Odata ce am corectat cifra pe care o scriseseram gresit, formulele fiind corecte, rezultatul s-a corectat de la sine, printr-o reactie in lant. Concret, odata ce am rezolvat problema pe care o avea Rares, la nivel de principiu, adaptarea lui la gradinita a decurs firesc.
Pentru a-l ajuta pe Rares sa accepte situatia noua cu care se confrunta, dupa o luna, am convocat intreaga familie si chiar prieteni foarte apropiati sa ne ajute, fiecare cu cate o "poveste" care sa ii sublinieze ca gradinita e un spatiu al bucuriei.
Am citit ca principala si una dintre primele griji ale unui copil este teama de abandon, teama ca va fi parasit. Asa ca, in fiecare dimineata si chiar, de mai multe ori, pe parcursul zilei, ii repetam : "Mami te duce la gradinita de dimineata, te joci cu copiii, mami merge la serviciu si vine sa te ia dupa ce mananci pranzul" sau "Acum e ora 9 dimineata, urmeaza ora 10, 11, 12, mananci si mami vine sa te ia la 12 30" sau "Acum ajungem la gradinita, mergi in sala de mese cu colegii tai si cu miss Larisa, urmeaza intalnirea de dimineata etc. si mami vine sa te ia".
Bineinteles ca Rares plangea si imi raspundea la toate: "Dar eu nu vreau sa merg la gradinita, vreau sa stau cu tine, eu te iubesc pe tine pana la cer si inapoi."
Sotul meu, incercand sa-l convinga ca este bine sa se duca la gradinita, pentru ca mami si tati trebuie sa munceasca, ca sa aiba el o casa si jucarii, a primit doua "replici" care l-au lasat fara cuvinte: "Dar, tati, eu am prea multe jucarii, nu vreau alte jucarii, poti sa le arunci si pe astea, ca nu ma mai joc cu ele!".
Citeste si: Tati, eu simt ca tu nu ma iubesti. Toata ziua ma certi. Aud mereu - Rares, Rares, Rares! - Tu vrei sa stau cuminte, sa nu vorbesc. Eu asa sunt!
Si, intr-o seara, sotul meu a venit in bucatarie la mine, plecand de la laptop (instrumentul profesiei sale). Cand s-a intors inapoi in camera, l-a gasit pe Rares pe scaun si tastand frenetic. Bineinteles, din impuls, s-a rastit la Rares, pentru ca nu apucase sa salveze fisierele la care lucra. Raspunsul lui Rares ne-a facut sa intelegem tot ce era de inteles: "Dar, tati, stai linistit, lucrez eu, ca sa avem o casa".
I-am povestit ca si eu am fost la gradinita si am plans si eu si mi-a fost teama ca mama mea nu va veni sa ma ia acasa. Povestea aceasta l-a ajutat sa se descarce si, totodata, sa stie ca nu este numai teama lui: "Mami, si mie mi-e teama ca nu vii sa ma iei". I-am mentionat si ca, dupa cateva zile, m-am convins ca mama mea nu ma va parasi si, atunci, m-am linistit si am putut sa-mi fac prieteni si sa ma joc.
De fiecare data cand il lasam la gradinita, desi il lasam plangand, eu zambeam si ii spuneam ca il iubesc si ca o sa vin sa-l iau. De fiecare data cand il luam de la gradinita, il primeam cu bratele deschise, cu bucurie si dragoste si il felicitam pentru ca s-a descurcat minunat, desi el plangea.
Mi-am dat seama ca suntem pe drumul cel bun cand copilul meu a inceput sa spuna, fara sa il intreb, o poezie sau un cantecel sau, pur si simplu, o replica de la gradinita. Apoi, a inceput sa spuna ca o iubeste pe miss Larisa, ca prietenii lui de la gradinita (care erau, la inceput, colegi, pe care declara ca nu ii place) au facut diverse lucruri, ca a suparat-o pe miss Larisa dar s-au impacat etc.
Citeste si: 7 lucruri pe care le-am invatat de la copilul meu
Ne putem ajuta copiii sa se adapteze mai usor la diverse situatii noi, cum este si gradinita, cu dragoste, rabdare, intelegere. Noi, parintii, avem datoria fata de copiii nostri sa le aratam afectiune, sa ii sustinem, sa descoperim si sa ii ajutam sa isi rezolve problemele.
Este mult mai simplu sa ii pedepsim si sa ii determinam "cu forta" sa accepte deciziile noastre, este mult mai simplu pentru noi, insa este dezastruos pentru copiii nostri si, mai ales, pentru viitorii adulti.
