Aura, vino, te rog, în bucătărie. Vreau să vorbim.

Inima îmi bătea tare. Nu mai voiam încă o discuţie aprinsă cu mama, nu mai voiam să aud din nou ceea ce simte ea, ceea ce crede ea că e mai bine pentru mine. Şi mă simţeam şi vinovată...

Era deja mai bine de jumătate de an de când eu şi mama ne pierduserăm una pe cealaltă. Mama ţipa, plângea, se lupta cu mine. Nu mă înţelegea! Trăiam un coşmar.

Eu aveam 16 ani şi mă îndrăgostisem pentru prima oară.

Până atunci, nu m-au interesat niciodată băieţii, nici ca amici. Niciodată nu am iniţiat o discuţie cu un băiat, nici măcar despre vreme. Cred că o fată învaţă să relaţioneze cu un băiat încă de la naştere, prin ceea ce înseamnă şi oferă tatăl în educaţia ei. Dacă el nu oferă, se produc dezechilibre emoţionale... Iar fetele, s-a demonstrat, aleg în mod inconştient un partener pe modelul tatălui, din dorinţa de a-şi rezolva problemele cu acesta din urmă.

Citeste si: Multa vreme, nu l-am inteles pe tata!

Nu e pentru tine, îmi striga mama. Tu meriţi altceva. Cum poţi?! Eşti frumoasă, deşteaptă. Aura, ce se întâmplă cu tine?! Unde este Aura care voia un bărbat cu care să fie mândră, care să fie altfel?! Eşti deşteaptă, gândeşte!

Mama apela la competenţele creierului meu, dar raţiunea mea purta bătălii crăncene cu simţirea.

Băiatul de care mă îndrăgostisem era bărbatul pe care nu l-ar fi ales niciodată raţiunea mea. Făceam parte din lumi paralele, ştiam asta în adâncul sufletului meu. Nu eram potriviţi. Eu citeam, învăţam mult, aveam planuri mari cu mine. El mă îmbrăţişa. Atât! Dar pentru mine era foarte mult, nu mai simţisem până atunci braţe masculine care să mă cuprindă...

Pentru mama a fost un şoc! Nu era de acord şi pace. Şi nu ştia cum să procedeze. Nu se mai conecta cu mine. Nu mai era mama mea, nu mai era prietena mea.

Şi erau două tabere, şi între ele un zid maaare. Trebuia să aleg. Ce credeţi că am ales, braţele permanent şi necondiţionat (simţeam eu atunci) deschise sau ţipetele, condiţionările, furia mamei?! Da, am ales ceea ce credeam că înseamnă iubirea, la 16 ani. Erau simple îmbrăţişări şi săruturi şi erau cu atât mai dulci, cu cât erau furate pe ascuns.

Am făcut paşi mărunţi înspre bucătărie. Ştiam că aflase că am minţit-o. Îi promisesem că nu voi continua relaţia... Sufeream cumplit. O voiam pe mama mea înapoi! Pe cea care mă susţinea în tot ceea ce făceam, care a avut mereu încredere în mine, căreia nu i-a păsat niciodată ce zice lumea, care îmi era cea mai bună prietenă...

Am intrat. Mama şi-a aprins o ţigară (pe atunci, fuma) băgată toată sub hotă. Pe masă era o cană cu ceai pentru mine, exact ca în vremea când eram cele mai bune prietene şi sporovăiam ore în şir. M-am aşezat pe scaun, mi-am strâns ambele picioare sub mine.

Nu am zis nimic. Ce era de zis? Aveam sufletul zdrobit, ajunsesem să o mint pe mama şi asta durea al naibii de tare...

Draga mea, a început mama, ştiu că eşti cu el. Nu a fost nevoie să îmi spună X, am simţit asta eu. Am ştiut că minţi din momentul în care îmi făceai promisiunea. Nu e vina ta. Eu te-am forţat să mă minţi şi înţeleg de ce ai făcut-o. Am greşit. Iartă-mă!

Ne-am îmbrăţişat minute în şir... şi am plâns. Era ca şi cum nu ne mai văzuserăm de ani şi aveam atâta nevoie una de cealaltă. Apoi mama a continuat să-mi vorbească, plângând:

Din prea multă dragoste, m-am opus. Am vrut să nu suferi, să nu ajungi ca mine să regreţi. Am greşit. Eu te iubesc şi sunt mândră de tine. Şi am încredere în tine. Şi te susţin în tot şi toate.

Nu cred că băiatul ăsta este potrivit pentru tine. Nu-mi place, dar nu trebuie să-mi placă mie, ci ţie. Este viaţa ta şi tu alegi ce este mai bine pentru tine, nu eu. Vreau ca tu să fii fericită! Iar, dacă tu eşti fericită cu el, dacă tu crezi că el te împlineşte, eu voi fi fericită.

De atunci, am început să-mi pun numeroase semne de întrebare. Creierul meu începea să-şi recapete competenţele. Şi nu, nu el era alesul. A mai durat ceva, dar acela a fost începutul sfârşitului unei experienţe din care am învăţat multe

Mă întreb oare cum ar fi arătat viaţa mea, dacă mama ar fi continuat războiul...

Sper să fie de ajutor încă o frântură din viaţa mea!