Noi facem supă cremă de broccoli pentru 4, 5 persoane și ne place s-o mâncăm cu crutoane preparate tot de noi.
Pentru supa cremă avem nevoie de:
- 1 broccoli crud sau o pungă de broccoli congelat
- 2 cepe
- 3 cartofi
- 2 morcovi
- ulei de măsline
- sare
Într-o oală, punem cartofii curățați și tăiați bucățele, cepele tăiate în patru, morcovii curățați și tăiați cubulețe și apăcât să treacă un pic peste legume. Dacă preferați supa mai puțin consistentă, puneți mai multă apă la fiert. O lăsăm pe foc până ce se fierbe cartoful, apoi, adăugăm broccoli. Dăm oala de pe argaz după nu mai mult de 2, 3 clocote și blenduim. Adăugăm, la sfârșit, sare și ulei de măsline.
Pentru crutoane, pe care le băgăm la cuptor, după ce punem legumele din supă la fiert, avem nevoie de:
- jumătate de pâine
- 3 căței de usturoi
- boia de ardei dulce
- turmeric
- cimbru
- sare
Tăiem pâinea cubulețe, le așezăm într-o tavă, le stropim cu ulei de măsline, adăugăm boia dulce, sare, cimbru, turmeric și usturoi pisat și dăm la cuptor până ce devin aurii.
Poftă bună!