Vă spuneam în articolul 'Eu te-am făcut, eu te omor!' că i-am povestit copilului meu despre familia care a încetat să mai fie o echipă. Nouă ne plac poveștile și, de fiecare dată, și unul, și celălalt avem de lămurit și învățat ceva din ele.

Am să vă redau o parte din poveste, îmbrăcată de Rareș cu trăirile și convingerile lui, care pot fi și ale copiilor voștri. Și am început așa:

Erau doi frați, o fetiță și un băiețel. Fetița se juca cu păpușile, iar băiețelul cu mașinuțele, mingea. Băiețelului îi plăceau luptele. Era năzdrăvan, iute, curios, nu stătea locului niciodată, spre deosebire de fetiță.

- Mami, băiețelul era obraznic?!

- Nuu, era năzdrăvan. Dar de ce mă întrebi?

- Așa, că fetițele sunt cuminți.

- Și fetițele, și băiețeii sunt tot copii. Unii sunt mai năzdrăvani, alții sunt mai liniștiți. Unii au mai multă energie, alții preferă activitățile care nu presupun mișcare. Atâta tot. Uite, îți spun un secret. Mie îmi plac copiii curioși, activi, energici, isteți, vorbăreți, chiar năzdrăvani.

- Îți plac năzdrăvanii?! Adică cei care fac obrăznicii?!

- Hai să le zicem năzdrăvănii, pentru că nu sunt făcute cu intenție rea. (Fața i s-a luminat deodată și s-a lipit de mine.)

Părinții băiețelului nu l-au înțeles și au greșit din ce în ce mai mult, iar băiețelul nu s-a mai simțit iubit. Ei îl pedepseau, îl loveau și îi spuneau cuvinte urâte, în loc să-l învețe să se comporte frumos cu răbdare și arătându-i și mai multă dragoste.

- Îl băteau?! Mami, de ce îl băteau?! Mami, băiețelul avea nevoie de mai multă dragoste... Despre asta era vorba, sunt sigur!

- Exact asta cred și eu. Uite, copiii au nevoie de ceva anume și nu știu cum să ceară. Iar oamenii mari nu-i înțeleg. Cred că adesea oamenii mari uită că au fost și ei copii... Și oamenii mari greșesc, să știi.

Uite, un exemplu de reacție nepotrivită a părinților băiețelului. S-a întâmplat o dată ca el să spargă o vază, fără să vrea.

- Ca atunci când am spart eu acvariul?

- Da, ca atunci. Iar tatăl lui l-a bătut tare pentru asta și l-a pedepsit. Nu i-a mai permis joaca afară timp de o săptămână.

- Dar, mami, el nu a vrut să spargă vaza, doar s-a întâmplat. Cred că și lui i-a părut rău că vaza aia s-a spart. Tatăl lui trebuia să-l ia în brațe, sigur băiețelul suferea deja... Tu nu m-ai certat când am spart acvariul, dar, am simțit eu, te-ai supărat, că nici nu te-ai uitat la mine ... Nu mi-a plăcut, să știi. Eu am simțit atunci că tu nu mă iubești.

Citește și: Copilul meu a recunoscut ca a mintit. Rares m-a oprit, m-a tras la nivelul lui si ce a urmat m-a impresionat profund si m-a bucurat tare.

- Știu, și mă bucur că mi-ai spus. Și îmi pare rău, eram prea nervoasă ca să-ți pot explica. Nu, nu eram supărată pe tine, nu aveam de ce. Știi?! Când am văzut toată apa din acvariu împrăștiată pe dvd, parchet, cioburile în toată camera, în mocheta deasă, am intrat în panică. Am greșit. Știu, și tu te-ai speriat.

- Daaa.

- Iartă-mă! Te iubesc foarte mult, până la cer și înapoi. Ești un copil minunat.

- Acum, știu că mă iubești. Simt. Mami, părinții băiețelului de ce nu-l iubeau?! Copiii trebuie iubiți!

- Dar îl iubeau, doar nu știau cum să se poarte.

- Mami, păi, dacă ei îl iubeau, el de ce nu simțea asta?!

Nu este suficient ca părinții să-și iubească până la cer și înapoi copiii. Micuții au nevoie să și simtă asta!

Sursa foto aici.