Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 13.05.2016
1 comentarii Comenteaza
Citeste si Reacțiile tale în situații de criză sunt reacțiile părinților tăi. Oprește pânza asta de păianjen!

Copilul meu de 6 ani întâmpină dificultăți în a sta locului. Sunt momente când îi este chiar imposibil, mi-a mărturisit aseară. I-ar plăcea să nu se mai miște atât, dar nu se poate abține.

 

Știi ce? Și eu eram fix la fel. Părea că nu sunt atentă la grădiniță sau școala primară, asta doar pentru că îmi mișcam permanent picioarele (care, dacă voiam să fac priză cu spătarul scaunului, nu mai atingeau podeaua). Dacă nu făceam asta, țineam în mână un instrument de scris, între dinți, o unghie ruptă, un anumit ritm cu degetele, îi făceam un semn colegei și tot așa. Nici educatoarele, nici învățătoarea nu au agreat neastâmpărul meu. Ce nu știau ele e că atenția mea nu era afectată de frichineală. De altfel, în procesul de învățare, asul meu din mânecă a fost că am plecat întotdeauna cu toată informația acasă, procesată, nu memorată!

 

Acum, am aflat că frichineala mea era modalitate naturală a corpului meu de a ține pornit creierul! Aveam nevoie de mult mai multă mișcare, dar mișcare necontrolată!

 

"Ce se întâmplă când copiii încep să se frichinească? Ei bine, venim noi și le cerem să stea locului și să fie atenți. Prin urmare, creierele lor merg din nou la culcare."

 

Cum nimic din lumea asta nu e întâmplător, mi-a picat sub ochi un articol pe care l-aș printa și l-aș pune în ramă, atât de valoroasă consider că este informația ce îl cuprinde. Concentrarea atenției are directă legătură cu sistemul senzorial, care nu este dezvoltat, desigur, la copii. Sistemul vestibular, parte a sistemului senzorial, localizat în urechea internă, răspunde de mișcare și gravitație și este responsabil de simțul nostru de echilibru, coordonare și mișcări ale ochilor. Dacă sistemul vestibular nu funcționează corect, apar dificultăți în menținerea echilibrului, apoi, dificultăți de concentrare și atenție, ușurința în distragerea atenției.  Iar sistemul vestibular se dezvoltă cu ajutorul exersării unor mișcări necontrolate. Exact ce fac copiii mici și noi îi oprim: tumbe, atârnări cu capul în jos, învârtiri în cerc, tăvăleli, roata, cățărări, sărituri etc.

 

"Frichineala copiilor este o problemă reală. Faptul că ei se agită este un indicator că acești copii nu au făcut suficientă mișcare în ziua respectivă. Noi suntem datori să rezovăm cauza, nu doar să constatăm și să oprim efectele."

 

Articolul este scris de Angela Hanscom, mamă a doi copii, specialist în terapia ocupațională pediatrică și fondatoarea TimberNook, un program care îi reconectează pe copii, le dezvoltă creativitatea și independența, prin activități în aer liber. N-am intervenit cu nimic în text, doar mi-am permis să traduc și să vă bucur și pe voi.

 

 

"O străină m-a apelat să-mi spună suferința ei. Mi s-a plâns că băiețelul ei de 6 ani nu este în stare să stea în clasă pe scaun fără să se miște. Școala vrea să-l testeze pentru ADHD (Deficit de atenție și hiperactivitate). Cât de cunoscut îmi sună asta!, mi-am zis. Ca terapeut ocupațional, am observat că aceasta este o problemă frecventă astăzi.

 

Mama continuă să-mi povestească, cum fiul ei vine acasă în fiecare zi cu o față zâmbitoare, dar galbenă, în vreme ce restul clasei primește față zâmbitoare verde pentru bună purtare. În fiecare zi, acestui copil îi este subliniat că acest comportament este inacceptabil, doar pentru că nu poate sta nemișcat pe scaun pentru o perioadă mai lungă.

 

Mama începe să plângă: 'Copilul meu a început să-mi spună tot felul de lucruri, precum: 'Mă urăsc! Nu sunt bun de nimic!'. Stima de sine a acestui băiețel se prăbușește doar pentru că el are o nevoie mai mare de a face mișcare.

 

De-a lungul ultimului deceniu, tot mai mulți copii sunt arătați cu degetul ca având probleme de atenție și, în mod foarte probabil, ADHD. Un învățător îmi spune că cel puțin 8 dintre cei 22 de elevi ai ei întâmpină dificultăți în a fi atenți, și asta într-o zi bună. În același timp, așteptările sunt ca acei copii să stea nemișcați perioade lungi de timp. De fapt, chiar și copiilor mici li se cere să stea pe scăunele timp de 30 de minute, adunați în semicerc, la unele grădinițe.

 

Problema? Copiii, în zilele noatre, stau în mod constant într-o poziție nefirească pentru vârsta lor. Rar vezi copii dându-se de-a berbeleacul de pe dealuri, sau făcând tumbe, sau cățărîndu-se în copaci, sau învârtindu-se în cerc doar de amuzament. Jocurile copilăriei noastre sunt demult apuse. Perioada de copilăreală, de care au atâta nevoie, s-a scurtat mult la copiii de azi. Și asta, pe fondul creșterii cerințelor educaționale. Acești copii se joacă rar afară din cauza temerilor părinților, a problemelor legate de răspundere, precum și din cauza programelor școlare încărcate și a standardelor societății actuale. Să recunoaștem, copiii noștri nu mai au parte de suficientă mișcare liberă și necontrolată și asta se pare că începe să devină o adevărată problemă.

 

Am fost recent în inspecție la o clasă de a V-a, ca o favoare pentru un profesor. Am intrat fără să fac zgomot și m-am așezat într-o o bancă, în spatele clasei. Era spre sfârșitul orelor de curs, iar profesorul le citea copiilor o carte. N-am văzut niciodată așa ceva. Copiii, unii își dăduseră spaterele scaunelor pe spate, alții își balansau corpurile înainte și înapoi, alții își mestecau guma din capătul creionul, iar unul își lovea colegul din față în cap cu o sticlă de apă în mod ritmic.

 

Și nu era o clasă specială, ci una cât se poate de normală, ba chiar dintr-o școală de arte. Primul meu gând a fost că acești copii se agitau doar pentru că era sfârșitul orelor și erau obosiți. Chiar dacă și acesta era un motiv suficient, mai era, cu siguranță, un altul.

 

Am realizat unde era problema după câteva testări. Cei mai mulți dintre copii nu aveau nici rezistență fizică, nici echilibru al corpului. De fapt, am efectuat aceste teste în mai multe școli și, când am comparat rezultatele cu cele obținute la copiii de aceeași vârstă din anii '80, am ajuns la concluzia că numai unul din 20 de copii are rezistența și echilibrul normale. Numai unul! Dumnezeule!, mi-am zis. Copiii ăștia trebuie să se miște!

 

În mod ironic sau nu, mulți copii merg astăzi fără un sistem de echilibru dezvoltat (făcând legătura cu sistemul vestibular), tocmai pentru că le este cenzurată sau chiar resticționată mișcarea liberă. Pentru a-și dezvolta sistemul care menține echilibrul corpului, copiii au nevoie să-și miște corpul în toate direcțiile, chiar și ore în șir, la o anumită vârstă. E vorba de exercițiu, de ideea de a repeta în mod frecvent și constant ceva pentru a învăța. Au nevoie să facă asta mai mult decât o dată pe săptămână. La fel, a face fotbal o dată sau de două ori pe săptămână nu îi este suficient unui copil pentru a-și dezvolta un sistem senzorial puternic.

 

Citește și Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință.

 

Copiii merg la școală cu un organism mai nepregătit ca oricând înainte să învețe. Cu sisteme senzoriale nu tocmai funcționale, li se cere să stea nemișcați și să fie atenți. Dar n-au cum. Atunci, copiii, în mod natural, încep să se frichinească, tocmai ca să obțină mișcarea de care are nevoie disperată corpul lor pentru a conecta, ulterior, creierul. E un întreg proces firesc. Ce se întâmplă când copiii încep să se agite? Ei bine, venim noi și le cerem să stea nemișcați și să fie atenți. Prin urmare, creierele lor merg din nou la culcare.

 

Frichineala copiilor este o problemă reală. Faptul că ei se agită este un indicator că acești copii nu au făcut suficientă mișcare în ziua respectivă. Noi suntem datori să rezovăm cauza, nu doar să constatăm și să oprim efectele. Joaca adevărată în aer liber, de asta au nevoie copiii. Dacă la școală nu se poate, de îndată ce ajung acasă, copiii trebuie lăsați afară, la joacă. Douăzeci de minute de mișcare pe zi nu le sunt suficiente. Copiii au nevoie de ore de joacă necenzurată în aer liber pentru a-și dezvolta un sistem senzorial sănătos și pentru a ridica nivelul de atenție și învățare în clasă.

 

Ca să învețe, copiii au nevoie să poată să fie atenți. Ca să fie atenți, trebuie să-i lăsăm să se miște!"

 

 

Deși fată, eram plină de vânătăi, zgârieturi, cicatrici. Alergam mult, petreceam timp afară, dar nu în fiecare zi. Așa și copilul meu. Deci, e nevoie de mai mult și mai des. Păi, să fie mai multă mișcare!, zic. Și în fiecare zi!

 

Articolul Angelei Hanscom aici.

Sursa foto aici.

Citeste si Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
    [0] => Array
        (
            [id] => 245
            [date] => 2016-05-18 15:20:19
            [fields] => Array
                (
                    [0] => Array
                        (
                            [0] => name
                            [1] => text
                            [2] => Anda
                        )

                    [1] => Array
                        (
                            [0] => email
                            [1] => email
                            [2] => auras_sari@yahoo.co.in
                        )

                    [2] => Array
                        (
                            [0] => link
                            [1] => text
                            [2] => 
                        )

                    [3] => Array
                        (
                            [0] => message
                            [1] => textarea
                            [2] => Cum rămâne cu timpul liber zilnic în care părinții trebuie să iasă cu copiii la joacă în parc? Sau tot școala este de vină și pentru asta?
                        )

                )

            [img_name] => 
        )

)
Anda 2016-05-18 15:20:19
Cum rămâne cu timpul liber zilnic în care părinții trebuie să iasă cu copiii la joacă în parc? Sau tot școala este de vină și pentru asta?
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.