Este foarte importanta increderea in construirea unei relatii solide parinte-copil. Este ideal ca noi, adultii, sa-i cream copilului cadrul potrivit pentru destainuire si recunoasterea greselilor. Copilul trebuie sa vada in parinte un aliat, o persoana de incredere, un sprijin, un om care poate gresi la randu-i, o sursa de dragoste neconditionata.
Pe multe dintre acestea le-am preluat de la specialisti in parentaj, pe unele le-am descoperit eu insami in relatia cu baietelul meu, pe toate le-am experimentat.
Cea mai importanta metoda pentru a crea o legatura de incredere reciproca parinte-copil mi se pare puterea exemplului. Intotdeauna mi-am recunoscut greseala si am facut eforturi sa o repar. Mi-am asumat vina, mi-am cerut iertare si i-am aratat copilului meu ce am invatat de fiecare data. Copilul nu va indrazni sa i se destainuie unui parinte care nu greseste niciodata si nici el, la randu-i, nu-si va recunoaste greseala.
Cand copilul meu a gresit, nu i-am spus niciodata "Nu te mai iubesc!". Copilul are nevoie sa se simta iubit chiar si cand face o nazbatie. Am convingerea ca temelia pentru legatura indestructibila dintre mine si fiul meu am ridicat-o aratandu-i ca-l iubesc tocmai atunci cand a meritat mai putin.
Ma emotioneaza amintirea bucuriei exprimate de Rares cand i-am subliniat: "Sunt inca suparata pentru comportamentul tau, dar te iubesc. Eu si tati te iubim chiar si cand faci obraznicii". Facuse o obraznicie, una mare. La scurt timp dupa ce m-am aratat foarte suparata de comportamentul lui, am inceput sa ii vorbesc pe un ton cald, ceea ce l-a contrariat. Apoi, mi-a multumit ca il iubesc si m-a asigurat ca ii pare foarte rau si ca si el ne iubeste "cat un munte"...
I-am apreciat sinceritatea si nu i-am reprosat ca a mintit. Copilul meu a mintit, iar noi nu am avut nici cea mai mica banuiala in sensul acesta. Fara a apela eu la o tehnica pentru a-l determina sa spuna adevarul, nestiind despre existenta miciunii, copilul meu a initiat un dialog in care a recunoscut ca a mintit. Fiind sigura ca a invatat ceva din asta, am considerat suficient (si s-a dovedit a fi foarte eficient in a castiga increderea copilului meu) sa-i aplaud demersul de a recunoaste fapta.
Citeste si: Copilul meu a recunoscut ca a mintit. Rares m-a oprit, m-a tras la nivelul lui si ce a urmat m-a impresionat profund si m-a bucurat tare.
Am invatat sa-i apreciez si chiar sa-i incurajez individualitatea. M-am abtinut de la a-l compara cu alti copii care "faceau" mai bine decat el. Copilul meu este mai temperamental decat media copiilor de varsta lui, insa aplaud faptul ca se exprima, ca transmite si comunica. Si este cel mai afectuos copil.
Apoi, orice copil este special, ca si orice adult. Are atat calitati, cat si defecte. Este ideal, mai ales in relatia cu micutii, sa le apreciem calitatile si sa-i indrumam catre ceea ce le place, nu ceea ce trebuie sau ceea ce ne place noua.
Prin comparatie, copilul se simte ca facand parte din multime, nu este validat si isi inhiba unicitatea. Copilul nu va avea incredere sa fie el insusi in prezenta unor parinti care isi doresc ca el sa fie ca vecinul, ca prietenul, ca verisorul etc.
Il incurajez chiar sa aiba propriile pareri, chiar daca sunt diferite de ale mele. Il provoc sa ma contrazica, insa cu argumente.
I-am apreciat efortul, niciodata rezultatul. L-am incurajat sa depuna eforturi, sa nu se lase invins dupa o incercare nereusita. Inca de mic, cand faceam impreuna un puzzle, desi aveam impulsul initial sa-i indic piesa potrivita, ma abtineam si il incurajam sa incerce multe variante in potrivirea formelor.
Nu l-am certat cand a stricat, daramat, spart ceva sau accidentat fara sa vrea. Se intampla si accidente si este bine sa facem diferenta intre intentie si fapta involuntara. De multe ori, mi s-a intamplat sa aud mame mustrand sau chiar sa le vad lovindu-si copilul ca a cazut si s-a accidentat.
Citeste si: Cum ajutam copilul sa-si construiasca destinul? Ridicandu-i o temelie solida, nu scriindu-l noi pentru el.
Am creat regulile impreuna. Nu i-am impus niciodata nimic. L-am lasat sa aleaga, insa din cateva variante pe care eu le-am prezentat. Chiar am acceptat si propuneri ale copilului meu. Si nu au fost reguli pentru el, ci pentru toata familia.
Iar cand am avut nevoie ca el sa respecte ceva, am respectat eu intai. Pentru a reusi sa-i temperez o criza de furie, am stabilit o regula pentru mine, dar care imi permitea sa o pot aplica si eu, la randu-mi:
"Rares, cand crezi ca eu gresesc si tie nu-ti place cum ma comport, spune-mi . Iar, cand mie nu imi place cum te comporti tu, o sa-te atentionez cu , bine?!"
Acestea sunt cele 7 moduri prin care eu am castigat increderea copilului meu. Experienta voastra care este?
Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/1430758
