Sunt foarte mandra de Rares. Copilul meu de 4 ani a recunoscut ca a mintit, din proprie initiativa, fara ca noi sa fi banuit macar ca el ne-a mintit. M-a impresionat actiunea in sine, dar, mai ales, motivatia pentru care a spus adevarul: constiinta lui.

Rares isi dorea foarte mult "un sufletel de care sa aiba grija si care sa fie prietenul lui". Am avut intentia de a-i cumpara un papagal, apoi, o broasca testoasa. Era gata-gata sa vina acasa cu un pui proaspat scos de la clocitoare, cu un pui de pisica pricajit, cu un catelus amarat... Cum locuinta nu ne permite primirea unui alt membru si nici timpul, ingrijirea unui animal de companie, am renuntat de fiecare data.

In weekend-ul acesta, o prietena foarte buna mi-a dat o idee geniala: un pestisor viu foarte putin pretentios, care nu are nevoie nici de spatiu prea mult, nici de sistem de oxigenare. Copilul meu a fost foarte incantat cand i-am propus. Mi-a sarit in brate, m-a pupat de zeci de ori si mi-a multumit tot de atatea ori. I-am spus ca pestisorul va fi prietenul lui, insa el va trebui sa aiba foarte mare grija de micul sau prieten.

Rares a intervenit imediat cu: "Mami, e ca si cum eu o sa fiu mama lui?!" Si i-am raspuns amuzata: "E ca si cum o sa fii tatal lui!"

Am iesit din pet shop cu un peste "foarte viu colorat si ciufulit". In drum spre casa, copilul meu s-a prezentat ca fiind "tatal lui", l-a asigurat ca totul va fi bine, i-a cantat, i-a povestit diverse... Am auzit, ce e drept, la un moment dat, o onomatopee din gura lui Rares, semn ca se intamplase ceva.

Apoi, mi s-a adresat direct: "Mami, imi pare rau, dar cred ca pestele a patit ceva!" Nu aveam cum sa intervin in niciun fel, insa l-am rugat pe Rares sa tina cu mai mare grija punga in care era pestisorul.

Citeste si: Oamenii mari pierd asa de multe fiind "tristi"...

Ajunsi acasa, am constatat ca pestisorul isi pierduse coada. Cum Rares nu stia nimic despre asta, am hotarat sa eliberam pestisorul si sa cumparam un altul, crezand ca este vorba despre o posibila afectiune.

La cativa zeci de pasi, iesiti pentru a doua oara din pet shop cu un alt "sufletel prieten", la fel de viu colorat, insa mai putin ciufulit, Rares m-a oprit, m-a tras la nivelul lui si ce a urmat m-a impresionat profund si m-a bucurat tare:

"- Mami, trebuie sa spun adevarul, ca nu mai pot sa ma abtin!

- Spune, dragul meu, ce s-a intamplat?!

- Mami, eu am rupt coada pestisorului... Dar, sa stii, nu am vrut sa-i fac rau... Uite, eu nu am pus niciodata mana pe un pestisor atat de mic si am vrut doar sa-l ating... Dar nu reuseam prin punga si am strans punga intr-o parte si... am prins tare pestisorul...

- Iubirea mea, este extraordinar ca ai spus adevarul. Chiar esti un baiat adevarat. Iti multumesc. Sunt foarte mandra de tine. Dar de ce nu mi-ai spus cand te-am intrebat daca stii ceva despre ce se intamplase pestisorului?!

- Pentru ca eram prea suparat pe mine. Si ... credeam ca o sa te superi si tu pe mine.

- Cum sa ma supar pe tine?! Doar am vazut cu cata dragoste l-ai inconjurat... Dar, spune-mi, cum te-ai hotarat sa recunosti ca ai mintit?

- Pai eu chiar sunt baiat adevarat si am constiinta!

- A, ai constiinta!

- Stii, Pinonocchio era din lemn si nu avea constiinta si Zana Azurie l-a pus pe Jiminy Greierasul sa-i fie constiinta, adica sa-l invete ce e bine si ce e rau si sa-i spuna cand greseste."

Stiu ca inca mai are foarte multe de invatat. Stiu ca si noi, parintii lui, mai avem foarte multe de invatat. Stiu ca este un copil temperamental, iute, impulsiv, incapatanat, insa este cel mai afectuos copil. Iar faptul ca a recunoscut ca a mintit, in conditiile in care noi nici macar nu am avut o banuiala, mi-a intarit si mai mult convingerea ca noi, parintii lui, suntem pe drumul cel bun, desi mai anevoios si mai lung, dupa parerea unora, in cresterea si educarea copilului nostru.

Sursa foto: www.disneyclips.com