Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

'Eu te-am făcut, eu te omor!'

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 16.01.2015
0 comentarii Comenteaza
Citeste si S-au mai și certat, dar nu le-a mai împins.

Pentru o vreme, am fost vecini de bloc cu o familie cu doi copii, o fetiță și un băiețel. Și ne-am vizitat de câteva ori. Mama mea a întrerupt legătura la un moment dat. Atunci nu am știut de ce. Nu am întrebat. Nu am suferit, nu îmi plăcea compania, oricum, nu am dat mare importanță. Ulterior, am aflat. Abia fiind mamă, am înțeles.

 

Băiatul, mai mare cu aproape doi ani decat fetița, era total diferit de ea. Erau cam de aceeași vârstă cu mine și sora mea mai mare. Fetița era copilul cuminte, ascultător, bun, iar băiatul era neastâmpărat, încăpățânat, neascultător, rău. Fetița nu punea probleme părinților, nu întreba, nu căuta, nu cerea, în schimb, băiatul se revolta, era curios, cerea atenție și, pentru că nu o primea, devenea agresiv. Iar de la comportamente neintenționat rele (condamnate greșit de părinți și pedepsite dur) până la comportamente voit negative n-a fost decât un pas.

 

Comportamentul agresiv al băiețelului, mai ales față de surioara lui "cea bună, cuminte și ascultătoare", a atras etichete negative (rău, obraznic, tâmpit, nebun etc.), pedepse tiranice și, apoi, bătăi crunte din partea părinților.

 

Deși copil, puteam să-mi dau seama că părinții o preferă pe fetiță și nu-și plac deloc băiatul. Nici eu, cu mintea mea de copil, nu-l plăceam. Permanent ne șicana. Însă tare milă mi-era de el când îl auzeam implorându-și mama sau tatăl: "Te rooog, nu mai fac, nu mai da, te rog! Au, te rog!"

 

Apoi, după ce s-au mutat din bloc, n-am mai știut nimic despre ei. Până într-o zi, când, eu fiind cu mama, ea a fost oprită pe stradă de o doamnă. Femeia era mama băiatului. Era slabă, îmbătrânită... Trecuseră câțiva ani buni. A început să povestească. Plângea și vorbea. Din păcate, nu înțelesese încă și nu cred că va înțelege vreodată că părinții sunt responsabili pentru dezvolatrea copiilor lor. Se considera victima unui copil nenorocit:

 

"Nu mai pot, m-a adus la disperare, m-a făcut din om neom. Nu mai sunt om. Un nenorocit. A ajuns să fure. A intrat într-un grup de pungași. Acum, e la școala de corecție. Nu am ce să-i mai fac. Nu înțelege. I-am zis 'Imi pare rău că te-am făcut, m-ai făcut de râs, acolo să rămâi, că mi-ai mâncat zilele, nu mai pot! Eu te-am făcut, eu te omor!' Degeaba am încercat și eu și tac-su să-l educăm, nu vrea, e soi rău. L-am bătut până să leșine, l-am legat de calorifer, l-am făcut de râs la școală. Nu, nu înțelege. Nu mai pot! Fata mi-a plecat de acasă, pe nepusă masă, cu unu', s-a măritat. Are 13 ani. Nu mai știu de mine! Doamne, pentru ce m-ai pedepsit, de ce mi-ai dat așa o soartă?!"

 

Citește și: Este foarte important modul in care spunem NU copilului. Putem comunica sau putem interzice!

 

De ce mi-am amintit povestea? Am trecut printr-o perioadă tensionată, iar copilul meu a răspuns imediat cu revoltă, furie și reacții "pe dos". Eu, noi?! Am căzut în capcană, am ridicat tonul, ne-am luptat, ce e drept, cu comportamentul copilului, nu cu el, dar ne-am luptat. Iar poziția ofensivă a părinților dă rezultate imediate, însă este cu adevărat nocivă pe termen lung. Apoi, chiar am simțit, fie și pentru câteva momente, că mie nu-mi place de Rareș. Și m-am îngrozit!

 

Orice ar fi, copiii trebuie să se simtă iubiți. Da, noi, ca părinți, suntem datori să îi creștem oameni, dar oameni drepți, frumoși, împliniți, mulțumiți, să-i creștem frumos. Ori, lupta cu ei nu este soluția. Iar pedepsele, vilolențele?! Nu-i ajută în niciun fel, dimpotrivă, îi frustrează, le fac să clocotească în ei furia!

 

Citește și: Cum ai vrea să fie copilul tău ca adult?

 

Este necesar, chiar obligatoriu, să ne învățăm copiii că există consecințe ale faptelor noastre, dar nu pedepse. Neîmbrăcatul potrivit vremii de afară ar putea atrage îmbolnăvirea, nespălatul pe dinți și consumul de dulciuri le distruge dințișorii, lovirea intenționată a unei jucării o face să plece de la el etc.

 

Dar totul fără suferință. Suferința lor naște monstri, nu hrănește conștiința. Iar între părinți și copiii lor se produce o ruptură care, în timp, ia forma unei prăpastii.

 

Și am hotărât să-i spun copilului meu povestea reală a unei familii care a încetat să mai fie o echipă,  presărată, desigur, cu mici povestioare inventate constructiv.  Ce credeti?! Cum a empatizat copilul meu cu povestea?

 

Sursa foto aici.

Citeste si Cum poți identifica nevoile copilului tău, dacă tu însuți porți o povară?!
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.