Am pus in practica diverse strategii, toate foarte eficiente, insa a trebuit sa descoperim "problema" pe care o avea Rares, sa o rezolvam si, apoi, au inceput sa se vada efectele pozitive ale tuturor demersurilor noastre.
Am incercat, ca parinti, sa nu ii ingradim niciodata personalitatea, sa ii acceptam si respectam temperamentul, sa il indrumam, fara ca el sa se considere neputincios sau limitat.
Cu rabdare, pentru ca este nevoie de multa rabdare, i-am depistat problemele si am incercat sa le rezolvam. Intotdeauna, la o revolta a copilului nostru, noi ne-am pozitionat alaturi de el. Poate ca nu imediat, insa, daca am gresit, am recunoscut greseala si am reparat-o. Este in regula sa gresim, dar nu este in regula sa perseveram in greseala.
Copilul trebuie sa se simta iubit, apreciat, in siguranta langa parintii sai. Copilului trebuie sa i se aprecieze efortul, mai putin rezultatul. Copilului trebuie sa i se dea incredere. Toate actiunile parintilor trebuie facute cu dragoste, cu calm si fermitate.
Cu copilul trebuie sa vorbesti ca si cu un adult. E gresita credinta parintilor care nu le explica micutilor o situatie dificila, pe motiv ca este mic si nu poate intelege. Copilul simte tensiunea adultilor si, nefiindu-i explicata situatia, o percepe asa cum poate el, denaturat, hiperbolizand, raportand-o la el si la realitatea lui. Si adultii care se confrunta cu probleme emotionale sunt, cu siguranta, copiii carora parintii nu le-au dat raspunsurile la intrebarile lor directe sau indirecte (furie, plans, agresivitate etc.).
Noi i-am dat lui Rares posibilitatea sa aleaga, pana la momentul - gradinita!
Citeste si: Este foarte important modul in care spunem NU copilului. Putem comunica sau putem interzice!
Abia dupa un timp, am inteles care era problema lui, mi-a spus-o chiar el, dupa multe intrebari subtile, fara sa-si dea seama ca imi doresc cu adevarat sa aflu, asa, in joaca: "Mami, uite, eu nu vreau sa merg la gradinita si tu ma duci."
Problema lui era ca noi nu tineam cont, pentru prima data in viata lui, de ceea ce-si doreste el, de parerea lui, desi, pana atunci, i-am dat posibilitatea sa aleaga, bineinteles, din cel putin doua variante oferite de noi.
Atunci am purtat o discutie in care i-am explicat ca nu vreau sa il oblig sa faca ceva ce lui nu ii place si ca imi pare rau ca el asa a simtit. L-am responsabilizat si i-am spus ca el poate sa renunte, dar sa renunte acum inseamna ca nu isi doreste sa fie un baiat adevarat. Un baiat adevarat nu renunta la ceva, fara sa stie macar despre ce este vorba. Si ca este posibil ca miss Larisa, auzind ca nu ii place la gradinita si ca nu isi doreste sa fie un baiat adevarat, sa nu il mai primeasca.
Imediat, perspectiva lui s-a schimbat radical si mi-a raspuns: "De ce sa nu ma primeasca?! Eu sunt un baiat adevarat!" Nu a zis niciodata ca vrea la gradinita, dar, de atunci, nu s-a mai impotrivit sa fie imbracat dimineata pentru gradinita...
De atunci, s-a "deblocat" si a inceput sa fie receptiv la metodele nostre de a-l ajuta sa se adapteze mai usor la gradinita.
