_name2] => Dacă nu poți să faci asta, te rog, dragă mamă, ai grijă de tine! [asociat_link2] => https://www.jurnaluluneimame.ro/articol/562/Dac%C4%83-nu-po%C8%9Bi-s%C4%83-faci-asta,-te-rog,-drag%C4%83-mam%C4%83,-ai-grij%C4%83-de-tine!/ [publish_date] => 1515791687 [autor] => 1 [advertorial] => 0 [pic] => userfiles/articole/582/dansul_remediu_impotriva_uitării.jpg ) [0] => Array ( [id] => 38 [nume] => A răbufnit la școală. [descriere] =>

Alexis e un copil bun. A suferit și suferă în continuare în urma divorțului dintre mine și tatăl lui. Avea numai 3 ani. Acum are 13 ani. Tatăl lui locuieste în alt oraș, are o parteneră care are, la rândul ei, un copil și, de curând, a părut încă un ingeraș din relația tatălui cu partenera sa.

 

Alexis își iubește tatăl, chiar dacă nu au avut o relație bună. Și tati îl iubește pe Alexis, fapt de necontestat. Dar noi, părinții lui, nefiind compatibili, nici stilul parental nu este compatibil. Tata are multe regului, căci are nevoie el, în viața lui, de ordine și regului, pe care le transferă copilului însă.

 

Tristețea și furia lui Alexis sunt legate de regulile pe care el le găsește incorecte. Un bun exemplu, tati nu a venit la ziua lui, pentru că a considerat că Alexis trebuie să meargă la el, să sarbătorească ziua cu el, tatăl lui, și cu familia lui, cea veche (părinți, frați, nepoți) și cea nouă (partenera, fetița acesteia și copilul lor). Asta este regula pentru a putea fi împreună de ziua lui. Dar Alexis îl voia pe tati doar pentru el, măcar de ziua lui. Tati oferă familiei lui prezența sa în fiecare zi. Alexis nu îl vede pe tati decât dacă merge el la tati sau dacă vine tati la el, cam la două saptămâni.

 

Și, de ziua lui, îl voia pe tati numai pentru el. Tati a refuzat să vină, iar Alexis s-a supărat. Suferă, nu i se pare drept, îl vrea pe tati și cum are el nevoie de el.

 

La școală, într-o pauză, Alexis a răbufnit! Victima a fost o doamnă care se plimba cu un bebe în cărucior, pe lângă școală, careia Alexis i-a adresat injurii, cuvinte murdare, reproducând cea mai urâtă înjurătură pe care a citit-o pe internet de pe telefonul unui coleg. Evident, mama, adică eu, a fost chemată la școală. Alexis era amenințat cu scăderea notei la purtare. Am explicat conjunctura, copilul meu și-a cerut scuze, eu mi-am cerut scuze, situația s-a aplanat. Dar relația cu tata, chiar dacă s-a reluat după câteva luni, va genera în continuare suferință, frustrări care îi afectează lui Alexis relațiile și situația școlară.

 

’Nu e corect’, vorba lui Alexis, să transformi un copil într-un adult. El va trebui să fie adultul în relația cu tata. Nu e corect! Iar eu, uneori, simt că nu mai am soluții... Ce pot să fac?

 

Sursa foto aici.

[data] => 1475035200 [autor] => Katona Marcela Măriuca [comments_number] => 0 [meta_title] => A răbufnit la școală. [meta_description] => Tristețea și furia lui Alexis sunt legate de regulile pe care el le găsește incorecte. Un bun exemplu, tati nu a venit la ziua lui, pentru că a considerat că Alexis trebuie să meargă la el, să sarbătorească ziua cu el, tatăl lui, și cu familia lui, cea veche (părinți, frați, nepoți) și cea nouă (partenera, fetița acesteia și copilul lor). Asta este regula pentru a putea fi împreună de ziua lui. Dar Alexis îl voia pe tati doar pentru el, măcar de ziua lui. Tati oferă familiei lui prezența sa în fiecare zi. [meta_keywords] => rabufnit, tristete, furie, tata, divort, familie, copil, adolescent, scoala, frustrare, relatie [visible] => 1 [order] => 20 [updated_at] => 2016-09-28 11:24:02 [autor_email] => marcela_kato@yahoo.com [autor_link] => [pic] => userfiles/experiente/38/rabufnirea_adolescent.jpg [experienta] => 1 ) )

Ultimele articole

De ce se imită atât de prost

De ce se imită atât de prost

Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele îmbucurător de...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start

Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start

    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase, gesturi, comportamente,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață

Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață

    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta: corpul viețuiește,...

Nu vă feriți copiii de frustrări

Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate evenimente, apreciate de întreg corpul profesoral, la care participa cu plăcere și onoare doamna director a școlii. Făcea și scenete. Eu niciodată nu am avut rolul principal, deși știam toate rolurile și le-aș...
continuare
Publicat: 16.01.2018
0 comentarii

Știu ce le place celorlalți la tine

    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală pentru școală. Mi-a trecut repede, n-avea cum. Ți-e dor de colegii tăi? , l-am întrebat retoric. De fete! , mi-a dat el cu retorica-n cap. Bine, și de băieți, dar fetele mă și plac. S. mi-a zis că-i place că...
continuare
Publicat: 15.01.2018
0 comentarii

Cel mai bun remediu pentru uitare

Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice soră-mea mai mică la telefon, ‚Cum să nu mai știi?!’ . Adesea, când am de transmis o bârfă, ori o fac imediat, ori n-o mai fac, pentru că risc să se șteargă chiar părți esențiale și nu mai e cancan....
continuare
Publicat: 12.01.2018
0 comentarii

A răbufnit la școală.

Alexis e un copil bun. A suferit și suferă în continuare în urma divorțului dintre mine și tatăl lui. Avea numai 3 ani. Acum are 13 ani. Tatăl lui locuieste în alt oraș, are o parteneră care are, la rândul ei, un copil și, de curând, a părut încă un ingeraș din relația tatălui cu partenera sa.   Alexis își iubește tatăl, chiar...
continuare
Publicat: 28.09.2016
0 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!