"- Mami, esti tare urata cand faci asa! De ce faci asa?!

 - Cum asa?!

 - Asa, ! (Si expira profund, schimonosindu-se). Eu zic Si tu, cu capul la laptop, faci asa . (Si se schimonoseste si mai tare.) Si continua:  "

Acesta a fost mesajul copilului meu care-si provoca partenera de joaca. Am ras cu pofta. Rares are 3 ani si 10 luni si este un copil pe care nu te poti supara. Are o carisma aparte si gaseste si cuvintele potrivite, de fiecare data. Iar "Umflata" este traducerea adaptata a numelui "Pom-Pom", pisica   de la palat, din filmul Cenusarea 2, o pisica ingamfata, rautacioasa si morocanoasa, care-i pune mereu pe fuga pe soricei, prietenii Cenusaresei.

Bineinteles ca asa faceam. Bine, nu cu fata schimonosita. Pe asta a adaugat-o el, asa, de spectacol. Dar, da, oftam. Sunt nevoita sa ma impart intre activitati cu Rares si activitatea la laptop, iar copilul meu se simte neglijat, uneori, de partenera ideala de joaca.

Ma duc la o alta mami care nu se supara ca vreau sa fac pipi!

Am salvat fisierul la care lucram, am inchis laptopul si m-am dus spre el oftand si schimonosindu-ma, cu o grimasa aidoma cu a lui de mai devreme. Asa a inceput un joc pe care l-a apreciat foarte tare copilul meu. Eu mi-am si insusit rolul Umflatei si l-am fugarit pe soricelul Rares.

Apoi, daca tot eram in sfera spectacolului, copilul meu mi-a propus sa facem scenete. Din toate povestile pe care i le-am enumerat pentru a pune in scena una dintre ele, piticul a ales "Scufita Rosie". Se poate si in doi, sa stiti! Mai amuzant a fost cu tati in rolul lupului, dar ne-am descurcat si fara el.

La impartirea rolurilor, directorul de platou mi-a sugerat: "Mami, tu, pentru ca esti fetita, o sa fii mama, Scufita rosie si bunicuta. Iar eu, pentru ca sunt barbat, sunt lupul si vanatorul. Si, cand o sa fiu eu vanatorul, lup il punem pe urs! (ursul de plus, care este mai mare ca el). Povestitorul, tot tu o sa fii povestitorul, dar, stii, trebuie sa-ti schimbi vocea si sa vorbesti asa, frumos si clar."

Eu, pentru ca sunt fetita, si el, pentru ca e barbat! Si barbatul din el a cerut sa repetam de trei ori scena in care lupul, deghizat in bunicuta, dialogheaza cu Scufita si, apoi, se napusteste asupra ei si o inghite.

La fiecare sceneta, casa noastra arata ca dupa bombardament, pentru ca nu mai e casa, e cadru de decor pentru spectacolele noastre. Dar nici nu mai conteaza. Atat de bucuros este copilul meu si atat de frumos isi dezvolta calitatile intr-o astfel de joaca, ca nici nu mai vad dezastrul din casa.

Si ma bucur si eu alaturi de el si sunt mandra de cat este de spiritual si cum reuseste sa puna in contextul potrivit cuvintele pe care le aude. Sunt mandra de copilul meu ca a inceput sa inlocuiasca transpunerea in fapte a furiei, definita prin comportament agresiv, tipete si plans, cu o cale mult mai eficienta de a obtine satisfacerea unei nevoi: spiritul ludic. A inteles ca noua ne este mai bine daca radem si ne jucam, decat daca plangem si suntem furiosi.

Copilul meu m-a invatat cum sa procedez cand el are un comportament urat

Jocul si joaca l-au facut pe copilul meu sa uite de disconfortul pe care i-l dadea varicela. Da, suntem izolati de sambata, Rares cu varsat de vant,  eu ca apartinator si sustinator, dar, parca, nici nu am simtit. Ne mai opream, cand si cand, pentru tamponarea cu mixtura mentolata a bubitelor, dar atat.

Si, pentru ca aveam amandoi nevoie de forta, am si baut tot felul de sucuri preparate de noi amandoi, unul mai magic decat celalalt (sfecla rosie cu mar; morcov cu mar; portocale). Apoi, datorita magiei, pictam mai frumos, faceam un puzzle mai repede, constriam cu lego mai arhitectural, masinile erau mai rapide, personajele erau mai autentice etc. Cu adevarat, magie!

sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1184183