Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Invatand cum sa fiu o mama buna

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 10.12.2013
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Eu am pentru ca, copil fiind, mama m-a invatat cum sa fiu si m-a determinat sa vreau si sa fac

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.

 

Suntem lipsite (si o sa folosesc genul feminin, pentru ca, de obicei, mamele petrec cel mai mult timp cu copilul) de rabdare, atentie, epuizate, ne dorim clipe de liniste, independenta, intelegere si apreciere din partea celor apropiati.

 

Insa nu am simti toate astea daca ne-am raporta la ceea ce simte micutul, daca am compara situatia noastra cu dependenta involuntara pe care o are puiul nostru de noi. Toate acestea ne fac vulnerabile, ne determina sa actionam sub impuls si pe moment, ne limiteaza la noi, nu ne lasa sa rezolvam cu adevarat situatia.

 

Daca am privi un context anume, tensionat, din unghiul celuilalt (si asta este un exercitiu pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l incerce, nu neaparat in relatia cu copilul sau), al micutului, in cazul nostru, am realiza ca el este cel care are nevoie, care simte si care, mai mult decat noi, nu intelege. Ne are doar pe noi si informatia, explicatia, intelegerea ar trebui sa vina din partea noastra.

 

Copilul, inca din stadiul de nou-nascut, priveste, simte, cunoaste ceea ce ii aratam noi. Daca noi suntem in impas, emanam energie negativa, iar copilul o va primi, fara indoiala si fara sa o inteleaga, va fi un copil agitat, un copil plangacios, un copil furios. Si reactiile bebelusului: plans, tipat, stare de veghe prelungita, agitatie trebuie sa reprezinte pentru noi, mamele, "cuvintele" prin care el ne spune ca ceva nu este in regula. Iar raspunsul si solutia sunt la noi!

 

 

Copilul meu a raspuns la dragoste, intelegere si calmitate. Asa am ajuns sa ma repar pe mine insami.

 

 

In sprijinul a ceea ce gandesc eu acum, vreau sa va povestesc o situatie care mi-a ramas intiparita in minte. Rares avea 2 luni si eu eram deja epuizata de noptile nedormite, de plansul lui de fiecare data cand ii schimbam scutecul, de agitatia si plansul lui la fiecare baita, de treburile casnice (mai degraba, de lipsa timpului si stresul ca nu pot avea casa in ordine, asa cum era inainte sa se nasca Rares), de monotonia si stereotipia cu care faceam totul de 2 luni. Rares dormea putin si adormea cu greu iar eu ma lamentam permanent.

 

Era aproape de miezul noptii si il leganam in brate pe Rares, plimbandu-ma prin casa. Eram transpirata, obosita si faceam niste miscari mecanice, chiar bruste. Mama, fiind la mine, m-a rugat sa o las sa incerce sa-l adoarma ea si, dupa un timp, am acceptat, oricum, cu convingerea ca, daca eu, mama lui, nu reusesc, ea nicidecum. Surpriza mea a fost ca Rares s-a linistit imediat in bratele mamei mele si a adormit.

 

Atunci nu am inteles de ce. De fapt, nu puteam sa accept, cred. Acum inteleg! Eu consideram ca eu sunt defavorizata, insa nu m-am gandit atunci ca Rares simtea prin mine, patrundea intr-un mediu nou si la propriu si la figurat, nu cunostea, doar simtea!

 

Si, de indata ce a auzit o voce calda, a simtit o respiratie calma, niste brate care se miscau lent, neagresiv, copilul meu s-a linistit, pentru ca s-a simtit protejat (asa cum era in mediul intrauterin, singurul pe care-l cunoscuse pana atunci si in care era in siguranta) si a adormit ...

 

Citeste si Prima baita a bebelusului
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Ce mă face fericită. Revelație
Azi, am avut o revelație. Știu ce mă face fericită. Copilul meu m-a ajutat să văd.   M-am dus cu Rareș la magazin, el ciufulit, în pantalonii de...
Eu, cea care nu reușea să spună nu. Și încă
Cred că în fiecare dintre noi sunt două persoane: una autentică și alta construită (să placă). Cu două voci diferite. Prima e atât de fericită până...
Cheia unei vieți fericite e mai la îndemână decât crezi
E bun facebook-ul, că-mi răspunde la întrebări des. De fapt, întreb eu câte ceva și răspunsul vine și el pe căile bătătorite. Azi, un share...
Un copil încăpățânat și rebel, cu dragoste, răbdare și independență, devine un bun colaborator (P)
Și nu e doar o teorie, e chiar povestea noastră:     Un copil mic energic, rebel și încăpățânat, se transformă, odată cu...
Fără să ne dăm seama, îi iubim cu frică pentru ei și viitorul lor
  Oricât ne-am dori să îi protejăm, să nu sufere, copiii au nevoie să experimenteze. Mai devreme sau mai târziu, vor trăi ceea ce am...
Eu nu muncesc
    - Unde muncești?, mă întreabă Iulia, o mămică de doi, cu care m-a împrietenit Rareș pe plajă, jucându-se cu Sonia de 6...
Prima expoziție interactivă din Constanța care l-a captivat pe Rareș (P)
    Ceea ce părea a fi un simplu proiect al lui s-a dovedit a fi interesant și, mai mult decât chiar am sperat, captivant. I-am vorbit...
O femeie frumoasă
    Știi ce cred? Că o familie cu o femeie frumoasă  și un bărbat conștient de asta este o familie fericită.   Acum, fără...
Copiii vor libertate, adică un fel de credit
- Mami, îți plac? , m-a întrebat înainte să apuc să închid portiera mașinii după mine și să-i salut pe el și pe soțul meu. Și a ridicat...
Prințesele nu sunt neapărat înalte!
Nu poți fi tu prințesa! Prințesele sunt mai înalte și au părul lung! , a răspuns învățătoarea la rugămintea tremurată, bâiguită a copilei care se...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!