Ai putea să reflectezi. Ceea ce urăști la ceilalți urăști, de fapt, la tine. Ei doar îți arată ceea ce ai tu nevoie să vezi. Comportamentul lor te provoacă să-ți amintești cine ești tu. Să te trezești. Și să vindeci. Încearcă să te oprești din a-i eticheta, nu ajută la nimic, nici măcar pe tine să te eliberezi. Dacă ar fi atât de simplu, la cât de mult țipăm, am fi fericiți, nu? Dar nu suntem.
Când crezi că oamenii din jurul tău, partenerul, copilul tău, mai ales, TREBUIE să se schimbe, ai putea avea nevoie să schimbi ceva la tine. Când afirmi cu tărie că al tău copil TREBUIE dus la psiholog, ai putea avea nevoie tu de cineva care să te ajute să te cunoști și accepți pe tine.
Copilul tău este o oglindă. Copilul tău este cea mai curată oglindă a ta. În loc să o oprești din a te oglindi, asumă-ți ceea ce vezi în ea, chiar privește-o cu recunoștința că ai, în sfârșit, oportunitatea de a te vedea prin ochii cei mai sinceri și dezinteresați de pe pământ.
Urăști că te minte copilul tău? Fă un exercițiu de sinceritate cu tine. Te-ai întrebat vreodată de ce te minte? Nu cumva s-a întâmplat să-ți spună un adevăr pe care tu n-ai fost pregătit să-l accepți? Nu cumva îl vrei perfect, așa cum te voiau mama și tatăl tău? Nu cumva, dorindu-ți să primești iubire, ai învățat să le arăți părinților tăi ceea ce ei puteau iubi cu ușurință? Poate că ai nevoie să te iubești tu pe tine, imperfect, cu bune și cu rele. Poate că ai nevoie să te întorci la copilul din tine și să-i vorbești cu blândețe. Încearcă. Apoi, ai putea să te duci la copilul tău și să-i spui că are voie să greșească și că-l iubești chiar și când o face. Eu cred că va înceta să te mai mintă.
A, și du-l la psiholog. Îl va ajuta și te va ajuta și pe tine, pentru că vei ajunge să vorbești despre tine. Când faci pace cu tine, când îți ești prieten, nu mai urăști nimic din ce face copilul tău pentru că, pur și simplu, nu mai face. Îți spun din propria experiență, dar o dovedește și fizica cuantică.
Sursa foto aici
