Daca adolescentul tace nu inseamna ca nu are probleme! Tocmai pentru ca a fost redus la tacere in copilarie, adolescentul alege sa nu spuna parintilor daca se confrunta cu o problema, nu pentru ca nu ar avea nevoie de ajutor, ci pentru ca tacerea a fost singura solutie a copilului de atunci si singura cale de rezolvare pe care a cunoscut-o vreodata.

Tacerea ca dovada de supunere, in cazul unui copil care poate vorbi, este bine sa-l determine pe parinte sa ia in considerare mai multe posibile cauze. Un copil care nu vorbeste poate identifica un copil cu temperamentul melancolic, insa poate sa traduca si dezacordul neexprimat din teama de represalii (pedeapsa, violenta verbala, agresivitate fizica, starea conflictuala dintre parinti), din neincrederea in sine, din rusine.

Rolul parintilor este unul dublu: emotional si functional. Dezechilibrele in dezvoltarea copiilor provin din neindeplinirea unuia sau a celuilalt dintre rolurile parintilor. Iar tacerea copiilor este efectul rolului emotional neinsusit sau necorespunzator indeplinit al parintilor.

Din punct de vedere functional, cei mai multi dintre parinti pot fi caracterizati cu calificativul bine si foarte bine: fac eforturi ca si copiii lor sa fie bine hraniti, spalati, imbracati, sa aiba un acoperis deasupra capului, sa cunoasca diferenta dintre bine si rau etc. Inca din stadiul de bebelus, o mama isi exercita, in primul rand, rolul functional: alapteaza, schimba scutece, ii face baita, ii administreaza bebelusului tratament cand e bolnav, ii spala hainutele, le calca, ii asigura un mediu curat si aerisit etc.

In ceea ce priveste rolul emotional, multi dintre parinti sunt codasi, argumentand lipsa de afectiune exprimata cu dorinta de a creste si educa un copil independent, pregatit sa infrunte un mediu social nefavorabil.

Rolul emotional al parintelui este, in opinia mea, cu mult mai valoros decat cel functional, pentru dezvoltarea armonioasa a copilului. Emotionalul implica gesturi afective, actiuni, insa cel mai valoros instrument in crestere si educare este comunicarea. Parintii este ideal sa-si inconjoare copiii cu iubire, sa le arate, prin cuvinte si actiuni, dragostea, sa le acorde respect, apreciere, incredere, sa comunice si, mai mult decat atat, sa poarte intotdeauna un dialog cu copilul.

Sunt multi parinti care se mandresc cu a-i fi educat bine pe copiii lor, dat fiind ca acestia tac si se supun, fara urma de razvratire, la indicatia de "NU" fara nicio explicatie.  Acesti parinti, sub pretextul ca isi protejeaza copiii, le interzic, de fapt exprimarea. Acesti parinti nu isi indeplinesc rolul emotional. Dupa parerea mea, tacerea nu defineste un copil bine educat, care si-a insusit normele de buna purtare. Acesta este un copil care accepta, pe moment, neavand alte solutii, niste reguli pe care le simte ca pe niste dogme.

Citeste si: Este foarte important modul in care spunem NU copilului. Putem comunica sau putem interzice!

Acesti parinti este cazul sa faca un exercitiu de memorie, sa isi aminteasca daca ei, copii fiind, erau roboti; daca tacerea lor, intr-o situatie de conflict, era sau nu insotita de sentimente. Da, si parintii lor le interziceau, ii pedepseau, ii articulau, si ei taceau. Sa priveasca in adancul sufletului lor de copii! Oare nu isi reprimau, in momentele acelea, sentimentele de revolta, nu se simteau neintelesi, neajutorati, nu erau frustrati?!

Sunt situatii pe care copilul, care si cand tace, le ingroapa atat de adanc in memorie, incat uita de ele. Dar trairile, in asemenea situatii, nu se sterg, sunt ca niste rani care se cicatrizeaza. Complexele, frustrarile, furiile neexteriorizate din perioada copilariei devin afectiuni cronice ale sufletului si, automat, mai greu de depistat si vindecat.

Pe acesti parinti ii auzi spunand, cu bucurie, ca au copii cuminti si ascultatori. Oare de ce ii bucura faptul ca micutul tace si se supune, fara sa i se ofere argumente?! Oare de ce nu se gandesc ca, copilul care tace este adolescentul care actioneaza de unul singur, fara a cere ajutorul persoanelor care nu i-au permis sa-si exprime punctul de vedere, copil fiind?!

Citeste si: Asadar, dragi parinti, iubiti-va!

Cei mai multi dintre parintii acestia ajung sa se confrunte cu adevarate probleme cand copiii lor ating varsta adolescentei. Dar si atunci condamna varsta periculoasa, accesul la informatie, degradarea societatii, sistemul educational disfunctional, nicidecum nereusita lor, ca parinti!

Sunt si eu parinte si imi asum convingerea ca parintii sunt responsabili pentru tacerea copilului si actiunile viitoare ale adolescentului, chiar  si pentru prejudecatile adultului.