"Parintii nu sunt altceva decat niste copii mari pana cand copiii lor ii tarasc in maturitate (de obicei cu mare agitatie si cu multe tipete)" - Stephen King, Christine.

Toate mamele incearca, intr-un fel sau altul, sa se documenteze inainte de nasterea puiului. Teorie am stiut si eu, insa practica m-a izbit, pur si simplu, si m-a facut sa cred ca nu stiu, de fapt, mai nimic despre ce inseamna cresterea unui copil.

Meseria de parinte este cea mai grea si cea mai complexa meserie din cate exista. Acesta este si motivul pentru care este si cea mai frumoasa. Te implineste cu adevarat, pentru ca te obliga sa te descoperi pe tine, sa te intelegi, sa te accepti, sa te ajuti si, in final, sa daruiesti mai departe.

Noi, parintii, suntem niste copii in fata unei sarcini pe care o consideram,  la inceput, foarte usor de indeplinit: meseria de parinte. Imi aduc aminte cu cate candoare si nerabdare si amuzament ne imaginam eu si sotul meu cum va fi cand il vom avea pe Rares: cat de tare ne va bucura sa-l vedem dormind in patutul sau; sa-l plimbam prin parc, in carucior, tinandu-ne de mana; sa-l vedem cum ne zambeste in fiecare dimineata; sa-i descoperim asemanarile fizice, temperamentale si, apoi, comportamentale cu ale noastre...

Da, parintii isi imagineaza o situatie la care se pot adapta, in momentul respectiv. Meseria de parinte, in acceptiunea viitorului parinte, este definita ca fiind acea sarcina care este indeplinita numai cu zambetul pe buze.

In comparatie cu obligatiile profesionale si stresul care decurge din indeplinirea lor, aceasta sarcina este un mod de a imbina placutul cu placutul. Si ar putea fi, daca mama are un ajutor, daca ii ofera un alt adult ragazul de a se reincarca, de a se deconecta, pentru cateva ore, tocmai pentru a se reconecta cu tot sufletul cu copilul sau! Chiar si numai pentru atat, bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si adevarate comori pentru copii!

Citeste si: Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

Generatia actuala de parinti este, in procent majoritar, cu varste de peste 25 de ani. Acesti tineri au deja tabieturi. Aceste cupluri au independenta. Timpul lor liber este al lor si definit deja de anumite preferinte. S-au obisnuit cu anumite modalitati de relaxare, de reincarcare a bateriilor. Cu atat mai greu le este sa se adapteze unei situatii noi, de dependenta. Cu atat mai greu le este sa treaca la urmatoare etapa, in maturizarea lor, acea de parinti.

Foarte grea este meseria de parinte! Si nu pentru ca micutul are un temperament sangvinic ori coleric, nu doarme, nu mananca, este un copil energic, este un copil care cere atentie.

Nu. Este greu pentru ca abia atunci ajungi sa te cunosti pe tine insuti, ca om. Si, intai de toate, esti nemultumit de ceea ce descoperi: lipsa de rabdare, de atentie, de rezistenta, incapacitatea de a avea rezultate optime in conditii mai putin favorabile, egoism etc. Apoi urmeaza, firesc, etapa de negare, apoi, de razvratire fata de situatia careia nu ii poti face fata. Este o perioada in care parintele isi doreste, parca, sa fuga din viata lui. Aici cred ca intervine divinitatea, altfel nu imi pot explica cum de, tocmai atunci cand simti ca nu mai poti, bebelusul tau iti zambeste cu toata fata. Si este suficient! Nu iti trebuie alt impuls!

Cand am adus pe lume fiinta care, acum, este ratiunea mea de a fi, eram o naiva, o inocenta, un copil. Nu stiam asta despre mine. Ma consideram o persoana puternica, cu calitati si capabilitati care ma pot ajuta sa mut muntii din loc. Nu era deloc asa. Experienta de mama avea sa ma maturizeze!

In clinica, in prima noapte cu bebelusul meu, nu am dormit deloc. Am mai scris, mi se parea ca o minune care mi se intamplase mie si, pentru a o trai, era nevoie de mine treaza. A doua noapte, Rares nu a dormit deloc, a simtit ingrijorarea care ma cuprindea pe mine.

Aveam probleme cu alaptarea, pe care le transformasem, in lipsa somnului, in adevarate tragedii. Asa a ajuns matura si puternica de mine sa planga in hohote a treia zi de dimineata, in fata infirmierei.

Abia acum inteleg de ce imi vorbea acea doamna ca unei copile de 15 ani. Pentru ca eram un copil. Si mi-a spus, cu cuvinte simple si pline de inteleciune, ca toate mamele trec prin etapa aceasta... Acum, retraind momentul, inteleg cu adevarat: mi-a spus ca experienta de mama o sa ma maturizeze!

Am ajuns, dupa zeci de nopti nedormite, la etapa "cu mare agitatie si cu multe tipete". Eu m-am simtit neiubita, neapreciata, am incercat sa caut vinovati si sa ii arat cu degetul, nu din cauza copilului meu, ci pentru ca, pana atunci, reuseam sa fac fata cu succes oricarei situatii. Pana atunci, gaseam solutii, pentru ca stiam unde sa le caut.

Citeste si: Dragul meu, iti multumesc pentru ceea ce eram noi doi si, mai ales, pentru ceea ce suntem noi trei!

Abia dupa ce am acceptat ca nu este un capat de tara ca ma simt coplesita, sa recunosc ca imi este greu si ca nu am cum sa am toate raspunsurile la intrebari si solutiile la probleme, ca nu inseamna ca nu sunt o mama buna, daca... Abia atunci incepeam sa ma maturizez!

Meseria de parinte este cea mai grea si cea mai complexa meserie din cate exista. Experienta de mama este cea mai profunda si cea mai implinitoare experienta din viata unei femei. M-a ajutat sa ma descopar cu adevarat, sa-mi recunosc minusurile. Am aflat despre mine ca eram fragila, vulnerabila si aveam foarte multe de invatat. Si invat in ficare zi, in primul rand, de la copilul meu!