Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Care este cheia pentru a deschide inimile copiilor opozanți ne spune Oana Moraru

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 27.09.2017
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Rareș al meu e spiritul ăla rebel! Și-l iubesc așa de mor! Nu e doar un fel de a spune, am învățat multe de la el și tocmai datorită naturii lui războinice. M-a forțat să ies din tiparele mele vechi, atât de vechi, că multă vreme am crezut că fac parte din mine, că eu așa sunt. Dar nu, rușinile, fricile, neiubirea mea de mine, care mă înghesuiau în colțuri, erau construite. Copilul meu opozant și rebel mi-a dat masca jos. S-a chinuit ceva cu mine! Iar mie mi-a fost tare greu...

 

Acum, are 7 ani și colaborăm lin. A nu se înțelege că nu mai avem conflicte! În ziua în care nu vom mai avea furtuni, voi ști că nu mai avem nimic de învățat. Doar că acum are argumente pentru Nu!, nu mai e Nu! cum era acum nu mai mult de 2 ani, doar pentru că simțea că eu tânjeam după un Da!. Nu s-a schimbat el, m-am schimbat eu. El a rămas minunat! Rebel și minunat.

 

Ei bine, dacă citești asta înseamnă ești părintele unui astfel de copil. Și-l iubești, nici nu intră în discuție, dar ești copleșit. Și ai nevoie de răspunsuri. Eu știu de mine și de copilul meu. Pot să povestesc experiența mea de mamă și sper, cel mult, să inspire. Pentru mult mai mult de atât, vine Oana Moraru la Constanța în 30 septembrie. Pe lângă că este și ea mamă, vine cu experiența dascălului, a formatorului de dascăli, a directorului de instituție de învățământ și, cel mai și cel mai important, cu a omului care a urmărit generații de copii între 2 și 16 ani crescând sub ochii ei. Foarte mulți așa, spirite rebele.

 

Până atunci, am rugat-o să ne vorbească un pic despre acești copii. Și am întrebat-o direct: Care este cheia pentru a deschide inimile copiilor opozanți? Răspusul ei e de citit cu sufletul deschis:

 

 

 

„Nu cred că există conceptul de ‚copil opozant’. În momentul în care punem o astfel de etichetă, nu facem altceva decât să ne scutim pe noi de la incomodul adevăr că suntem cauza directă a comportamentului lor necooperant. 

 

Noi, adulții, trăim în iluzia care ne-a înghițit după naștere, în fața corpului lor mic și neputincios. Ne-am simțit mai mari, mai capabili, mai verbali și am cumpărat imediat ideea propagată din generație în generație că e datoria noastră de părinți să îi ajutăm să crească, să înțeleagă, să se conformeze modelelor noastre de ordine, de ascultare. Mulți dintre noi îi creștem pândindu-i să nu greșească, povățuindu-i, plivind iarba rea din jurul lor – cu subconștienta convingere că natura umană e ”stricabilă” – că e rolul nostru să ajustăm, să optimizăm, să reparăm ce se alterează. 

 

Sigur că suntem cei care facem un ghidaj anume, cu reguli și fermitate când e vorba de sănătatea lor fizică și emoțională, dar, în majoritatea cazurilor, ne identificăm atât de puternic și definitiv cu rolul de părinte, că ajungem să credem că, fără bunele noastre acțiuni, planuri și preferințe, copilul s-ar pierde, s-ar rata sau s-ar perverti sub alte influențe nefaste. Treptat, ne credem puternici, decisivi, creatori și mici dumnezei ai vieții lor. Ne turnăm peste ei, cu tot cu intenții bune și iubire, dar, mai ales cu toate programele noastre subconștiente – cu rănile noastre din copilărie, cu toate momentele în care ne-am simțit noi înșine mici și nevaloroși, nerelevanți pentru alții, cu toate fricile și istoricul eșecurilor noastre. Și, privind făptura asta mică și fără putere încă, simțim că am primit cumva a doua șansă, că ne putem împlini visurile prin ea. Cel mai adesea, simțim că ne putem împlini nevoia de control, cea de care am fost privați copii fiind.

 

Nevoia aceasta de control naște așa-zisul copil opozant. Ceva din energia părintelui transmite că el este o liniuță în agenda lui de punere a lumii sub semnul previzibilului și al ordinii. 

 

Vă amintiți cum era când începeați un caiet nou la școală? Cum scriați de atent și pios pe prima pagină și vă promiteați în gând că acesta, în sfârșit, va fi caietul pe care veți scrie mereu atent, perfect, fără accidente, fără pete, fără corecturi? Cam așa se simte egoul nostru în fața noii vieți pe care credem că am creat-o noi înșine: ca în fața unei promisiuni de maximă iubire și reușită – unele pe care, în mod natural, omul nu le are tot timpul. Copilul este promisiunea acestei împliniri, dar, mai ales victima ei.

 

Singura cale de a câștiga inima unui copil opozant nu stă într-o listă de lucruri, fapte sau tehnici care ar trebui făcute. Nimic din paradigma lui ”a face” este dezirabilă în jurul lui. Copilul opozant e sătul de câte lucruri și-a planificat mama să fie el, să facă el sau să devină prin el. El nu este în opoziție cu lumea – cu grădinița, cu fișele de lucru, cu temele, cu școala. El se află într-o secretă luptă de eliberare de sub energia unui adult sau a ambilor părinți – aceea care proiectează subtil și inconștient atmosfera invizibilă, dar deosebit de apăsătoare, a așteptărilor lor. Copilul opozant a auzit de multe ori ce trebuie să facă, de ce trebuie să aleagă un lucru, a primit explicații inutile – chiar dacă blânde și bine intenționate – pentru tot ce se așteaptă de la el. 

 

E tare greu de ajutat un copil opozant pentru că, mai întâi, părintele trebuie să se ajute pe sine. Ce nu înțelegem noi încă este că fiecare om emite în jurul lui o atmosferă emoțională perfect scanabilă și interpretabilă de copil. Acesta trăiește încă mai mult în emisfera lui dreaptă – are abilități extraordinare de a intui și depune în subconștient cine sunt, energetic vorbind, părinții lui: cât de crispați, cât de capabili să se relaxeze, să accepte fluxul vieții fără obsesii de control și perfecțiune, cât de în luptă sunt cu sine, nemulțumiți sau speriați de viață, cât de optimiști, dar și siguri de propriile intenții. 

 

Copiii lor își reglează comportamentele și personalitatea în funcție de ce spun și fac părinții lor, dar mai ales în funcție de cine sunt aceștia și de ce transmit la nivel subtil, inconștient. Ei sunt ca peștișorii în apă, înotând în atmosfera emoțională a familiei, fără să fie conștienți de ea și fără să își imagineze că poate fi altfel. 

 

Lângă copilul opozant suntem cei mai fericiți: pentru că el ne invită la o lecție spirituală doar pentru avansați: aceea de a lăsa la o parte iluzia controlului și de a avea încredere în forțele bune ale universului. Ca în Star Wars, nu? Cine trece de partea întunecată de regulă? Cel care se teme să nu piardă ce are, cel care dezvoltă atașamente. Cu alte cuvinte, părintele care crede că își poate pierde copilul, dacă nu acționează corect.

 

Dacă noi ne relaxăm și doar ghidăm din inspirație, din joacă, din preaplin și bucurie interioară, el nu se va mai simți subpunctul din agenda noastră de lucru pe viață. Se va simți un companion, un partener, un discipol fascinat de măreția și simplitatea maestrului său.” Oana Moraru

 

 

Evenimentul Cum își găsesc copiii drumul a adunat multe zeci de părinți constănțeni. Mulțumim tuturor!

 

Citeste si Dacă nu poți să faci asta, te rog, dragă mamă, ai grijă de tine!
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat...
Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)
„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile,...
Am scris cu gândul bun la mama
    Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu....
Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta
    8+7 , scriu pe hârtie.   15 , aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal....
Viața nu e o luptă!
    Mama avea o vorbă, ‚Viața e o luptă!’ , cu care ne îndrepta umerii ori de câte ori ni-i vedea un pic aplecați. N-o...
Ca să poată accesa creierul academic, copilul meu are nevoie de o punte (P)
    Copilul meu, ca să poate accesa creierul academic (termen inventat), are nevoie de o punte. Aș spune că toți copiii au, dar ar fi o...
De ani buni, între România și diaspora este un flux continuu de emoție de dor, dar și de bani (P)
  E greu să fii departe. O știu de la sora mea. În fiecare moment în care îi e dorul ăla dor, îl alină cu gândul că va veni...
Secretul cozonacilor nu stă în rețetă
Dacă ai un copil răzvrătit, încăpățânat, neascultător, dezinteresat, timid, leneș și ești în căutare de soluții pentru a-l schimba, TREBUIE să...
Cum o dorință de copil poate schimba lumea, cât să încapă în ea toate diferențele
      Cartea asta, Ploia curcubeu , e chiar o ploaie de bucurie și de magie. Nu trebuie să închizi ochii și să-ți imaginezi...
L-am refuzat pentru că voiam să plângă
    Puteam să merg la culcare. L-am refuzat pentru că voiam să plângă.   Ne uitam toți trei la Vocea României vinerea...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!