Rares a avut serbare de sfarsit de an la gradinita. Copilul meu abia astepta momentul si a imbracat costumatia de multe ori inainte de ziua serbarii.
De cum a intrat in sala plina de parinti, am stiut ca ceva nu este in regula cu el. Avea acea grimasa. Ne asteptam sa aiba emotii, eram pregatiti sa nu fie el insusi, insa comportamentul lui ne-a pus in mare dificultate.
Am incercat sa comunicam prin semne. Am venit mai in fata, sa ne poata vedea mai bine. Ne-am retras, sa nu ne mai poata vedea. l-am tratat cu zambete si incurajari tacite, cu fete serioase si intrebatoare. Nu a functionat nimic.
Comportamentul copilului meu se putea traduce prin " BA NU". A refuzat orice forma de comunicare si a actionat antonim decat i se cerea. Copiii stateau pe scaunele, el in picioare, singurul. Copiii se ridicau, el se aseza pe scaunel etc.
Am fost dezamagita, nu de refuzul lui de a participa activ la serbare, ci de comportamentul vadit contra. Nu intelegeam nimic. Cazusem intr-o groapa mare pe un drum marcat ca fiind unul de promenada.
I-am cerut explicatii abia a doua zi. Si mi-a argumentat: "Mami, eu sufeream. Eram foarte suparat ca mi se rupsese snurul de la pelerina. Si mie imi placea tare mult pelerina..."
Am inteles motivul pentru care "avea becul rosu aprins", dar nu si impulsul de a se razvrati. Am aflat cauza supararii, dar nu si cauza iritabilitatii. Aveam sa o inteleg mai tarziu.
A suferit foarte mult pentru ca eu eram suparata. Nu mi-am propus sa-i dau o lectie, insa nu am simtit sa-l inconjor cu afectiune, sa-i zambesc, sa-l inteleg ca de obicei.
Dupa ce am vorbit toti trei, ne-a cerut, cu lacrimi sincere, sa ne impacam. Am acceptat. Ne-am unit degetele mici si am zis in cor: "Impacare, impacare". Avea doua buline rosii de la miss Larisa. Pe toate le pastreaza cu sfintenie. Pe acestea doua le-a dezlipit de pe bluza lui si ni le-a lipit noua. Si am plans...
Aceasta a fost confirmarea ca se intampla ceva cu el. Chiar avem un copil minunat si chiar se confrunta cu o neliniste.
Intr-adevar, de cateva zile era irascibil, mult mai sensibil, iritabil. Nu vorbea, se miorlaia. Nu refuza, ci tipa. Am pus totul pe seama faptului ca vremea nu ne-a mai permis sa ne jucam in aer liber, pe seama faptului ca nu i-am acordat atentia cu care se obisnuise.
De fapt, comportamentul copilului meu trada si ascundea, totodata, o angoasa. Rares nu se simtea confortabil cu starea lui de sanatate si incepuse sa se instaleze ceea ce aveam sa descopar ca este o adevarata forma de anxietate: teama ca ar putea face febra.
La doua zile dupa serbare, copilul meu chiar a facut febra. Nu a avut temperatura mare, ci o stare subfebrila. Era seara, eram in pat, pregatiti pentru somn. Cand i-am zis sotului meu ca Rares are temperatura, copilul meu a inceput sa planga. Era de-a dreptul anxios: "Mami, am febra?! Dar eu nu vreau sa am febra!"
Si am inteles tot! Eu i-am provocat copilului meu anxietatea legata de starea febrila.
"Mami, mie imi e frica sa nu fac febra!" Cum i-am provocat copilului meu anxietatea legata de febra
Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund. De atunci, toate manifestarile mele cand copilul meu avea febra: gesturi, tresariri, grimase, actiuni, cuvinte, toate au ajuns la Rares ca emotii negative. Si pe el l-au afectat mai profund, pentru ca le-a interpretat ca pe niste adevarate semnale de alarma. Copilul meu a inteles ca ne confruntam cu o situatie critica si el nu avea toate datele pentru a-i face fata.
Copiii inca nu au dezvoltat managementul emotiilor si, de aceea, bucuriile sunt intense, iar temerile pot depasi limita anxietatii.
Cum am procedat pentru a vindeca teama copilului meu de febra:
- In primul rand, i-am mentionat ca il inteleg perfect, ca si mie mi-a fost teama de febra si acum nu-mi mai este. Ca m-am speriat cand era el mic si nu puteam controla emotiile. Dar acum sunt puternica, pentru ca stiu ca febra nu este dusmanul nostru, ci chiar ne ajuta.
- Am renuntat la mina mea ingrijorata. Nu am motive de ingrijorare, pentru ca stiu cum sa tin sub control febra, astfel incat sa nu se instaleze convulsiile febrile, deshidratarea.
- Am renuntat la supraprotectie in caz de febra sau boala. L-am inconjurat cu aceeasi afectiune, insa fara sa il protejez excesiv.
- Imbratisarile mele nu mai erau pornite din compasiune pentru starea sa alterata de sanatate, ci pentru a-i da forta.
- Nu i-am mai verificat febra cu mana pe frunte. Ori de cate ori voiam sa stiu daca are febra, il sarutam pe frunte cu dragoste, ori ii pupam cate un degetel in joaca.
- Nu i-am mai facut ceai impotriva starii febrile. Nu i-am mai dat sucuri magice pentru a reduce febra, ci pentru putere in lupta cu sabiile.
- Siropul il luam amandoi. Siropul grabeste procesul de recuperare si, luandu-l, mergem mai repede la plaja. Siropul nu mai scade temperatura.
- Am renuntat la toate "amenintarile" cu febra.
- L-am iubit la fel de mult, cu mangaieri si alinturi, si i-am transmis, prin comportamentul meu si cuvinte, ca febra nu este un motiv de panica, ci doar o stare care va trece. Iar boala nu-i invinge decat pe cei care nu mai vor sa lupte. Ori el este un "barbat adevarat".
- I-am prezentat febra ca ceva obisnuit, cu care se confrunta toata lumea: si mami, si tati, si mimi, si miss Larisa, si prietenii lui de la gradi etc.
- I-am explicat ce este febra, cu lux de amanunte pe care el sa le poate intelege: "Rares, febra nu este rea. Febra este un Superman al tau. Cand vine cineva sa iti supere organismul, acesta cheama febra in ajutor si o trimite la lupta, caci dusmanul se teme de ea. Febra inseamna ca esti mai cald decat de obicei, iar caldura invinge dusmanul."
Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/1129718