Eu si Rares, care avea 3 ani, eram, in vara anului trecut, cu o prietena si fetita ei de 2 ani la o terasa pe plaja statiunii Mamaia. Incercand sa-i lasam pe copiii nostri sa socializeze, fara prezenta noastra, ne-am asezat la o masa aflata la cativa metri de ei.
Sunt de parere ca micutii, de orice varsta, comunica mult mai eficient si mai liber in lipsa adultilor, isi dezvolta independenta, capacitatea de adaptare la situatii neprevazute, sociabilitatea si curajul.
Copiii, prin simpla prezenta a unui parinte, pot sa inteleaga ca situatia este una marcata de "pericol" si trec intr-un plan defensiv ori ofensiv; ca sa nu mai vorbesc despre situatia in care parintele intervine imediat in conflictul dintre copii. Pe de alta parte, se naste comoditatea copilului caruia parintele omniprezent ii inlesneste dialogul cu ceilalti.
Citeste si: Cum ajutam copilul sa-si construiasca destinul? Ridicandu-i o temelie solida, nu scriindu-l noi pentru el.
De unde eram, le puteam observa toate miscarile si chiar ne-a amuzat cum, initial, au incercat sa-si dovedeasca suprematia, impingandu-se unul pe celalalt, disputandu-si jucariile de nisip. Cu siguranta, daca am fi intervenit noi, conflictul dintre ei ar fi luat amploare si relationarea ulterioara ar fi fost mai greoaie si ar fi necesitat prezenta noastra permanenta.
La un moment dat, langa ei a venit o fetita cam de 5-6 ani. Era insotita de mama si bunica ei, din cate ne-am dat noi seama, care s-au asezat mai departe, pe o bordura, vorbind una cu cealalta.
Fetita prietenei mele a luat nisip in lopata si, pana sa intervenim noi, i-a pus noii partenere de joaca nisip in cap. Nu a fost nicio urma de rautate in gestul ei, doar o actiune a unui copil care voia sa se joace cu nisipul. De altfel, fetita mai mare nu a avut nicio reactie.
Bineinteles, prietena mea i-a explicat fetitei ei ca nu este in regula sa se joace asa cu nisipul, a scuturat-o de nisip pe fetita mai mare si a luat-o de mana pentru a merge impreuna cu ea la adultii care o insoteau. Intentia ei a fost sa le avertizeze ca fetita inca are nisip in cap si sa-si ceara iertare pentru gestul copilului ei. Asa a si facut.
Raspunsul femeii care, cel mai probabil, era mama fetiteti de 5-6 ani, a fost foarte acuzator si pe un ton ridicat: "Ce? Pai educati-va, doamna, copiii, sa nu-si mai bata joc de alti copii!"
Reactia mamei mi s-a parut deplasata si dezastruoasa pentru dezvoltarea personalitatii si sistemului de aprecieri ale propriului copil. Nu noua ne-a facut rau, nu pe noi ne-a insultat. Nici nu avea cum. Copiii nostri erau prea mici pentru ca noi sa ne permitem sa avem pretentii ca sunt educati, ca pot sa discearna intre un comportament adecvat si unul neadecvat.
La varste atat de fragede, nu poti sa te asiguri decat ca exista o comunicare foarte buna cu copilul tau si ca ii oferi, prin comportamentul tau, un model de urmat. Copilul este ideal, cred eu, sa fie educat cu rabdare, cu dragoste, fara pedeapsa, fara recompensa, fara interdictii. In plus, nu a fost un gest provenit din furie sau rautate. Fiind la plaja si jucandu-se in si cu nisip, amandoi copiii nostri aveau nisip peste tot, inclusiv in cap.
Oare ce a inteles fetita din reactia mamei?! Cel mai probabil ca, copiii isi bat joc de ea. Pe viitor, acel copil ar putea fi in aparare sau atac, nicidecum in colaborare cu alti copii.
Ce am inteles eu din reactia acelui parinte? Ca sistemul de crestere si educare al copilului dumneaei s-a bazat pe autoritate, impunere, posibil, pedeapsa. Sunt convinsa ca fetita dumneaei, la varsta la care erau copiii nostri, nu ar fi pus nisip in cap altui copil, pentru ca a fost "bine educata", in sensul ca reactiile si gesturile ii erau controlate de teama de represalii (de discernamant nu se poate vorbi la o varsta atat de frageda).
Citeste si: Daca adolescentul tace nu inseamna ca nu are probleme
Copiii, in timp, invata sa constientizeze consecintele faptelor lor. Da, incep de foarte mici sa fac distinctia intre bine si rau, dar nu pentru ca inteleg cu adevarat ce inseamna bine si ce inseamna rau, ci pentru ca observa reactiile de acord ori dezacord ale adultilor.
Cum as fi reacionat eu in acea situatie?! Drept raspuns, vreau sa va povestesc o experienta.
Eram cu Rares, care avea, pe atunci, 2 ani, in interiorul unui loc de joaca. Intram cu el pentru ca regulamentul impunea ca micutii de pana la 3 ani sa fie insotiti de un adult, insa, de fiecare data, am incercat sa stau, aparent, deoparte.
Era acolo un copil cam de 4-5 ani cu un comportament foarte agresiv, in sensul ca impingea ori lovea cu furie pe toti copiii cu care interactiona. In momentul in care s-a intalnit cu Rares, l-a impins si copilul meu a cazut. Am facut un pas, din instinct, si m-am oprit. Rares s-a ridicat singur si, cu bucurie, crezand ca e o joaca, l-a impins la randu-i.
Copilul mai mare l-a trantit si s-a urcat pe Rares, strangandu-l de gat. Probabil, vazuse asta intr-un film. Atunci am intervenit. Insa nu l-am admonestat pe baietelul care s-a comportat agresiv cu Rares, doar l-am oprit din actiunea violenta.
Cum sa-mi permit sa cert un alt copil, si un copil care, cu siguranta, ca transmitea un mesaj, avea probleme pe care nu incerca nimeni sa i le rezolve?! Nu numai ca Rares nu s-a simtit agresat, gratie reactiei mele controlate de calm si toleranta, ci chiar copilul "agresor" a fost marcat de faptul ca nu l-am pus la colt in niciun fel si s-a linistit.
Citeste si: Copilul meu a raspuns la dragoste, intelegere si calmitate. Asa am ajuns sa ma repar pe mine insami.
Stiu ca foarte multi parinti, din dorinta de a-si proteja copilul, reactioneaza imediat ce un alt copil il impinge, ori il bruscheaza. Eu, in schimb, nu am intervenit decat in momentul in care "lupta" se transforma in "razboi" si numai daca armele erau inegale. Altfel, nu.
Asa am inteles eu sa-i dau copilului meu incredere in fortele proprii, sa-i dezvolt independenta si abilitatile de a se adapta diverselor situatii, sa-i permit sa comunice cu mijloacele specifice varstei, sa il invat ca nu exista om bun si rau, ci fapta frumoasa si fapta care produce suferinta.
http://www.sxc.hu/photo/1146660
