Gândirea divergentă este cheia pentru rezolvarea problemelor si este coloana vertebrală a creativității. Vrei să gândească divergent când va fi mare? Lasă-l liber, să descopere bucuria jocului, să învețe văzând, pipăind, mirosind, gustând! Stimulează-i creativitatea. Iar creativitatea poate fi tradusă ca înțelegere a ceea ce este (vede, simte, aude, atinge, miroase, gustă copilul) și, apoi, imaginare a ce altceva ar mai putea fi.
Joy Paul Guilford, vestit psiholog american, cunoscut pentru studiile sale în aria inteligenței și creativității, a fost primul care a vorbit, în 1956, în termeni de gândire convergentă și gândire divergentă. El a descoperit că un nivel ridicat de inteligență și atât nu garantează creativitatea, cu atât mai puțin succesul în viață. Sunt mai importante chiar decât IQ-ul trăsăturile de personalitate care promovează gândirea divergentă. Iar capacitatea de a gândi divergent o au oamenii care păstrează nealterate trăsăturile de personalitate cu care se nasc, precum nonconformismul, curiozitatea, dorința de a-și asuma riscuri, perseverența.
Gândirea convergentă și divergentă reprezintă două modalități diferite de a vedea lumea din jurul nostru, două procese, unul care generează idei creative (divergentul), celălalt care respectă un anumit set de pași logici pentru a ajunge la o soluție, cea corectă. În opoziție, gândirea divergentă se manifestă liber, creativ, neconstrâns. Ideile vin în mod spontan, în cascadă, non-linear.
Copiii se nasc divergenți. De fapt, studiile sugerează că, în fragedă copilărie, capacitatea noastră de divergență funcționează la un nivel de geniu, dar că abilitatea aceasta de a gândi divergent scade dramatic pe măsură ce devenim adulți. Și asta pentru că societatea, cultura noastră bazată pe rușine și concurență, sistemul de învățământ (programele supraîncărcate, schemele de notare, clasele cu număr foarte mare de elevi, cadre didactice care nu cunosc instrumente pozitive de învățare), tind să inhibe trăsăturile de personalitate care susțin acest tip de gândire.
Acasă, apoi, în grădinița și în școala primară, copiilor nu le sunt înțelese și încurajate unicitatea, încăpățânarea, asumarea de riscuri, tendința de neascultare, curiozitatea, inițiativa. A greși o dată, poate, se iartă, dar a greși de două ori este inacceptabil și atrage după sine etichetare, marginalizare. Copiii buni nu sunt creativii, curioșii, nonconformiștii, ci sunt cei cuminți, atenți, docili, blânzi, ascultători, iar toți ceilalți sunt aliniați după cei buni. Ori, asta le omoară, încet-încet, creativitatea și, automat, gândirea divergentă.
Creativitatea, în învățământul nostru preșcolar și școlar, există în teorie, dar tinde să fie aplicată în ariile artistice. Copiii nostri, dacă vor să fie creativi, liberi, să-si folosească imaginația și să se și simtă valorizați că o fac, trebuie să urmeze Arte Plastice sau grădinițele, școlile cu programe alternative de învățare.
În instituțiile clasice de învățământ, în schimb, care sunt și majoritare, educatorii, învățătorii profesorii, chiar dacă unii dintre ei apreciează creativitatea, notează exclusiv abilitățile cognitive, IQ-ul. Accentul se pune pe atenție, memorie, analiză, concentrare, corelare, sinteză a informațiilor date. Copiii n-au spațiu să-și exerseze imaginația, unicitatea. N-au libertatea să nu fie de acord, să nu le placă. Se dau datele problemei, copiii raționalizează și rezolvă problema. Cu alte cuvinte, se încurajează preponderent sau exclusiv gândirea convergentă.
Apoi, copiii devin adulți și se confruntă cu realitatea: gândirea divergentă este parte esențială a vieții de zi cu zi.
Angajatorii cer gândire divergentă! Pentru că un divergent descoperă direcții diferite, alege să caute optiuni noi, în loc să decidă una dintre cele doua variante, albă sau neagră, pe care le întrevede raționalul convergent. Divergentul iese din zona lui de confort, își pune întrebări, iese din cutia lui și intră cu ușurință în a altuia. Divergentul este intuitivul, creativul, spontanul, omul care nu vede limite în a găsi soluții, inspiratul, cel care citeste printre rânduri.
Adulții cu gândire divergentă sunt copiii cărora părinții nu le-au ținut deasupra capului sabia notelor, ci i-au susținut. Sunt copiii crescuți pentru ei, democratic, cu limite neimpuse, ci trasate blând, înțeleși și acceptați cu unicitatea lor, învățați prin joc, lăsați să exploreze mediul fără frică, să se bucure de joaca afară, să își manifeste și dezvolte CREATIVITATEA.
Da, creativitatea este ceea ce e necesar să permitem copiilor noștri mici să manifeste pentru a ajunge adulți cu o gândire divergentă! Să permitem, nu am spus la întâmplare. Să le dăm libertate! De gândire, de exprimare, de joacă, de imaginare, de simțire! Să renunțăm la Nu alerga, că o să cazi!, Ridică-te, că te murdărești!, la a-i îmbrăca noi, ca sa câștigăm timp, la a le da noi să mănânce, ca să nu-și păteze hainele.
Ba să-i lăsăm să cadă, să se ude, să se tăvălească, să transpire, să alerge, să greșească! Ba să-i lăsăm să se și murdărească. Ei așa cunosc lumea, iar creierul lor se dezvolta plastic. Hainele le spală mașina de spălat cu un detergent bun. Creativitatea și curiozitatea, odată inhibate, le scad șansele dramatic să mai gândească divergent când vor fi mari.
Omo Ultimate este detergentul care susține creativitatea. Descoperă și tu cât de importantă este dezvoltarea creativității pentru copilul tău, fără să ai grija murdăririi hainelor celui mic, alături de OMO Ultimate. Asta au făcut câteva mame, invitate cu micuții la un casting. Ceea ce era o manifestare artistică a copiilor s-a transformat într-o lecție pentru mame. Doar urmărește experimentul Omo, Creativitate versus pete!
Acest articol este sponsorizat.
Sursa foto aici.
