Negru pe desen la grădiniță. Prima educatoare, prima abordare.
Rareș mi-a povestit acasă că a desenat la grădi familia lui. Printre altele (cum că a încercat să deseneze părul meu creț peste tiparul desenului), mi-a spus și că pe tati l-a făcut "negru". Am vorbit mult despre tati în seara aceea și l-am ascultat, că el era supărat pe tati pentru că "îl iubește pe laptopul ăsta urât! mai mult decât pe mine, eu așa simt". Eu o știam și îi explicam soțului meu că acesta este motivul pentru care îi lovește laptopul, i-l închide rapid, i-l ascunde. Era o perioadă cu lucrări foarte multe la firmă, toate venite deodată, niciuna de refuzat. În seara aceea, s-au iubit mult ei doi și soțul meu i-a vorbit despre cât de mult îl iubește. I-a explicat că laptopul este doar un instrument cu care își face meseria, cu care câștigă bani pentru noi trei și că are grijă de laptop doar pentru că, dacă se strică, este nevoit să ia din banii noștri ca să cumpere altul nou.
Domnișoara educatoare m-a întâmpinat zâmbind, știind exact ce vreau să vorbim. Abordarea dumneaei m-a făcut să înțeleg de ce copilul meu o iubește atât de tare: "Eu, după ce am văzut desenul, l-am tras pe Rareș deoparte, ne-am iubit puțin în felul nostru vesel și l-am întrebat despre desen. Mi-a spus că îl iubește pe tati foarte mult, ca și pe mami, până la cer și înapoi, dar că este supărat pe el, pentru că stă mai mult cu laptopul decât cu el. Chiar voiam să vă vorbesc, dar fără să fie Rareș de față."
Negru pe desen la grădiniță. A doua educatoare, a doua abordare.
Educatoarea l-a adus pe Rareș în recepția grădiniței și i-a înmânat soțului meu un desen, însoțind cuvintele de o mină îngrijorată și dezaprobatoare:
- Domnule Angheliu, vreau să vă arăt ce a desenat Rareș astăzi. Ce părere aveți despre acest desen în care predomină negrul? Tema a fost toamna.
Răspunsul soțului meu a fost răspuns la atitudinea vădit acuzatoare a educatoarei la adresa lui Rareș, care era și de față. Mi-a spus că a simțit nevoia să facă echipă cu el:
- Da. Este o interpretare foarte creativă a toamnei. Felicitări pentru creativitate, iubitule!
Fiind singuri în mașină, au avut următorul dialog:
- Mă, iubitule, tu ești foarte talentat. Îți spun sincer, nu este cel mai bun desen al tău. Ia, zi-mi de ce ai simțit nevoia să folosești așa mult negru?
Înainte să vă spun ce a răspuns copilul meu, vreau să menționez că era toamna trecută, în zilele acelea multe la rând fără pic de soare. În plus, noi locuim într-o zonă neasfaltată a Constanței, în care predomină noroiul, iar noroiul nu este maro, ci negru.
- Păi, tati, să-ți zic. Tema a fost toamna. Miss a zis să facem un copac. Eu am făcut norii cu albastru, că așa au făcut toți colegii mei, dar m-am gândit că nu așa e toamna. Uită-te și tu pe cer, este gri, nu albastru. Și, pentru că nu aveam gri, am pus negru peste nori. După aia, am făcut ploaie, tot cu negru. La grădi n-am, ca acasă, pensule multe și n-am putut să fac picăturile de ploaie mici. Că toamna plouă, nu?! Înainte să fac copacul, am făcut pământul, tot cu negru. Să știi că am vrut să pun puține frunze verzi în copac, că, uite, mai sunt frunze verzi și toamna, dar verdele se lua foarte greu pe pensulă. Știi tu, trebuia să țin pensula mult acolo, în culoare și nu prea am am avut răbdare. Acum, înțelegi?! Tati, dar să știi că eu i-aș fi explicat și lui miss, dar ea nu m-a întrebat și s-a și supărat pe mine...
Vorbesc despre două educatoare pe care le-a avut Rareș. Pe prima a iubit-o foarte mult, cu a doua a simțit să se lupte. Niciuna dintre cele două domnișoare educatoare nu a avut o intenție rea, ambele si-au propus să dea un plus de valoare copiilor, să-i învețe cât mai multe, să-i ajute să crească, dar abordarea era una total diferită.
Imaginea este chiar desenul lui Rareș din 2013.
