Pe vremea cand parintii mei locuiau cu chirie la parterul unei case, noi, eu si sora mea mai mare, aveam 2 si 3 ani. Mama spala foarte des rufe, de mana, intr-o albie, le clatea cu apa rece si le ducea vara, la uscat pe sarma, afara, in curte.
Nu stiu daca imi amintesc eu sau daca am creat o poveste cu imagini, in mintea mea, din povestirea mamei mele, insa parca resimt bucuria cu care ne-am jucat cu apa, cat mama era afara, cat de fericite eram cu apa baltind pe covor si cum chicoteam la fiecare zgomot al apei cazand pe podeaua de lemn din sufragerie... Totul era numai apa in jurul nostru si noi radeam in hohote. Cand mama a intrat in casa si a vazut dezastrul, a ramas tintuita locului, pret de cateva secunde. Si a izbucnit in ras. Mama era fericita ca noi doua vorbeam intre noi si radeam cu pofta.
Mergeam la cresa cand i-am spus mamei mele, desi nu vorbeam foarte clar, ca doamnele ingrijitoare ne spala cu apa rece. Mama nu a avut nevoie de confirmare de la un adult, m-a crezut si ne-a transferat, cu mare greutate, cum era pe atunci, la o alta cresa.
Nu puteam sa il fac pe 2, mi se parea cea mai grea cifra. Nu puteam si gata. Mama mi-a spus ca 2 seamana cu o lebada plutind pe apa si am inceput sa desenam impreuna lebede pe apa. Nici nu stiu cand am incetat sa desenez lebede si cand am scris cifra 2. Mama nu m-a obligat, nu mi-a impus sa-l fac pe 2, ci m-a ajutat.
Mama ne-a repetat, la fiecare obstacol pe care l-am intalnit: "Nu exista nu pot, ci nu vreau! Daca vrei, poti!" Desi ma infuriam pe moment, aceste vorbe m-au marcat in sens pozitiv, m-au determinat sa cred in tot ceea ce imi propun, sa lupt, sa imi doresc si m-au ambitionat sa vreau. Sa vreau si o sa pot!
Cum ajutam copilul sa-si construiasca destinul? Ridicandu-i o temelie solida, nu scriindu-l noi pentru el.
Mama intotdeauna ne-a directionat spre frumos, spre iertare, spre toleranta. Ce am retinut eu din "Razvan si Vidra" sunt versurile care, parca, o citau pe mama: "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!".
Am venit acasa plangand de la scoala. Domnisoara invatatoare, pe motiv ca eram mica de inaltime si o alta colega mai inalta si-a dorit sa faca ea pereche la dans, la serbarea de sfarsit de clasa a IV-a, cu partenerul meu, m-a obligat sa dansez cu un coleg nou, mai retras. Ce a facut mama?! I-a cerut permisiunea mamei baietelului ca el sa vina, in fiecare zi, la noi acasa, sa invatam impreuna sa dansam. Mi-aduc aminte, cu mare drag si multa recunostinta fata de mama, de cat de ovationati am fost eu si Tudor, dansand pe melodia Sabrinei, "Boys".
Si ... am foarte multe amintiri frumoase din copilarie! N-a fost una bogata, chiar presarata cu probleme care ii par catastrofe unui copil, n-am fost in tabere, nu am avut acces la lucruri pe care altii le aveau fara efort, nu m-am bucurat de privilegiile de care se bucurau multi dintre copiii de varsta mea, insa niciodata nu a reprezentat o problema faptul ca parintii mei nu dispuneau de posibilitati financiare, pentru ca am avut-o pe MAMA.
Mama a stiut, nu stiu de unde, sa faca toate astea sa para un fleac, ne-a indrumat spre adevaratele valori! Mama m-a determinat, prin comunicare, sa ma consider valoroasa pentru ceea ce port in mine, nu cu mine: ambitia, dorinta de a evolua, prin invatare si cunoastere, prietenia, curajul, increderea ca pot. Avand toate acestea, nu-mi aduc aminte sa fi simtit vreodata lipsa unor mijloace materiale ajutatoare.
Si am intalnit multi adulti care si-au facut un scop din a face bani, pentru ca, in copilarie, au suferit din pricina lipsei acestora. De fapt, acesti adulti au suferit, in copilarie, nu din lipsa posibilitatilor materiale, ci din cauza ca parintii lor nu si-au indeplinit rolul emotional.
Daca adolescentul tace nu inseamna ca nu are probleme
Parintii este ideal sa ii invete pe copiii lor cum "sa fie", sa ii determine "sa faca", pentru ca, mai apoi, "sa aiba"! In societatea in care traim, raportul acesta firesc este inversat sau "a fi" si "a face" lipsesc cu desavarsire, pentru ca educatia parintilor s-a bazat, cu precadere, pe dimensiunea lui "a avea".
Mama mea ne-a dorit foarte mult, ne-a iubit si ne iubeste mai mult decat pe ea insasi si ca ea sunt toate mamele. Neavand informatia pe care o avem noi astazi, cred ca insasi iubirea pe care ne-a purtat-o permanent a indrumat-o spre a ne invata "sa fim", sa ne dorim, "sa facem" si, in final, "sa avem". Totul cu dragoste si rabdare, fara pedeapsa si recompensa.
Mama a stiut, eu inca invat de la ea!
sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1133299
