- A, bună! a spus colega de cameră băiatului prin ușa întredeschisă. Era încălțată la intrare, în camera de cămin, pleca. Apoi, s-a întors către fată, deschizând larg ușa: E pentru tine. (...) Eu tocmai ... 'Plecam' voia să spună, dar, zărind privirea ei disperată , a rostit: ... ce-am venit.
- Intră. Fata nu-și dorea ca el să intre, dar asta i-a ieșit pe gură. Era încurcată, epuizată de încercările lui repetate de împăcare.
- Nu, ieși tu puțin, te rog. Te rog! (...) Uite, sunt pentru tine, i-a spus de îndată ce au rămas singuri.
- Mulțumesc. Nu-i mai oferise niciodată flori până atunci. Nu știa ce preferă. Nu știa că urăște țipla aia transparentă cu argintiu pe spate. Nu știa că s-ar fi bucurat de o frezie, de o floare de câmp, de iasomie, o creangă de salcâm, o frunză de mentă. Menta îi aduce aminte de momentele de ceai cu mama...
- Vino cu mine jos, să stăm pe o bancă. Vreau să-ți spun ceva.
- Spune-mi aici. Am cursuri, trebuie să plec, nu pot sta mai mult de zece minute.
- Nu. Nu pot aici. Hai pe terasă. Te rog.
Băiatul era fostul ei iubit. În urmă cu jumătate de an, ea îi ceruse despărțirea. Nu mai putea continua singură. Era nefericită, nu mai zâmbise alături de el demult. Îi era greu, foarte greu să se rupă de el, dar se hotărâse să-i spună a ...zecea oară că ea pune punct. Știa ce avea să urmeze: 'Ai dreptate, nu te merit. Sunt un prost. Am greșit. Te rog, mai dă-mi o șansă! Eu te iubesc.' Apoi, plâns, șantaj emoțional, promisiuni deșarte. Și era pregătită să-l creadă din nou. Dar nu, băiatul a plecat fără să se uite înapoi. Îi era bine în altă parte.
Și ea care credea că el o iubea. N-o iubea pe ea, iubea numai starea de bine pe care i-o dădea dragostea ei și tot ce era ea.
A suferit mult când el a plecat. L-a căutat ea de vreo câteva ori la telefon în primele zile. Avea nevoie să audă că el are nevoie de ea. Dar el nu mai... Nu, nu-l mai voia înapoi. Era conștientă că-i cel mai bine așa pentru ea... Dar ea pe cine mai proteja, pe cine mai ridica de jos, pentru cine mai era stâlp, pe cine mai transforma ea într-un om mai bun, pe cine mai ierta?! Cum avea ea să-și mai rezolve problemele copilului din ea cu tatăl ei?!
În jumătatea aia de an, ea își băgase mințile în cap.
- Gata, s-a terminat! Înțelege, te rog. Am dreptul să mă gândesc și la mine. Vreau altceva!
- Ce vrei? Îți ofer eu. Promit. Vrei unul cu facultate? O termin, mă reînscriu la anul. Vrei unul cu bani? O să muncesc non-stop. Acceptă-mă. Nici n-o să mă vezi prea mult. O să-ți aduc flori în fiecare zi. N-o să-ți lipsească nimic.
- Nu înțelegi. Nu e vorba de asta. Vreau altceva. Vreau iubire adevărată. Nu mai vreau să se mai agațe nimeni de mine. Vreau să trăiesc pentru mine, să cresc. Să cresc și eu alături de bărbatul de lângă mine. Și să zâmbesc din senin.
- Nu, nu înțeleg. Nu înțeleg nimic. Dar spune-mi cum vrei să fiu și eu o să fiu.
- N-ai cum să înțelegi. Vreau să nu-i mai spun eu nimic, doar să fie el. Și eu să-l iubesc cu totul din mine pentru ceea ce e el. Nu e vina ta, nici a mea. Cărările noastre au fost paralele de la început, doar că erau apropiate. Acum, drumul le-a despărțit de tot.
- Vorbești aiurea. Tu mă iubești. Sărută-mă și o să te convingi!
- Nu, nu pot. Nu simt. Încetează.
- Te iubesc ca un nebun, nu înțelegi?! Tu ești totul pentru mine. N-am aer fără tine!
Ea tăcea acum. Ce să-i mai zică?! Obosise. Doar îi respingea constant îmbrățișările. Tremura pe dinăuntru. Rău. Era aproape de leșin, dar stătea încă în picioare. Dacă ar fi leșinat atunci, el ar fi înțeles că-i pasă, că-i dă o șansă.
- Ești rece. De ce ești rece cu mine? Am nevoie de tine. Lasă-mă mă să te țin în brațe. Vreau să te sărut. O să ma iubești din nou...
- Nu. Nu înțelegi. Mă vrei pentru tine. Dar ce simt eu, ce am eu nevoie?! Nu vreau să suferi, nu mai suport să te văd așa.
- Atunci, iubește-mă din nou! Nu pot trăi fără tine. Am greșit. Mai dă-mi o șansă. Una singură. Iartă-mă.
Și s-a aruncat la picioarele ei. Era desfigurat. Tremura din toate încheieturile. Lacrimile i se înnodau sub bărbie, respirația lui părea că anunță un atac de cord... Dar ea era hotărâtă. Chiar starea lui exagerată îi dădea un gol în stomac, aproape că-i venea să vomite. Și îl respingea cu toată ființa ei. Nu, nu l-a mai ridicat de jos. S-a ridicat singur. Dar s-a apropiat de balustrada terasei și, cu o mână deja pe ea, a amenințat-o:
- Dacă nu mă primești înapoi, mă arunc! Nu mai am pentru ce să mai trăiesc...
- Fă-o! i-a răspuns fata dur și i-a întors spatele. Nu mai putea. Era deja prea mult. Nici ei nu-i venea să creadă ce face. Ea, să întoarcă ea spatele unui om?! Tocmai ea?! Și să se gândească la fericirea ei, la viața ei? De unde atâta forță?! Cine i-o dăduse?! Ba știa cine și îi mulțumea în gând...
El s-a răzgândit imediat. A fugit după ea, dar era deja târziu. Fata intrase în cameră și nu mai avea să-l primească lângă ea niciodată. Și a plâns în hohote fata. I s-a făcut rău, a avut nevoie de ajutor, dar și-a revenit și, din momentul acela, a început o viață nouă. La nici câteva zile, l-a întâlnit pe cel care era tot ce-și dorea ea.
