E greu să fii departe. O știu de la sora mea. În fiecare moment în care îi e dorul ăla dor, îl alină cu gândul că va veni acasă. Aproape în fiecare zi, se trezește cu bucuria că se va întoarce între ai ei. Și-și face planuri, îsi privește copiii și se entuziasmează la gândul că vor crește cu inima zburdând în brațele bunicilor. Apoi, intră în contact cu sistemul belgian de sănătate, sau cu respectul lor instituțional pentru fiecare om locuitor al țării, sau cu deschiderea lor spre a face educație altfel, sau cu doar teama ei că, muncind acasă, nu va putea oferi copiilor ei ceea ce le oferă muncind la fel într-o țară străină, un trai decent, conectarea din timpul vacanțelor și, cel mai important, siguranță. Cât să câștige în țară, astfel încât să ofere atât de mult și să și achite în România creditul contractat pe 25 de ani mult mai repede, așa cum reușesc cu banii de acolo? Și balanța se înclină din nou. Pentru scurt timp. Că doru-i dor!
Și ca sora mea sunt mulți oameni plecați departe. Sunt familii întregi care își caută mai binele pentru ei și pentru copiii lor, străini de limba maternă și de cultura în care s-au născut. Sunt tineri care visează la un drum al lor și merg să studieze în afara țării, în sisteme gândite eficient și înspre un viitor sigur. Sunt tineri care aleg schimburi de experiență cu alți tineri din alte state, sau aleg să muncească pentru a se întreține pe drumul ăsta al lor, de multe ori, și pentru frații și părinții rămași în țara care nu oferă mai nimic. Sunt părinți care muncesc din greu în România pentru a-și susține copiii la studii departe, sperând că ei vor ajunge să nu mai muncească o zi în viața lor, pentru că asta înseamnă să-ți urmezi pasiunea.
Sunt părinți ce cară în fiecare zi povara dorului de copiii lăsați acasă, în grija bunicilor, mânați de neputința și neștiința a cum altfel să facă pentru a le asigura o viață lipsită de griji materiale. Și sacrifică momente de iubire împărtășită, luni, poate chiar ani. E greu!
De ani buni, între România și diaspora este un flux continuu de emoție de dor. De dor de acasă, de copii, de rude, de prieteni, de oameni vorbind în limba română, până și de geamul veșnic spart de la ușa de intrare în bloc, cum ar spune sora mea. Noroc cu tehnologia, datorită ei emoția asta tot e plânsă, veselită, vorbită, într-un cuvânt, domolită prin telefon, pe whatsapp, viber, skype.
Dar este și un flux continuu de bani, care, să nu uităm, sunt unul din principalele motive pentru care românii (cei mai mulți, părinți) aleg calea depărtării de ce le e mai drag. Muncesc și economisesc. Pentru ei și pentru toți aceia pentru care transferul internațional de bani a devenit rutină lunară, poate chiar săptămânală, există TransferGo. Compania, înființată în anul 2012, în Lituania, activă pe piața din România din iunie 2015, oferă servicii de transfer rapid de bani online între 45 de țări din întreaga lume, la costuri mai mici decât băncile si sumă garantată la destinație, fără vreun cost ascuns.
“Oferim un serviciu esențial emigranților care muncesc din greu în țări străine și care au nevoie să trimită bani acasă ieftin, în timp real și în condiții de siguranță. Unii dintre ei fac transferuri săptămânale, prin urmare au nevoie de soluții eficiente. TransferGo își dedică eforturile pentru a-i ajuta pe aceștia să-și sprijine familiile, deoarece compania a fost fondată chiar de către o echipă de migranți. Suntem bucuroși să putem susține muncitorii de peste hotare pentru că știm că ei au nevoie de ajutor cel mai mult", a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO & Co-fondator TransferGo.
Mărturisesc că nu l-am folosit încă, dar mi-am făcut deja cont. Noi călătorim mult și ne-am propus și mai mult în afara țării și nu strică să economisim niște bani la plata în avans cu cardul a excursiilor noastre. Ori, în vreme ce băncile percep o taxă medie de transfer de 10 ₤, TransferGo are o taxă fixă de transfer de de 0,99 ₤ pentru bani livrați în următoarea zi lucrătoare, 1,99 ₤ pentru bani livrați în aceeași zi sau 2,99 £ pentru bani livrați în doar 30 de minute. Mai rapid, dar și mai transparent, pentru că, înainte de a trimite banii printr-un click, ești înștiințat în timp real de cursul de schimb practicat și, mai mult decât atât, destinatarul primește suma care a fost rezervată de către tine, expeditor, indiferent de fluctuațiile valutare. TransferGo își permite asta și să ofere și costuri mai mici datorită sistemului inedit: banii sunt transferați local-in local- out.
N-aș fi scris despre dacă nu m-aș fi asigurat întâi că este un serviciu sigur, transparent, rapid și la costuri reduse, simțitor mai mici decât cele oferite de serviciile de transfer de bani internațional existente pe piață. Sora mea îl folosește și mi-a confirmat că toate cele enumerate mai sus nu sunt doar poveste.
Cănd vei folosi TransferGo, să-mi spui și mie cât de simplu a fost și dacă și pentru tine a devenit cea mai convenabilă modalitate de a trimite bani online acasă. Află tot ce ai nevoie să știi despre acest serviciu pe site-ul companiei.
Sursa foto aici.