In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.
La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas si cu menirea propovaduitorilor credintei.
Un domn a intrebat-o pe maicuta care vindea lumanari, la intrarea in biserica, unde sau cui poate sa dea un acatist. Domnul acela, ca toti care dau acatiste intr-un lacas sfant, cu siguranta, venise cu credinta ca ceea ce nu reusesc oamenii va reusi Dumnezeu, pentru el, pentru familia sa.
Maicuta a preluat acatistul, spunand ca ea le strange. Inainte sa-l introduca intr-o cutie mare cu multe hartii pe care erau asternute rugaciuni si rugamniti ale unor oameni "incercati", a desfacut hartia impaturita, ca sa scoata banii. Numarandu-i, a scris pe hartie "numai 20 de zile". Domnul, vizibil incurcat, a intrebat-o ce inseamna "numai 20 de zile". Maicuta i-a raspuns ca pentru a fi citit 30 de zile, cum se citeste, taxa este de X lei. Domnul a mai scos din buzunar inca 5 lei, iar maicuta a taiat cu pixul ceea ce scrisese pe acatist si a scris, mai jos, 30 de zile.
Mi s-a parut josnic si dezonorant! Am avut un sentiment de revolta, chiar de scarba si m-am simtit vinovata pentru ca am simtit asta in casa Domnului. L-as fi tras pe domnul acela de maneca, i-as fi spus ca nu trebuie sa ii dea bani in plus, ca nu asta este credinta adevarata.
Mai sunt preoti-adevarati propovaduitori ai lui Dumnezeu? Oare se mai naste un "uns al lui Dumnezeu", cum am avut onoarea sa intalnesc, in persoana preotului Parlea, din Calarasi, care a murit la o varsta inaintata intr-o casa foarte modesta si care si-a dedicat viata semenilor sai, care lua bani din "cutia milei" si-i oferea copiilor si oamenilor amarati?!
Preotii, duhovnici si, automat, cunoscatori ai problemelor enoriasilor comunitatii, nu au datoria sa ofere banii din "cutia milei" acelor copii, parinti, batrani aflati in nevoie?! Oare nu au datoria sa-si iubeasca aproapele?!
Citeste si: Asadar, dragi parinti, iubiti-va!
Iar noi, credinciosii, de ce dam bani preotului, la spovedanie, la impartasanie, cand vine cu Craciunul, cu Boboteaza, cu Pastele?! Dumnezeu nu are nevoie de banii nostri, preotii sunt indestulati! Sunt atatia copii fara parinti, batrani neajutorati, parinti care, facand si imposibilul, nu reusesc sa stranga banii necesari pentru salvarea micutilor... Sa-i ajutam pe ei, aceasta este credinta adevarata! Sa ne invatam copiii, prin puterea exemplului, ce inseamna credinta adevarata!
Iesind din manastire, cu Rares de mana, i-am povestit sotului. M-a afectat foarte tare evenimentul ... M-a afectat cu atat mai mult, cu cat fusese si copilul meu prezent la "vanzare".
Am fost nevoita sa-i explic motivul pentru care eram, vizibil si "auzibil", revoltata. Nu vreau copilul meu sa stie ca pe Dumnezeu il platim ca sa ne iubeasca, ca sa ne ajute, ca sa trimita ingerasul sa ne vegheze. Vreau copilul meu sa stie ce inseamna credinta adevarata, sa iubeasca si sa respecte oamenii, sa ofere ajutor neconditionat celor aflati in nevoie!
Rares stie ca Doamne-Doamne este cel care l-a trimis, pe un norisor, la mami si tati, ca sa-i bucure... El stie ca este minunea mea de la Doamne-Doamne! Este povestea pe care ma roaga sa i-o spun cand si cand ... I-am mentionat copilului meu, de foarte mic, ca Dumnezeu inseamna iubire si bucurie. I-am spus "Inger, ingerasul meu", rugaciunea pentru copii. Ma pregatesc cu raspunsuri pentru cand o sa vina intrebarea: "Mami, Dumnezeu exista?" Ma pregatesc de acum, pentru ca nu vreau sa-mi permit sa-i schimb perspectiva proprie asupra divinitatii.
Citeste si: Copii bogati - copii saraci sau copii fericiti?!
Eu intotdeauna am crezut in Dumneazeu ca intr-o forta, mai presus de mine si de noi, ca in echilibrul suprem. Aceasta convingere m-a ajutat sa am incredere ca totul va fi bine si ca, dupa o situatie dificila, ma pot ridica si pot zambi din nou. Mi-ar placea ca Rares, adult, sa gandeasca la fel, sa creada ca Dumnezeu exista sau sa-si gaseasca propriile parghii pentru a fi pozitiv.
