Noi, adultii, avem obiceiul de a cataloga comportamentul copiilor ca fiind neadecvat sau rau si, mai mult decat atat, din pacate, foarte multi dintre noi caracterizeaza copilul ca fiind copil problema, rau, agresiv, obraznic etc.

Nu exista copil problema, rau, agresiv, obraznic. Iar comportamentul neadecvat al copiilor este ideal sa fie interpretat ca un mesaj ce trebuie ascultat cu mare atentie, ca o forma de comunicare.

Copiii sunt experti in comunicare. Comunica foarte eficient. Este incredibil cum reusesc ei, fara a se folosi de cuvinte, nu sa transmita mesajul, ci sa se asigure ca mesajul transmis genereaza reactia asteptata din partea adultilor. Asta si pentru ca, inca din etapa de nou-nascuti, isi dezvolta un al saselea simt cu care detecteaza slabiciunile adultilor.

Multi parinti numesc capacitatea copiilor de a se folosi de slabiciunile adultilor manipulare. Eu spun ca micutii nu profita de slabiciunile adultilor, ci le folosesc ca instrumente pentru optimizarea comunicarii. Ii ajuta sa aleaga calea cea mai sigura pentru ca mesajul lor sa fie inteles.

Noi, adultii, suntem corigenti la capitolul comunicare. Noi nu stim sa interpretam mesajele copiilor.

Cred ca Rares avea noua sau zece luni cand, fiind in scaunul de masa, a inceput sa se loveasca intentionat si repetat cu capul de spatar.

Al saselea simt si greselile din comportamentul meu l-au ajutat Rares sa-mi descopere slabiciunea: faceam orice numai ca el sa manance. Bebelus fiind, nu si-a tinut niciodata biberonul cu lapte, desi era la varsta la care manipula cu usurinta obiecte, pentru ca nu era (nici acum nu este) un hranaci, dar, mai ales, pentru ca a inteles ca mami este foarte interesata ca el sa manance.

Fara chiar sa constientizez, m-am transformat intr-o mama obsedata de alimentatia bebelusului. Masa devenise pentru copilul meu un motiv de stres si asocia ideea de scaun de masa cu o "activitate" pe care era fortat sa o accepte.

Ii era, nu ii era foame, la ora la care copilul "trebuia" sa manance, eu il asezam in scaunul de masa, cu toate reactiile lui de razvratire. Pentru ca eu nu eram receptiva la mesajele pe care mi le transmitea in timpul fiecarei mese (plans, incercari de a-si desprinde centura), copilul meu a inceput sa transpuna furia intr-un comportament auto-agresiv.

Cum evit sau temperez crizele de furie ale copilului meu. Experiente de mama.

S-a dat cu capul de spatarul scaunului de masa. Reactia mea de spaima ca isi face rau i-a confirmat ca acest tip de comportament este solutia optima pentru a-si indeplini scopul. Si asa a fost: l-am scos din scaunul de masa. Comportamentul a devenit foarte rapid o obisnuita si, ori de cate ori eram in dezacord, el se dadea cu capul de un obiect. Copilul meu a inceput sa se loveasca cu capul obsesiv de orice.

Dupa doua saptamani in care nu am facut decat sa incerc sa-l opresc, am gasit solutia salvatoare. Si, in momentul in care incepea sa se loveasca, nu numai ca nu incercam sa-l opresc, nici macar nu ma uitam la el, dimpotriva, il ignoram complet. Asta in cateva randuri. Intelegand, astfel, ca acel comportament agresiv nu reprezinta cea mai eficienta cale de comunicare, nu l-a mai pus in practica. Pentru o perioada, pentru ca eu solutionasem efectul, nicidecum cauza. Aveam sa ma mai confrunt cu astfel de comportamente ale copilului meu, pana am aflat de  existenta "codului morse" (cum imi place mie sa-l numesc) al copiilor.

Repet, copiii sunt experti in comunicare. Mai ales in comunicarea nonverbala.

Am putea denumi limbajul nonverbal si paraverbal al copiilor nostri, care, de cele mai multe ori imbraca un comportament agresiv, "cod morse". Parintii, in loc sa invete sa descifreze codul morse, ceea ce ar optimiza relatia cu micutii, se rezuma la a condamna transpunerea in fapte, care este, de fapt, un limbaj. Si apeleaza la reactii (pedeapsa, agresiune verbala, chiar fizica, amenintari, recompense) menite sa-l invete pe copil ca este un comportament neadecvat. Am apelat eu insami, o singura data, la metoda educarii prin pedeapsa. Si am inteles! Nu o voi mai folosi niciodata!

Comportamentul agresiv al copilului meu m-a nelinistit mult, pentru ca nu cunosteam codul morse si gandeam numai in termeni de bine si rau. Ce stiam deja era ca trebuie condamnata fapta, nu persoana, insa ma limitam doar la a cataloga comportamentul agresiv al copilului meu ca fiind unul rau. A durat ceva pana am inteles ca este vorba doar de un limbaj, fara nicio urma de dorinta de a-si face rau sau de a face rau.

Copilul meu a raspuns la dragoste, intelegere si calmitate. Asa am ajuns sa ma repar pe mine insami.

Acum stiu. Cand copilul meu plange, are reactii furioase, are un comportament agresiv, il ajut sa se linisteasca, fara pedeapsa, fara recompensa, fara amenintari. Consider comportamentul lui un semnal de alarma transmis prin "codul morse" si ma straduiesc sa-l descifrez. Intotdeauna, dar intotdeauna, ajungem sa rezolvam impreuna problema care il framanta pe Rares.