"Domnule Ponta, vă mulțumim! Acum, suntem mai uniți ca niciodată și nu ne mai este rușine să vorbim!"
În școala primară, erau doamne învățătoare care își scoteau elevii pe hol, ca penitență pentru rezultate slabe ori comportament inadecvat, înșirați și lipiți de perete. Aceștia erau arătați cu degetul, fețele le erau roșii ca focul, urechile le ardeau, iar frunțile le erau acoperite de brumă. O adevărată traumă. Nu, nu erau agresați direct, nu erau bătuți, nu erau insultați, mult mai grav, copiilor respectivi le era constant viciată stima de sine.
Nu ieșeam din clasă în pauzele respective, atât îmi displăcea metoda de educare și corectare bazată pe rușine. Însă nu am protestat niciodată!
Exact asta au făcut românii până acum. Mă refer la românii care au avut întodeauna o părere. S-au dezis de un sistem ticălos și corupt, mânat de interese proprii, mincinos și arogant, sistem abuzator. Sistemul sunt oamenii care au condus țara de la revoluție încoace. Românii s-au dezis de ei. Au închis televizoarele, ca să nu-i mai vadă și să nu-i mai audă. Au închis ochii, s-au retras. Dar n-au protestat niciodată!
De ce? Pentru că adulții de azi sunt copiii de ieri, copii ai unor părinți crescuți, la rându-le, cu rușine. Pentru un copil, chiar adolescent, era mare rușine să întoarcă vorba unui adult, era mare rușine să ridice măcar privirea din pământ când greșea, era rușine să iasă din mulțime, să aibă o părere, alta decât a majorității. Era rușine să fie altfel.
Și, când toată copilăria a tăcut, adultului îi vine atât de greu să vorbească...
Ieri, românii din Diaspora au fost tratați întocmai ca ai mei colegi din școala primară! Numai că ei nu au stat la perete, umiliți și resemnați. Românii din Diaspora au protestat! Ei au trăit și altfel, au învățat să vorbească. Nu le mai este rușine. În plus, le este dor de casă. Vor acasă la ei!
"Mulțumim, români din Diaspora! Noi, cei câteva milioane de români cu rușine și care trăim în România, aveam nevoie de o mână mobilizatoare."
Da, suntem mai puțini decât cei mulți și manipulați, mai puțini decât cei mulți si cu capetele prea plecate, ca să mai poată fi ridicate vreodată, și cu mâinile prea întinse, ca să mai poată fi folosite la muncă vreodată, dar mai puternici.
Suntem motivați de un țel comun. Noi toți, românii din România și românii din Diaspora, vrem acasă la noi!
Îmi vine greu să vorbesc, dar nu mai vreau să stau în clasă când colegii mei sunt abuzați... Acum, vreau să protestez! Pentru mine! În plus, acum, sunt mamă și vreau să nu-i fie copilului meu vreodată rușine să vorbească!
I-am spus lui Rareș aseară că, dacă iese Ponta, mergem să protestăm! Și mi-a răspuns pe loc, cu aceeași înflăcărare ca a mea:
"- Da, mami, mergem să protestăm!" Și a continuat, firesc, cu: "Mami, ce înseamnă să protestăm?!", dar fără să-și piardă entuziasmul, ceea ce m-a făcut să cred că, orice i-aș fi explicat că înseamnă protestul, el este fericit să mă urmeze. Nu pe mine, mama lui, pentru că este rușine să nu-ți asculți părinții, ci pe mine, cea căreia nu-i este rușine să vorbească și să fie altfel.
Da, copiii vor părinți cărora nu le mai este rușine, vor părinți puternici, încrezători, care nu pleacă niciodată capul, care nu întind niciodată mâna.
Revin și mulțumesc singurului candidat la președinție care și-a îndeplinit promisiunea fără să fie investit în funcție, domnului Victor Ponta, președintele care unește:
"Domnule Ponta, vă mulțumim! Ne-ați unit! Ne-ați unit pe noi, românii, și pe noi, părinții, cu copiii noștri! Obiectivul dumneavoastră fiind deja îndeplinit, vă rugăm să vă retrageți! Și trageți-i de mânecă și pe colegii dumnavoastră de partid! Nu cred că vreți să cunoașteți rușinea și umilința..."
Sursa foto aici.
