Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și, când se umple paharul, plâng. De fapt, plâng și până să se umple paharul.
„Ești prea sensibilă!” mi s-a transmis în multe feluri de cum am ieșit în lume. Până atunci, era normalitatea mea, pe care mama a îmbrățișat-o cu firescul iubirii de mamă. Cred că pe la 6 ani a fost primul duș cu apă rece. Sensibilitatea mea se dovedea a fi o slăbiciune și-mi doream tot mai mult să fiu ca ceilalți. N-am reușit. Încă mai am zile când vreau asta. Dar trec, toate trec. Azi e una dintre ele.
Ajută să-mi repet că faptul că simt mai mult și mai multe e un plus, doar să nu mai arăt oricui, e risipă de energie bună și risc iminent să se umple paharul. Ajută și un mișto făcut de mine însămi. Ce, cine o mai dă din râs în plâns ca tine și, când plânge, nasul înfundat îi grohăie?! Ajută și să știu că mai sunt oameni ca mine, așa că te întreb direct:
Tu? Ai simțit vreodată că nu te potrivești în lumea asta? Că tu ai de învățat comportamente care pentru ceilalți sunt obiceiuri? Ca și cum ai fi aterizat după o lungă călătorie, timp în care nimic din ce știai nu mai e la fel, sau că ai venit ca în vizită din celălalt colț al lumii - atât de diferite sunt culturile -, doar că pentru toată viața? Și încerci din răsputeri să te adaptezi? Ești și tu prea sensibilă? Îndrăznesc, poate, chiar extrasenzorială?
Sursa foto aici.