Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam momentul, simțeam că am nevoie de o pauză, în fiecare zi, că să-mi reîncarc bateriile de mamă.
Eu am fost și sunt, pentru Rareș, partenera de joacă: ne jucăm "de-a v-ați ascunselea" prin casă, facem lego, facem puzzle, spunem glume, ghicitori, ne gâdilăm, jucăm fotbal, facem prăjitură cu mixerul, facem tăiței, gogoși, spălam vasele, mă învață să desenez, îl învăț să se exprime corect, cântăm, dansăm. Am învățat și învățăm unul de la altul.
Am adoptat modelul învățării prin joacă. Noi avem grădiniță acasă, cu cărți, povești, jocuri, jucării, plastilină, cărți de colorat, materiale de lucru (foarfece, hârtie colorată, lipici etc.). Facem scenete după poveștile pe care le știe deja Rareș: Albă că Zăpada, Scufița Roșie, Cei trei purceluși etc. Am vizionat, până acum, toate filmulețele Disney, unele de zeci de ori (Pisicile aristocrate, 101 Dalmațieni, Albă că zăpada, Frumoasa și Bestia, Cenușăreasă, în căutarea lui Nemo, Pinnocchio, Peter Pan, Madagascar, Prințesa și Broscoiul, Bambi, Cartea Junglei etc.).
Citește și Mami, de ce se ține luna după noi?! Învățarea prin joacă
Și, atunci, desprinderea am știut dintotdeauna că va fi grea. Totodată, știam că, dacă alegeam grădinița potrivită, o mare parte din problemă era deja rezolvată. Trebuia doar să găsim grădinița potrivită pentru Rareș.
Și grădinița, în accepțiunea mea, nu înseamnă un imobil cu săli de clasă, sală de mese, dormitoare, vestiare, ci locul în care părinții își lasă copilul în grija unor oameni competenți, iubitori, cu metodică. Este important ca micuțul să se bucure de un spațiu al copilăriei, primitor, vesel amenajat, însă cel mai important este să se bucure de căldură și atenția și răbdarea cu care educatoarea îl învață să evolueze. Așadar, grădinița potrivită înseamnă oamenii potriviți.
Sperăm să întâlnim educatoarea care să continue "grădinița de acasă" și mă refer atât la ceea ce ține de evoluția sa ca intelect, cât, mai ales, ca om. Noi ne alintăm, ne pupăm, ne îmbrățișăm, ne facem declarații. L-am învățat să se exteriorizeze, să spună întotdeauna ceea ce simte, să mă contrazică, însă cu argumente. I-am permis să aleagă el, oferindu-i cel puțin două variante. L-am învățat toate acestea prin puterea exemplului. Eu îi spun de multe ori pe zi "te iubesc!", îl pup și îl îmbrățișez foarte des, îl alint, îi arăt toată dragostea mea.
În concluzie, de la grădiniță, generic vorbind, așteptăm să continue ceea ce am început eu și, în plus, să-l ajute pe Rareș să socializeze, să acționeze independent de mine, să facă față situațiilor de tot felul, să-și facă prieteni, să comunice și să relationeze cu copii de vârstă lui. Să se bucure!
