Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Nu-mi dau eu fata pe chioru' dumitale!

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 19.02.2015
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Daca adolescentul tace nu inseamna ca nu are probleme

În urmă cu câteva decenii, eram la vârsta la care mama consimțea să fiu curtată, dar nu oricum și, mai ales, nu de oricine.

 

Au fost câțiva băieți, destui, dar ei, înainte de a ajunge la mine, intrau la departamentul triaj. Băiatul trebuia să fie de familie bună, nu ca stare, ci ca educație, și asta era măsurată după ce și cum vorbește lumea despre. Să fie frumos, că nici eu nu eram urâtă, și mama nu-și dădea cea mai mare dintre fete unui pocit. Să n-aibă vicii: să nu fumeze, să nu bea, să nu fie afemeiat. Preferabil, cu serviciu deja, adică, cu un rost. Eh, cu un astfel de om făceai casă bună.

 

Ce alegere, ce cunoaștere, ce iubire... ?! De cunoscut, cât puteai să cunoști un om, plimbându-te de mână de la un capăt al altuia al parcului mare și atât. Că, odată ce se termina parcul, o luam la fugă. Regula strictă era să nu se însereze înainte ca eu să nu fiu deja în curte, chiar cu mâna pe clanța ușii de la intrare. Și cum să mai vorbești așa, gâfâind?!

 

Ei bine, primul pretendent venea din alt oraș, nepot al celei mai bune prietene ale mamei. Era un băiat înscris deja la facultate, cu "idealuri și prințipuri", un băiat manierat și frumos la trup. Până la ochi. Ochiul stâng îi fugea un pic la emoții puternice.

 

Curtenia s-a terminat brusc după prima întâlnire la mine acasă. Mama a fost foarte categorică și a costat-o câteva luni bune de prietenie: "Coană C., nu te supăra, nu mai insista, că nu se poate. Poa' să fie cum zici dumneata, poa' să aibă și facultatea terminată. Nu zic, dar nu se poate." Și, într-un moment de tensiune crescută, am auzit-o pe mama aruncând: "Nu-mi dau eu fata pe chioru' dumitale!"

 

Al doilea era un băiat simplu, dar frumușel. L-am văzut o dată sau de două ori trecând prin fața curții mele și am înțeles că mă place. De 1 martie, mama a găsit pe gardul viu care separa calea de acces de grădina cu flori o pungă din aceea de un leu. Erau niște mărțișoare, multe (am mai multe surori), înfofolite întâi în hârtie, fără niciun bilet. De 8 martie, altă pungă aruncată în curte. De astă dată, de mărțișorul cel mai mare, semn că persoana căreia îi era destinat era cea mai importantă, era prins un bilet: "Pentru M. (adică eu), cea mai frumoasă domnișoară. Semnat Gelu T."

 

Ei bine, băiatul a rămas istorie încă din ziua respectivă, (nu că aș fi avut câtuși de puțin dorința de a-l cunoaște mai bine), pentru că tata s-a pus de-a curmezișul și a omorât răul din fașă: "Tată, cu oricine, dar nu cu unu' de-al lui T. Păi tu știi câte probleme mi-a făcut tac-su? E un netot și un prost crescut, și un puturos, ș-un bețiv. Am lucrat cu el, l-am avut în echipă. Fiu-su nu are cum să fie prea departe de el. Nu, tată, nu sunt de acord. Nu calcă picior de T. la mine în curte."

 

Citește și: Este foarte important modul în care spunem NU copilului. Putem comunica sau putem interzice!

 

Ultima experiență din această serie le întrece de departe pe toate care au fost și care i-au urmat.

 

Îl plăceam mult pe Mihai, coleg de liceu și ales, ca și mine, în Comitetul pe Școală. În Comitet nu intra oricine, câte doi elevi, fruntașii, din fiecare clasă. Comitetul se întrunea pentru a dezbate probleme importante ale școlii, întotdeauna programat înainte cu cel puțin o zi. De data asta, în internatul de fete fusese un caz de furt. Comitetul s-a întrunit în regim de urgență și ședința s-a stabilit după terminarea orelor de curs, la orele 17. Toți părinții fuseseră anunțați prin telefon de secretara școlii, mai puțin ai mei, că nu aveau post telefonic.

 

Așa că, la finele ședinței de Comitet, tovarășa diriginte l-a rugat pe Mihai, care locuia la câteva străzi de mine, să mă însoțească acasă și să-mi asigure părinții că întârzierea mea era datorată unei cauze obiective, ce să mai vorbim, de Comitet. Zis și făcut.

 

Pe mine, mergând umăr la umăr cu Mihai, mă treceau niște fiori. Probabil Mihai o fi înțeles că aveam emoții, dar nu. Parcă presimțeam ceva. De fapt, cunoscând-o pe mama, avea așa o teamă. O și vedeam apărând deodată în colțul străzii. Și n-ar fi oprit-o nimeni și nimic să mă plesnească înainte ca Mihai să apuce să deschidă gura.

 

Dar nu, nu era mama. Era tata.

 

Pe strada din spatele casei, pe calea ferată, o locomotivă cu un vagon sau două ducea pe atunci provizii către unitatea militară, cu o viteză foarte redusă când trecea prin dreptul caselor. Adică nu te răneai dacă săreai din tren în mers. Și cred că intuiți urmarea...

 

Mama, sigur că bătătorise drumul până la șosea, sigur că-și confecționase deja nuiaua dintr-o creangă ruptă din zarzărul din curte. Tata lucra în ture și încă dormea când mama, înnebunită și speriată deja de orele care trecuseră peste orarul meu, l-a trezit cu:  "Scoală, I., scoală. E trecut de 7 seara și M. n-a ajuns acasă."

 

Tata, buimac, a sărit din pat și-a luat papucii de la intrare și a ieșit din casă glonț.

 

La trecerea cu calea ferată ne-am oprit eu și Mihai în spatele celor două mașini și două căruțe staționate și ele, așteptând să treacă trenul. Atunci, am văzut un om sărind din tren. Atât am apucat să zic, mai mult șocată decât speriată, dar cu o voce tremurândă: "Tăticu'!"

 

Taticu' era în izmene, cu un păr vâlvoi și niște ochi ieșiți din orbite, și alerga înjurând de Cristoșii mă-sii băiatului care mă însoțea. Mihai s-a uitat la fața mea în-gro-zi-tă și ... a rupt-o la fugă, urmând drumul îndărăt. Degeaba am strigat: "Tăticule, stai!", că tata nu vedea, nu auzea nimic în jurul lui. Și mulțumesc lui Dumnezeu că nu l-a prins pe Mihai...

La o jumătate de oră, s-a întors și tata acasă, gâfâind și înjurând: Tu-i ... Cristoșii ... mă-sii ... de der-be-deu, că l-am alergat ... până la fabrică (adică departe, aproape de liceu) și ... nu l-am prins.

 

Citește și: Nu-mi place, dar nu trebuie să-mi placă mie, ci ţie

 

Nu pot să nu fac paranteza asta. Eu pe Mihai îl admiram din umbră. Din partea lui nu am simțit niciodată nimic mai mult decât colegialitate. Când ne-am reîntâlnit la întrunirea de zece ani de la terminarea liceului (pentru că eu nu am mai îndrăznit să-i vorbesc vreodată de atunci, și nici el), mi-a mărturisit dragostea lui. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-ar fi fugărit tata? A, și n-a povestit nimănui întâmplarea.

 

 

Nu e povestea mea, dar este cât se poate de reală...

 

 

Citeste si Multa vreme, nu l-am inteles pe tata!
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.