Eu si Rares suntem in a doua saptamana de carantina, cu varicela. A fost greu pentru ca am stat in casa. Si vorbesc in numele amandurora (ne-am plans unul altuia) cand spun ca ne-am simtit sechestrati, mai ales ca soarele ne-a facut mai mereu cu ochiul. Dar a fost si frumos, pentru ca am facut multe activitati si am avut foarte mult timp pentru noi doi. Am stat de vorba.

Pentru mine, perioada de izolare se va prelungi. Ieri, mi-au aparut primele semne de varicela. Astazi, cateva in plus. La cat eram de speriata la gandul ca am contactat si eu virusul, sunt chiar linistita acum. Mi-era teama ca nu voi fi deloc eficienta in echipa pe care o fac cu copilul meu. Dar nu a fost asa, sunt chiar fericita. Sunt cea mai fericita mamica din lumea mare de mamici fericite, pentru ca am un copil minunat.

De multe ori, pana sa ma bucur de Rares, m-am intrebat ce trebuie sa faca un parinte, pentru ca, copilul sa fie iubitor, receptiv, vesel, empatic, curios. Am raspunsul acum. Un parinte nu trebuie sa faca, ci sa fie iubitor, receptiv, vesel, empatic, curios.

Nu am cum sa nu fiu fericita in sufletul meu, chiar si cu disconfortul produs de varicela, am langa mine ajutorul meu de pret. Ieri, a fost pentru prima data cand am avut nevoie cu adevarat de ajutorul copilului meu. Iar el mi-a raspuns cu atata dragoste si atata atentie, ca am simtit ca ofertele lui sincere au depasit cu mult momentele de ingrijire cu care l-am ajutat eu in perioada lui de boala.

Pana acum, orice ajutor din partea copilului meu era solicitat de catre mine pentru a-l implica si a-l bucura, nicidecum din nevoie reala. Ieri, a fost cu totul altceva. Chiar am avut nevoie sa spele el legumele pentru salata si capsunele. El a simtit si nu s-a mai jucat cu apa, cum facea de obicei. Si-a luat foarte in serios rolul si m-a rugat sa-i pun si sortul meu de bucatarie, ca sa nu se ude. Copilul meu nu a mai avut nevoie de ajutorul meu la toaleta. S-a spalat pe maini si pe dinti fara sa-i amintesc eu. S-a imbracat singur.

Ieri, nu am avut foarte multa rabdare cu el, nu i-am raspuns la intrebarile repetate, nu am reactionat pozitiv la chemarile lui de joaca, am zambit, dar nu am mai ras. Am avut si cateva izbucniri. Si mi-am cerut iertare pentru ele. Apoi, l-am rugat sa incerce sa nu se supere pe mine, i-am spus ca varicela nu o sa ma faca sa stau in pat, dar, pentru cateva zile, nu voi avea la fel de multa energie si este posibil sa nu reusesc mereu "sa fiu mami a lui".

Copilul meu se comporta agresiv pentru ca nu mai eram mami a lui

Si m-a impresionat si m-a dezarmat, totodata, modul copilului meu de a ma incuraja: "Dar, mami, nu trebuie sa fii suparata pe varicela. Uite, eu nici nu cred ca e cazul sa fii trista. Chiar ai putea sa-i multumesti varicelei ca nu o sa te mai duci la serviciu!"

Si cat de incantat a fost cand l-am rugat sa ma tamponeze el cu mixtura mentolata ... Doar ca mi-a cerut sa vin ca la doctor, sa bat la usa, sa spun ce ma doare si el o sa-mi puna diagnosticul. Mi-a scris o reteta si, in timp ce scria, mi-a oferit verbal toate indicatiile:

"Doamna, aveti varicela. Uitati, o sa va manance bubitele si trebuie sa le dati cu mixtura mentolata. Sa-l rugati pe Rares sa va ajute. Sa luati vitamina C si pastiluta dizolvata in apa (Aciclovir). Trebuie sa beti multe sucuri magice. Daca nu o sa vreti, o sa va apara mai multe bubite, sa stiti."

"Maa-mi umflaa-ta, umflata-morocanoaaa-sa!" Varicela nu a reusit sa ne intrerupa joaca.

Seara, la culcare, in timp ce ne alintam si ne pupam toti trei, copilul meu m-a facut sa cred ca nu este asa de neplacut sa ai varicela: "Mami, eu te iubesc mult, cel mai mult, pana la cer si inapoi. Sa stii ca esti frumoasa chiar si cu bubitele astea pe tine. Eu vreau sa-ti spun un secret, dar poate sa-l auda si tati. Mami, eu vreau sa ma casatoresc cu tine!"

Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/1253005