Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 11.01.2018
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce să schimbi cine ești?

 

 

- Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în mine.

 

- De-aia ai țipat la mine mai devreme? Se juca pe jos cu figurinele și doar a ridicat privirea.

 

- Cam da. M-am controlat atât de mult timp, că s-ar putea să nu-mi iasă din prima furia fără să țip. Vreau să știi că nu fac asta ca să supăr sau să rănesc pe cineva, e doar începutul meu de a fi și cu mine la fel de blândă și înțelegătoare cum sunt cu ceilalți.

 

- Foarte bine, fii! Și s-a ridicat ca pregătit de un discurs măreț. Dar știi ce?! Uite, dacă tot vrei să-ți dai voie, dă-ți cu totul. Adică nu te mai gândi la ce înțeleg ceilalți. Poți să și țipi, eu n-o să mă supăr. N-am de ce, și eu țip. Și tu tot mă iubești.

 

Țipasem pentru că mă tot striga din baie să-l șterg eu, deși poate și o și face și singur. I-am răspuns că are șervețelele lângă, iar el mă striga din ce în ce mai tare și mai furios. Am deschis ușa și i-am țipat, se pare, că poate și singur, i-am aruncat pachetul de șervețele în brațe și am ieșit în glorie, închizând ușa după mine. NU L-AM ȘTERS EU!!!

 

E doar un exemplu. Un mic exemplu și cel pe care îl pot dezvălui și în relația cu care mi-e cel mai simplu să pun în practică schimbarea. Cumva, asta e ce simt că-si dorește de la mine. Deși copil, Rareș este un suflet bătrân, un înțelept. El este cel care m-a provocat, prin comportamentele, emoțiile lui, prin cuvinte chiar, să arăt cine sunt, cum simt și cum gândesc și celorlalți. Mi-a apăsat toate rănile, doar-doar am să le văd și-am să aleg să mă eliberez de rușine, vină, teamă.

 

Pot să spun că drumul spre mine a început, inconștient, de când am devenit mamă. De puțin timp, îl parcurg știind că o fac. Nu mă mai ajutau măștile, atunci am hotărât. Nici măcar pe moment, deși ăsta e rolul lor, al măștilor, să ascundă vulnerabilități, neiubite odată, în momentele în care simțim că ar putea să ne scape. Cu tot cu măști, tot neiubită mă simțeam.

 

Știi, desigur, dacă și tu ești ca mine, momentele alea când gândești cu toată convingerea una și ai da orice să ai tăria s-o exprimi, dar nu poți s-o spui cu voce tare pentru că mintea ta îți spune că ar însemna să fii în dezacord cu ceilalți, să iști un conflict, să atragi critici, să îndepărtezi oameni care s-au obișnuit ca tu să fii blândă și să zâmbești. Și ai de ales: să spui și vine avalanșa peste tine, sau să taci, sau doar să zâmbești, sau să te retragi. Dacă, orice ai alege, o faci cu un tremur interior sau cu efervescență e pentru că tu ai o rană, pe care ceilalți doar o apasă. La fel, dacă te găsești des în situații în care te simți nedreptățită, umilită, nevaloroasă, neiubită, trădată este pentru că tu ai o rană care țipă să nu-i mai tot pui plasturi și s-o vindeci.

 

Am purtat după mine atâția ani rănile umilinței și nedreptății.

 

Cred că ce-a fost mai greu a trecut. Am înotat prin negare, furie, resentimente, tristețe. Am dat nas în nas cu tot ce m-a afectat demult. Am tremurat cu cureaua lui tata deasupra mea, am văzut-o pe mama plângând până la epuizare, am reauzit cuvinte urâte și urlate. Atunci, se pare, am învățat că trebuie să fiu într-un anumit fel și să mă controlez la sânge ca să fie armonie. Măcar eu să nu mai provoc. Să fiu bună, blândă, de ajutor, împăciuitoare. Eram iubită așa și-mi era bine. Și am început firav să nu mai țin cont de mine și să mă gândesc exclusiv la ceilalți, să le anticipez nevoile, reacțiile la un cuvânt, la un comportament al meu. În centru erau mama și tata. Pe mama nu o mai voiam suferind, iar pe tata nu-l mai voiam furios și răzbunător. Eu lipseam. Ce știam eu pe atunci cât va săpa în mine nedreptatea și neascultarea de mine...

 

Să nu crezi că mai fac cuiva proces de intenție. Poate-ți pare ciudat, dar mă simt privilegiată că am avut șansa să trăiesc un context ca ăsta. Chiar cred că am avut nevoie să trec prin toate. Una e să te învețe cineva ce e nedreptatea și alta e să o trăiești tu. Îi cunoști toate ungherele și asta te ajută ca, atunci când ești pregătit să o scoți la lumină, să nu mai bâjbâi, să știi exact unde să o cauți. O cunoști atât de bine, că știi exact ce ai avea să-i spui. Dar știi ce e și mai ciudat?! Că, odată întoarsă la rădăcini cu tot procesul până la acceptare, n-am mai avut ocazii să vină avalanșa peste mine.

 

Nu e floare la ureche să fiu eu însămi. „A fi tu însuți într-o lume care face tot ce-i stă în puteri pentru a face din tine oricine altcineva decât tu însuți înseamnă a duce cea mai grea bătălie pe care o poate duce un om și a nu înceta niciodată să te lupți.”, nota Brene Brown, în „Darurile imperfecțiunii”, că a scris E. E. Cummings.

 

Dar, și dacă aș fi știut de la început ce presupune acest drum, tot cred că l-aș fi început. Nu știu dacă e curaj sau doar însuflețirea copilului care nu știe încă să meargă, dar își aruncă picioarele înainte mânat de unicul gând că va ajunge singur oriunde a vrut până atunci și n-a știut cum să ceară sau n-a fost înțeles.

 

În altă ordine de idei, și închei, frumusețea vine din interior. Și nu cred că există femeie mai frumoasă ca aceea ai cărei ochi oglindesc și pentru ceilalți frumusețea imperfectă, dar autentică din interiorul ei!

 

 

Citeste si Am scris cu gândul bun la mama
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat...
Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)
„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile,...
Am scris cu gândul bun la mama
    Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu....
Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta
    8+7 , scriu pe hârtie.   15 , aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal....
Viața nu e o luptă!
    Mama avea o vorbă, ‚Viața e o luptă!’ , cu care ne îndrepta umerii ori de câte ori ni-i vedea un pic aplecați. N-o...
Ca să poată accesa creierul academic, copilul meu are nevoie de o punte (P)
    Copilul meu, ca să poate accesa creierul academic (termen inventat), are nevoie de o punte. Aș spune că toți copiii au, dar ar fi o...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!