Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Copilul meu se comporta agresiv pentru ca nu mai eram mami a lui

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 03.03.2014
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Copilul meu este agresiv

Experienta proprie, nu teoria, m-a invatat ca dezechilibrul copilului este doar un efect al dezechilibrului parintilor si comportamentul neadecvat al copiilor este raspunsul la tensiunea parintilor. Am acceptat, insa, ca exista aceasta sinapsa intre ceea ce transmite adultul si ceea ce manifesta copilul, dupa ce am citit cartea "Mami, tati, ma auziti?", Jacques Salome.

 

Copilul meu, la doi ani si ceva, timp de cateva luni, a facut crize de furie: se razvratea, se comporta violent cu noi, impingea copiii, nu era in acord cu nimic din ce ii propuneam.

 

Depasind etapa, pot sa fac o retrospectiva obiectiva a tot ceea ce am experimentat alaturi de Rares, in acea perioada. Acum, detasata, sunt in stare sa accept ca am gresit. Acum, pot sa imi arat cu degetul greseala! Comportamentul lui agresiv era un raspuns la comportamentul meu si, totodata, un mesaj transmis prin codul morse.

 

Comportamentul meu de atunci nu se manifesta prin furie afisata, tipete, reactii agresive. Nici pe departe. Nu asa ma manifest eu. In schimb, nu mai radeam in hohote, doar zambeam, nu ma mai implicam cu totul in joaca, nu-i mai raspundeam in detaliu la intrebari, nu mai spuneam povesti cu talc, nu mai eram companionul preferat. Nu mai eram mami a lui.

 

Am si stabilit, dupa ce am redevenit mami a lui, o regula simpla, foarte pe intelesul copilului meu si, totodata, o solutie foarte eficienta pentru comportamente neadecvate viitoare, din partea amandurora:

 

"Uite, Rares, eu propun sa stabilim o regula, pe care sa o respectam amandoi. Daca tie nu iti place cum ma comport eu, sa-mi spui - o vreau pe mami a mea inapoi. Iar, daca mie nu imi place comportamentul tau, sa-ti atrag atentia cu - il vreau pe Rares al meu inapoi." 

 

 

Copilul meu m-a invatat cum sa procedez cand el are un comportament urat

 

 

A functionat foarte bine acest pact, imediat ce m-am repozitionat ca mami pe care o stia Rares. De fel, sunt o luptatoare, sunt pozitiva, vad ce este mai frumos in oameni, ma bucur de soare, primavara, flori. A fost, insa, acea perioada in care era tot timpul innourat.

 

Totul a inceput de la o problema de sanatate a copilului meu pe care nu reuseam sa o depistam. Rares nu avea inca diagnosticul de toxocaroza. Forta mea se pierdea cu fiecare noapte in care ma gandeam ce are copilul meu, de ce are febra, spasme in timpul somnului, e paild, cu cearcane, nu mananca etc. Pe acest fond de epuizare fizica si psihica, si-au facut simtite prezenta si primele reactii ale corpului meu, insa, mai mult decat atat, afectari ale energiei mele pozitive.

 

Nu mai eram eu. Mi s-a zdruncinat, din temelii, optimismul si functia pe care o aveam setata, initial, prin exercitiu, apoi, instinctiv, pe depistarea si rezolvarea problemei. Dovada stau incercarile mele initiale de a-l repara pe Rares. Cautam solutii pentru a tempera, chiar anihila, reactiile agresive ale copilului meu, cand adevarata problema o reprezenta starea mea, comportamentul neadecvat al copilului meu fiind doar efectul cauzei.

 

Pe de o parte, am gresit neconstientizand ca Rares al meu imi vede privirea. Am dus o lupta cu mine insami pentru ca micutul meu sa nu simta stresul, oboseala si tensiunea care pusesera stapanire pe mine. A fost o perioada, scurta, dar a existat, cand eu incercam sa ma deghizez, sa ma ascund in spatele unui personaj care interpreta un rol. Rolul de mama.

 

 

Privirea este mai valoroasa decat cuvintele cu care parintii le raspund copiilor

 

 

Si eu credeam ca o mama poate si trebuie sa ascunda de copilul ei, pentru ca el sa nu aiba de suferit, grijile, temerile, invingerile proprii. Insa copilului nu poti si nici nu trebuie sa-i ascunzi nimic. Copilul simte si nu-si poate explica.

 

Corect din partea mea ar fi fost sa nu incerc sa-i ascund copilului meu stare mea, ci chiar sa-i marturisesc, asa cum o fac acum, ca am si eu temeri, ca ma simt neputincioasa si, cel mai important, ca nu este el vinovat pentru starea mea.

 

Pe de alta parte, am gresit punandu-ma pe mine pe primul plan, inconstient si involuntar. Cum altfel as putea numi faptul ca m-am lasat coplesita?!

 

Desi problema de sanatate a copilului meu isi gasise deja rezolvarea, eu nu reuseam sa ma deblochez. Asa, am permis stresului de zi cu zi si grijilor pe probleme materiale sa castige lupta cu bucuria, desi aveam cele mai importante motive sa fiu fericita: un copil special, o familie unita, eram sanatosi, ambitiosi si cu putere de munca, ne trezeam alaturi unul de celalalt in fiecare dimineata.

 

Pentru o perioada, m-am trezit in fiecare dimineata cu nemultumirea ca nu-i putem oferi copilului nostru mai mult, ca nu ii putem oferi o casa. Eu nu eram asa, nu am fost crescuta asa! Niciodata nu am suferit ca am mai putine mijloace materiale decat alti copii, dimpotriva, am fost si mai mandra de reusitele mele cu aceste mijloace precare.

 

Si, in alta ordine de idei, acasa te poti simti oriunde exista iubire impartasita. Iar, pentru orice copil, casa este unde locuieste cu mami si tati, iar confortul nu il reprezinta cei patru pereti, ci cat de protejat se simte de catre parinti intre cei patru pereti...

 

Copilul este fericit daca se simte iubit, respectat, apreciat, integrat in familie, valoros. Copilul este fericit daca parintii sunt fericiti. Si nu pentru ca o spun in cuvinte, ci pentru ca o afiseaza in privire.

 

 

Dragul meu, iti multumesc pentru ceea ce eram noi doi si, mai ales, pentru ceea ce suntem noi trei!

 

 

Eu credeam ca, daca afisez un zambet si rostesc cuvinte frumoase, Rares va crede ca sunt fericita. Dar nu, copilul meu imi vedea privirea coplesita si intelegea totul! Nu mai auzea cuvintele: "Rares, tu esti minunea mea, te iubesc mai mult decat orice, ma faci fericita in fiecare zi!"

 

Stiu ca cei mai multi dintre parinti au probleme materiale. Asa se nasc grijile. Sunt pertinente, insa faptul ca ne ingrijoram nu ne rezolva problemele. Dimpotriva. Grijile ne consuma si ne micsoreaza capacitate de concentrare pe solutie. Iar copiii nostri ne simt trairile si faptul ca nu le inteleg ii face confuzi si, mai mult decat atat, ii tensioneaza.

 

Copiii preiau tensiunea adultilor, si-o insusesc si nu stiu cum sa o gestioneze. Asa apar comportamentele de respingere, de agresivitate, de dezacord ale copiilor.

 

Sper ca experienta mea sa determine macar cativa dintre parintii care incearca sa-si repare "copilul agresiv", "copilul problema", "copilul furios", "copilul razvratit" sa se repozitioneze; sa accepte ca este un comportament - reactie la tensiunea pe care o simte din partea adultilor; sa aiba curajul sa se gaseasca pe ei insisi raspunzatori de comportamentul copilului!

 

 

sursa foto: http://www.stockvault.net/photo/103553/sadness

Citeste si Comportamentul neadecvat al copiilor este o forma de comunicare
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.