Ieseam, intr-o seara de februarie, din scara blocului si ne indreptam spre masina eu, sotul meu si Rares, copilul nostru, care, atunci, avea 3 ani si 9 luni. Ne-a intampinat un baiat de alta etnie, cam de 9-10 ani, murdar, imbracat sumar, desi afara era chiar frig. Il cunosteam din vedere.
De la fereastra apartamentului in care locuim se poate vedea o casa, cu siguranta, una din cele locuite abuziv de astfel de persoane, in care convietuiesc, de fapt, supravietuiesc mai mult de zece suflete, majoritatea copii, intr-o mizerie apasatoare si o stare continua de conflict. Cred ca singura sursa de venit a adultilor, apti de munca, de altfel, o reprezinta cersetoria, activitate desfasurata de copii.
Baiatul voia bani. Noi eram inca sub emotia vizionarii unui reportaj despre mafia cersetoriei in Romania. Am constientizat, atunci, ca noi nu ii ajutam deloc pe copiii care cer bani, nu ii ajutam deloc pe bebelusii din bratele cersetoarelor. Ei sunt abuzati, traumatizati, le este permanent pusa in pericol sanatatea si viata. Si noi contribuim la asta, dandu-le bani.
Eu si sotul meu am ignorat vorbele celui care repeta obsesiv: "Nenea, da-mi si mie un ban!", insa copilul meu mergea cu privirea intoarsa catre baiat. Ajunsi la masina, sotul meu i-a spus raspicat: "Pleaca de aici, ca nu-ti dau bani!" si am urcat.
Rares era vizibil afectat si, de indata ce a patruns si sotul meu in masina, i s-a adresat direct, vorbind tare si apasat:
"- Tati, de ce nu i-ai dat un ban baietelului?
- Rares, era un copil, el nu avea nevoie de bani, cum nici tu nu ai.
- Ba da, avea nevoie. Tu nu ai vazut ca el nu avea haine?! Sigur ii era frig. Tati, mie mi-era mila de el! Trebuia sa ii dai.
- Dar, dragul meu, nu putem ajuta pe toata lumea. Nu avem... asa... multi bani.
- Ba da. Da-mi portofelul tau, sa vezi tu ca avem bani. Mami, baietelul era foarte trist, ai vazut?! Si era si murdar... Poate ca el nu avea mama, poate ca el nu avea nici tata, poate ca era nefericit. Mami, cand vedem pe cineva trist, hai sa incercam sa-l bucuram! Sa-i dam putin o bluza, sa-i dam putin de mancare, sa-i dam putini bani, sa-l bucuram putin! Copiii trebuie sa fie veseli, ca sa fie frumosi si ca sa nu se imbolnaveasca...
- ...
- ...
Acestea de sus au fost raspunsurile noastre! Pur si simplu, mi-au dat lacrimile. Ca sa nu mai vorbesc despre ceea ce am simtit din partea sotului meu. Ne-a lasat fara cuvinte.
Dupa o pauza de cateva zeci de secunde, l-am imbratisat tare-tare, l-am pupat si i-am vorbit:
"- Ingerul meu, esti un copil minunat. Si ai dreptate. Ne cerem iertare, am gresit. Ai dreptate, copiii nu trebuie sa fie tristi niciodata. Hai sa-l bucuram pe baietelul acela!"
Si am cumparat cate ceva de mancare si ne-am intors. Insa baietelul plecase. Dar am hotarat impreuna cu Rares sa oprim in fata "casei" baietelului si sa-i aruncam peste gardul improvizat punga cu alimente...
Eu sunt generoasa. Si nu ma refer la aspectul material, nu, vorbesc despre emotia pe care o simt daruind zambete, cuvinte frumoase, vorbe de incurajare, facand fapte bune. Si nu o spun lipsita de modestie, pentru ca nu este ceva ce imi propun si imi reuseste. Asa sunt eu, ma bucura bucuria celor de care ma inconjor la fel de mult ca bucuria proprie, uneori, mai mult.
Si mi-am crescut copilul in spiritul acesta, al ajutorului oferit neconditionat, din suflet, cu bucurie, dezinteresat. Copilul meu stie ca este bine sa oferim bucurie, ca, daca suntem veseli, vom fi mai frumosi si mai sanatosi.
Citeste si: Surpriza adevarata este cea care nu are un pret si nu se vinde la magazin, ci vine din suflet!
Nu am avut niciodata o conversatie directa pe tema "Sa fim mai buni!", insa cred ca a functionat metoda pe care eu o consider ideala in cresterea si educarea unui copil: puterea exemplului. Apoi, in diferite situatii, i-am repetat: "Dragul meu, tristetea si furia ne fac urati. Fii tu vesel si ai sa vezi cum oamenii din jurul tau iti vor raspunde cu zambete! Copiii este bine sa fie veseli mereu, ca sa creasca frumos si sa fie sanatosi!"
Multumesc, Constantin, pentru provocare si pentru frumoasa initiativa!
