Eu și familia mea bem lapte vegan în fiecare dimineață, fără excepție. Iar laptele de caju este foarte hrănitor și cu adevărat delicios.
- 150 g alune caju
- 1 llingură cu vârf unt de cacao (sau un bulgăre de unt de cacao cât un cub de gheață)
- 1 lingură susan negru (eu îl fac pudră înainte să îl folosesc)
- 1 lingură cacao sau pudra de roșcove
- 3 curmale mari
- 1 lingură de pudră din apa de cocos (se poate și fără)
- 1 litru apă caldă (nu fierbinte, pentru că se pierde parte din elementele nutritive)
Se introduc toate în blender. Este adevărat că eu folosesc un blender performant. Am avut ocazia să fac o comparație între laptele obținut cu ajutorul unui aparat performant și laptele produs cu un blender obișnuit. Consistența diferă, chiar și gustul. Dar recomand oricum. Este un lapte vegan cu foarte multe proprietăți.
Lui Teodor, băiețelului meu de 2 ani, îi place foarte mult laptele de caju. Dacă nu i-l ofer eu, îl cere. Bem împreună cu poftă și râdem unul de celălalt pentru mutrișoarele noastre "mustăcioase". Teo preferă să-și presare deasupra (și lui, și mie, și lui tati) pudră de vanilie bourbon.