"Mami, de ce se tine luna dupa noi?!"

Mi-a placut foarte mult geografia. Nu stiu daca am avut vreodata o nota mai mica de 9 la geografie, in scoala generala, pentru ca atunci se pun bazele culturii generale. Profesoara, doamna Panait, i-a fost profesoara si mamei mele si avea obiceiul sa ma impulsioneze prin comparatia cu fosta ei eleva de nota 10.

Imi aduc aminte, acum, cu drag, cum ne scotea in fata clasei, cate 4-5 copii, si ne punea intrebari de tip Robingo.  Atunci, eram rosie toata si cu palmele transpirate.

Eu faceam parte din grupul "privilegiat", care iesea in fata clasei in ultima ora din trimestru, si raspundeam la intrebari din toata materia, contra cronometru.

In alta ordine de idei, eram mai mereu castigatoare la jocul TOMAPANT (Tari, Orase, Munti, Ape, Plante, Animale, Nume, Total). Geografia, insa, a fost una dintre multele materii de studiu si, cum aprecierea si premierea elevilor se facea in functie de note (si se face inca, din pacate), am invatat si ceea ce nu mi-a placut, pentru nota 10.

Rezultatul?! Rezultatul este unul dezastruos. Stiu prea putin din ceea ce mi-a placut cu adevarat si mai nimic din ceea ce am invatat pentru recompensa (nota).

Mi-ar fi placut sa-i pot raspunde copilului meu cu detalii. As fi stiut sa imbrac informatia complexa legata de Sistemul Solar intr-o forma simpla, pe care sa o poate intelege Rares, si, mai ales, care sa-i starneasca interesul si curiozitatea, insa nu eram foarte sigura pe cunostintele pe care le detineam. Am fost ravasita, pentru cateva momente. Si nu am raspuns.

Rares m-a intrebat din nou, de data aceasta, si intorcandu-mi, cu mana, privirea catre el: " Mami, de ce se tine luna dupa noi?!"

Nu voiam sa pierd momentul de a-i hrani curiozitatea cu o informatie noua si, poate, de a-l ajuta sa-si descopere o noua pasiune. Asa incat i-am raspuns, foarte atractiv, insa nu la intrebare:

"Noi, mami, tati, mimi, maia (aici m-a ajutat el cu enumerarea tuturor persoanelor care ii sunt apropiate) locuim pe Pamant. Pamantul este o planeta, o forma rotunda. Cand o sa mergi cu avionul, o sa vezi Pamantul de sus si vei fi mai aproape de Luna. Daca ai fi sus, sus de tot, cel mai sus, ai putea sa vezi un cerc mare care se invarteste. Acesta este Pamantul. Si un alt cerc mai mic, Luna, care se roteste in jurul cercului mare."

Atat era ceea ce mai stiam, atat era ceea ce mi-a mai ramas in memorie din aprofundarea, de altfel, in scoala, a cunostintelor legate de Sistemul Solar. Pe Rares l-a incantat raspunsul meu: "Mami, ce ma bucur! O sa merg cu avionul?! Iti multumesc ca ma duci cu avionul! Cand mergem sa vad Pamantul?" Insa, nu era nici pe departe lamurit. Asa ca, la nici zece minute de la discutia noastra, copilul meu m-a intrebat din nou: "Dar, mami, de ce se tine cercul asta dupa noi?!"

Si i-am facut copilului meu o promisiune! Maine, adica astazi, il voi astepta cu o poveste frumoasa despre Luna, Soare si ceea ce vede el acolo sus. Vom picta impreuna, vom face din plastilina si vom aseza "cercurile" care compun Sistemul Solar. Si abia il astept sa vina de la gradinita si sa ne jucam!

Cand copilul meu ma intreaba, eu ii raspund. Si raspunsul meu nu a fost niciodata: "Esti prea mic, o sa afli sau o sa-ti spun cand vei fi mai mare!" Niciodata. Desi m-a pus de multe ori in dificultate. Am incercat sa-mi gasesc cele mai simple cuvinte si, ca repere, date pe care le stia deja si i-am povestit. Copilului meu ii plac foarte mult povestile.

Eu nu vreau ca micutul meu sa fie un geniu. Nu vreau sa stie tot si, mai apoi, nimic! Nu-l vreau premiant. Vreau sa-l determin "sa vrea", "sa faca"! Sa aiba o cultura generala, dar sa aprofundeze ceea ce-i place cu adevarat. Sa fie pasionat, nu impulsionat de recompensa. De aceea, il felicit mereu pentru straduinta, nu pentru rezultat.

Cum ajutam copilul sa-si construiasca destinul? Ridicandu-i o temelie solida, nu scriindu-l noi pentru el.

Vreau de la copilul meu sa se straduiasca, insa in competitie cu el insusi, nu cu ceilalti. De aceea, ii spun in fiecare zi cat este de special si cat de mult il iubesc asa cum este si cum toti copiii sunt speciali in felul lor.

Nici nu ma gandesc sa-i fur copilaria cu informatii prea stufoase, seci, neambalate. De aceea, noi ne jucam si povestim, nu invatam!

Sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1186820