Deschid ochii. E lumină. Și soaaare! Iau telefonul de pe noptieră. E 7:21. E una din zilele când nu l-am pus să sune. Nu mă grăbesc spre niciunde. N-am copil de trezit. Aș putea să dorm cât vreau. Și o și fac altădată. Azi, simt altfel. Am timp pentru mine!, gândesc. Cafea! Adulmec plăcerea.
Pun câte o talpă pe parchet. O nouă zi, îmi spun. Cu entuziasm. Mă ridic în șezut. Nu mă întind în dormitor, risc să se mai trezească cineva de la vreo dezmorțire a patului. Înșfac telefonul și pășesc tiptil. Apăs clanța, țiuitoare de câteva zile, dar eu știu cum să o fac să nu mai țipe. Și ajung în living.
Deschid geamul.Trag adânc aer în piet. Îmm, curat și rece! Pun ibricul pe plită, selectez playlistul meu preferat pe youtube și strâng un pic prin casă dansând. Mă așez comod în canapea și-ncep să visez la ce urmează să mi se întâmple, oameni noi, vacanțe, inspirație.
Cum miroase a cafea! Nu mă grăbesc să o beau. Îmi place aroma ei când e mai puțin fierbinte. Și, după câteva apropieri de cană, se contaminează și ea și-ncepe să oglindească bucuria mea. Azi, am imortalizat-o.
Sunt recunoscătoare pentru tot. Și mulțumesc, pe rând, pentru ce am. Și am. În ecuația mea, lucrurile pot să și lipsească, nu mă dărâmă. E atât de puțin important pentru mine dacă mașina pe care o conduc e full-option. Dacă e, folosesc bucuroasă. Dacă nu, sunt la fel de bucuroasă că mă duce unde am nevoie să ajung. Confortul nu se naște din exterior și nu de el depinde starea mea de bine. Ia-mi din mână, din laptop, din casă, nu din suflet. Din suflet îți dau eu, nu-mi lua tu. Asta sunt.
Fericirea e infinită. Noi o alegem sau nu. Toți avem motive să fim fericiți. Doar pentru că suntem în viață, sau pentru că avem o familie, sau pentru că ne trezim unii lângă ceilalți, sau pentru că suntem sănătoși. Sunt dimineți, tot mai rare în ultima perioadă, când găsesc motive să fiu tristă. Le caut, pentru că, uneori, am nevoie să plâng. Să descarc. E în regulă și așa, e un flux, în dimineața următoare mă trezesc zâmbind.
Iar, când mă trezesc zâmbind, toate în jurul meu îmi răspund. Copilul mă îmbrățișează. Soțul e surprins de cât sunt de frumoasă. Degetele se joacă pe taste, articolele se scriu singure. Prin mine doar curge energia, o primesc și o dau mai departe. Ce-mi place asta!
