„Am două fete. La prima, am făcut ce trebuia, am procedat cum m-a crescut pe mine mama, strict, mai și cu câte o palmă, cu pedepse, cu restricții. Am fost severă. La a doua, parcă regretam că am fost o mamă prea severă cu prima. Ei i-am dat libertate. Cumpără-i ce vrea, dă-i, fă-i, n-o pedepsi, nu-i interzice, las-o. Ei bine, acum are 11 ani și nu mă mai înțeleg cu ea. Nu învață, stă toată ziua pe facebook, răspunde, nu mă înțelege, cere, e obraznică din cale-afară. Și-mi pare rău. I-am dat libertatea de care ziceți voi, ăștia de le știți pe toate, și mi s-a urcat în cap.”, și-a vărsat năduful o mamă de două fete.
Eram într-un context cu câteva mame, toate revoltate pe fenomenul Anna Andronache, „sătule” de propovăduirea în mediul virtual a ideilor de parenting modern, supărate pe proprii copii „scăpați din mână”, copii carora li s-a oferit libertate, așa cum se cere acum.
N-am susținut-o cu voce tare până acum. Cu suflet și convingere, fără a avea pretenția ca voi convinge sau voi schimba ceva. Am vorbit despre în intimitatea mea, cu familia mea și în casa mea, acest blog. Zilele trecute, m-am asumat, am vorbit și în exterior despre cât de importantă văd eu libertatea în relația părinte-copil și m-am simțit mi-nu-nat!
Reiau și aici, cu alte cuvinte, desigur, că-mi permit la mine acasă.
Da, educația democratică, educația cu dragoste, educația cu blândețe, educația cu respect iși au rădăcinile în LIBERTATE. Atenție, libertate, nu libertinism!
Democrația înseamnă libertate. Dragostea adevărată se manifestă necondiționat și nu ridică garduri în jurul celuilalt. Blândețea înflorește într-un suflet eliberat de regrete, prejudecăți, suferințe și admite că celălalt este liber să experimenteze stări și situații diverse, fără să le numească neapărat greșeli. Iar respectul nu cere o vârstă anume, un anumit statut, o glorie personală, ci libertatea de a fi om, deci unic.
Libertatea nu are nicio legătură cu libertinismul. Dacă vrei, și dex-ul face o departajare semantică a celor două substantive:
Libertinism = desfrâu, destrăbălare, libertinaj
Libertate = posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință
Iar libertatea nu înseamnă să-l lași pe copil să facă ce vrea și atât, asta face libertinismul, ci să-i oferi, deci, posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. Și completez, înseamnă să-i oferi variante din care el să aleagă.
Libertatea e o stare (de iubire necondiționată și încredere), nu o lipsă de acțiune din partea părintelui. Nu-i dai ce vrea (suzeta/jucaria/telefonul/bani etc.) ca să tacă și tu să poți pleca de lângă el. Dimpotrivă, libertatea presupune o apropiere, o legătură profundă, o cunoaștere în cele mai mici detalii a propriului copil.
Întâi, îl asiguri că este iubit în cuib și, abia apoi, îi dai libertatea de a zbura. Iar el va zbura dând din aripi sigur și încrezător, având siguranța că va fi primit cu brațele deschise înapoi în cuib orice s-ar întâmpla.
Ce vreau să spun cu asta?! Întâi ești tu, cea disponibilă emoțional, apoi e el, care se simte liber să manifeste emoțiile lui, să plângă atunci când îi pui o limită blândă, să înțeleagă ce se întâmplă cu el și să gestioneze. Întâi ești tu, care-i arată și vorbește despre lume, apoi e el, care vrea să o cunoască. Întâi ești tu, cea care-l iubește necondiționat, cu libertate adică, apoi e el, care va învăța pentru el, nu pentru altceva (note, premii, recunoașteri, recompense, iubire). Și va încerca să fie din ce în ce mai bun în fiecare zi, nu la matematică, nu la citire, ci la ceea ce este drumul lui. Poate nu azi, poate nu mâine, poate nu la 5, nici 6, nici la 7 ani, fiecare în ritmul lui.
Libertatea presupune să-i acorzi, mai întâi, privilegiul de a învăța din ceea ce ești și faci tu. Să-l ții aproape de tine și el să te vadă. (Parentingul acesta modern este despre a te cunoaște și vindeca pe tine mai mult decât despre a educa un copil.) Apoi, să-l lași să aibă propriile experiențe, iar, când cade (și nu e întâmplător „când” în loc de „dacă”), să nu o vezi ca o ratare, ci ca o încercare sau ca o etapă în învățare.
Libertatea vine cu dragoste, cu înțelegere, cu explicații atunci când greșește, cu acceptare că al tău copil poate și are nevoie să și greșească.
Am atât de multe de spus, poate și pentru că asă am trăit eu, iar ceea ce îi dau copilului meu este parte semnificativă din ceea ce mi-a dat mie mama.
Da, LIBERTATE! Deocamdată, atât.
Sursa foto aici.
