Dragi parinti, iubiti-va! Copilul are nevoie de dragostea parintilor. Si nu ma refer la dragostea parintilor pentru el, ci la dragostea parintilor unul pentru celalalt.
Si am sa spun ca, pentru un copil, nu este indeajuns sa simta dragostea unuia dintre parinti, nu este indeajuns sa simta dragostea ambilor parinti pentru el. Este nevoie sa simta dragostea si intelegerea dintre cei doi parinti.
Am stiut de la inceput ca eu si sotul meu suntem datori sa-i oferim copilului nostru un climat armonios. A stiut asta copilul din mine. Si-a dorit asta copilul din mine.
Nu mi se pare corect sa aprofundez un subiect care implica mai mult decat experienta mea de copil, de aceea, ma rezum la a-i aminti surorii mele mai mari cat ne doream sa-i simtim pe parintii nostri iubindu-se. Si compuneam discursuri pentru tata, in care ne aratam mirarea si dorinta sincera ca el sa vada calitatile mamei. Ne faceam planuri pentru cum sa-i facem sa fie in armonie unul cu celalalt. Cata nevoie aveam sa simtim ca ei doi se iubesc!
Citeste si: Multa vreme, nu l-am inteles pe tata!
Acum, stim ca tata a iubit-o si o iubeste foarte mult pe mama, insa nu a stiut cum sa o arate. Atunci, eram convinse ca tata nu o iubeste pe mama. Atat intelegeam. Iar ce simteam depasea cu mult limita de intelegere sau capacitatea de a descrie in cuvinte. Simteam (si acum o sa scriu in nume personal) o permanenta stare de neliniste si disconfort si un soi de teama. Era ca si cum statateam sub cerul liber, brazdat de fulgere si tunete. Era ca si cum urcam singura niste trepte fara o balustrada...
Simtind toate astea, stiind toate astea de la mine-copilul, am fost oarecum in avantaj fata de alti parinti. Si am facut tot posibilul ca Rares sa nu simta dezechilibrul emotional pe care l-am experimentat eu, copil fiind.
Numai ca nu am gasit calea de la inceput.
In perioadele tensionate dintre mine si sotul meu aveam o grija sporita sa nu simta copilul nostru ca suntem in dezacord. Si am facut toate eforturile, insa el tot simtea! Cumva, inconstient, am incercat sa tratam efectul, uitand de cauza, uitand de dragostea noastra. Si, uitand de noi, ne-am indepartat.
Pana intr-o seara in care s-a produs inevitabilul. Ne-am vazut pusi in situatia de a vorbi despre despartire! Si a fost ca un declic. Un declic salvator.
In seara aceea, ne-am amintit cum eram noi doi si cata forta aveam uniti. A fost momentul in care am inteles ca noi trei nu presupune si nici nu necesita o partajare intre noi doi.
Citeste mai multe in: Dragul meu, iti multumesc pentru ceea ce eram noi doi si, mai ales, pentru ceea ce suntem noi trei!
In seara aceea, am constientizat ca am gresit. Pana atunci, ne concentraseram pe ceea ce simte Rares, pe ceea ce transmitem noi impreuna si am uitat de ceea ce suntem noi impreuna.
In seara aceea, ne-am propus sa nu mai avem grija ce ii transmitem copilului si sa ne concentram pe ceea ce simtim noi unul pentru celalalt. Nu ne-am mai focusat pe nevoile copilului in ceea ce ne priveste, ci pe nevoile noastre.
Si asta chiar a dat rezultate. Noi ne-am regasit calitatile pentru care ne-am ales si defectele pe care le consideram condimentul relatiei. Si am inceput sa reconstruim ceea ce daramaseram, caramida cu caramida. Iar Rares s-a linistit!
Asadar, dragi parinti, iubiti-va! Si copiii vor fi fericiti! Dragostea adevarata dintre adulti, cea generatoare de echilibru, confort, stare de bine, liniste, este, pentru un copil, ceea ce reprezinta un arac pentru o vita de vie, un acoperis pentru o casa, o scara pentru un tobogan, ochii pentru un vultur...
Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/1137561
