La începutul lunii iunie 2012, când copilul meu abia împlinise 2 ani, vremea ne-a permis să ne bucurăm de soare, de mare și beneficiile lor. Astfel că am început să mergem pe malul mării în fiecare după-amiază.
Mai mult durau pregătirea pentru plajă și drumul până acolo, decât statul efectiv pe plajă. Drept să spun, era un chin, dar nu conta decât ca Rareș să se bucure de soare și mare. Aveam cu noi jucăriile pentru nisip, prosoape, schimburi, câte ceva de mâncare: fructe, covrigei, biscuiți, iaurt.
După 3 zile de străbătut stațiunea Mamaia, pentru a ajunge pe o plajă cu nisip mai fin și mai curat, am hotărât să mă opresc pe plajă la începutul stațiunii. Era prea mult de mers. A fost cea mai proastă decizie pe care am luat-o până atunci, neștiind cum va influența sănătatea copilului meu!
Constanța nu este orașul meu natal, așa încât nu am știut de conducta care deversează deșeuri în apele Mării Negre, la începutul stațiunii Mamaia. Nu știu sigur de unde provin deșeurile, însă am simțit un miros ciudat și erau și pescari în apă, aspecte pe care le-am conștientizat după ce am aflat diagnosticul copilului meu.
Ne-am jucat două zile consecutiv cu jucăriile în nisipul umed. Doamna doctor ne-a recomandat să evităm nisipul uscat, Rareș având fond alergic. Noaptea de sâmbătă spre duminică m-am trezit pentru că micuțul meu gemea în somn. Vrând să-l iau în brațe, am constatat că tremura și avea mâinile și picioarele reci. Sub influența episodului cu convulsii febrile, am avut senzația, pentru câteva secunde, că o să leșin sau o să vomit. Simțeam o presiune puternică în interiorul meu...
Citește și Primul episod de febră al copilului meu - convulsii febrile
Însă nu aveam timp de mine și imediat mi-am resetat trăirile. L-am trezit și pe soțul meu, l-am învelit în pături și am încercat să-l încălzim masându-l. Când am simțit că nu mai tremură, am plecat la bucătărie și i-am făcut un ceai. Eram convinsă că fuseseră manifestări provocate de febră mare. însă temperatura era de 37.6 grade Celsius, nu mai mult. A adormit între noi și nu a mai avut nicio manifestare până de dimineață.
A treia zi, duminică, copilul meu s-a trezit și a spus că îi vine să vomite. și a vomitat. Nu a vrut să mănânce nimic. M-am plimbat după el toată ziua cu ceai neîndulcit, din care lua, mai obligat, câte o linguriță. Nu avea nici indigestie. A făcut diaree, însă două sau trei scaune, ceea ce nu reprezenta un simptom clar. Copilul meu era palid, fără chef de joacă, avea cearcăne, adormea foarte greu și îl trezeam la fel de greu. Nu știam ce să cred, nu știam ce are. Ne-am propus să mergem cu copilul la un doctor pediatru luni.
Citește și Cel mai bun medic pediatru și un om minunat - Luminița Cobac
Încercam să-mi explic singură, până să am părerea avizată a unui medic, ce are copilul meu. Aveam în minte două diagnostice: insolație sau enterocolită. Dar cum să facă insolație sub un soare slab de început de iunie, după orele 17?! Eram aproape convinsă că este enterocolită. Aproape, pentru că nu avea diaree. Cele câteva scaune din ziua și noaptea ce a urmat erau alternante: când scaun apos, când scaun normal, însă deschis la culoare.
Doamna doctor pediatru care era de gardă în ziua de luni la o maternitate privată din Constanța l-a diagnosticat, după un simplu consult pediatric, fără analize de laborator, fără recomandarea unei investigații medicale suplimentare, cu enterocolită acută și faringită acută.
Avea temperatura, măsurată axilar, de 36.3 grade Celsius. Am și acum, în dosarul medical al copilului meu, fișa: "Stare generală bună, afebril, scaune alternant apoase și semiconsistente; cu o vărsătura la debut; frison; diureză prezentă; otic normal; tegumente normal colorate; hidratat; apetent; echilibrat cardio-respirator; faringe discret hiperemic."
Ne-a recomandat să-i administrăm: Smecta-1 plic de două ori pe zi, încă o zi după normalizarea scaunelor; Linex-1 plic pe zi, dizolvat în puțină apă sau ceai de mentă; regim alimentar, fără fructe sau legume crude, cu orez, brânză proaspătă cu banane, grătar etc. Am plecat cu indicația scrisă: "Revine la nevoie." Nu pot să-i reproșez doamnei doctor decât că nu a încercat să afle cauza și a tratat numai efectul.
Acesta a fost începutul unei perioade foarte urâte. Copilul meu era palid, slăbise, nu mânca mai nimic, avea cearcăne pronunțate, era irascibil, nervos, îl trezeam cu greu, transpira foarte tare noaptea, scaune alternante, deschise la culoare, pete mici roz pe corp, puțin vizibile, dureri abdominale în zona ombilicului, ganglioni limfatici măriți, avea stare subfebrila constantă și, ceea ce mă consumă cel mai tare: un somn foarte agitat. în timpul somnului, scrâșnea din dinți și i se contractau, pe rând, mușchii corpului și mișca ușor degetele, mâinile, picioarele, gâtul etc.
Citește și Trucuri și metode pentru a ajuta copilul să facă la oliță
După ce am consultat patru medici (trei pediatri și un alergolog) și i-am facut șapte examene coproparazitologice (toate negative) și analize de sânge, am început să mă documentez singură. Am căutat pe internet cu termenii care desemnau simptomatologia copilului meu. Așa am ajuns să bănuiesc diagnosticul, care s-a și confirmat la sfârșitul lunii august 2012. Copilul meu era infectat cu un parazit specific câinelui: Toxocara Canis.
