Lumea e plină de dacă, mintea noastră de părinți este prinsă în capcana lui dacă, pentru că acest dacă este pionul unui scenariu pesimist. Să fim sinceri, cine îl asociază pe dacă cu speranța?! Suntem pozitivi, îl alegem pe când.
Când mă uit în ochișorii lui, înțeleg că are nevoie de mine. Când îi vorbesc blând, se liniștește. Când nu presupune nicio condiționare, nici nu implică vreun sentiment de neliniște că n-ar fi așa cum gândesc.
Dacă îl iau acum în brațe, se va liniști. Dar nu simt cu totul să o fac. Îl iau în brațe doar pentru că nu suport să plângă, să facă o criză, să sufere, să vadă lumea. Sau am învățat la un curs, dintr-o carte că asta ar fi soluția.
Mai sesizează cineva diferența? Sau e doar în mintea mea?
M-am trezit cu gândul ăsta. Prea am fost cucerită de dacă, prea l-am lăsat să intervină între mine și copilul meu. Prea îi permit încă să intre în mintea mea, iar el se culcușește și preia controlul.
Dacă nu lucrez cu el suplimentar acasă, o să rămână în urmă la școală.
Dacă nu mănâncă azi măcar un fruct, n-o să crească sănătos.
Dacă nu petrec nici azi timp special cu el, o să pierd legătură strânsă cu el.
Dacă nu-i explic încă o dată, nu va ști cum să se comporte.
Și scenariile devin filme cu viteza luminii. Și se strecoară grija. Grija se transformă în agitație, cum s-a întâmplat ieri, iar eu mă trezesc că spun: Rareș, ia caietele și hai să lucrăm! Și, când încep așa, distrug orice șansă ca el să o facă cu plăcere. Dar continuu: Pentru tine o faci, nu pentru mine. Cum vrei să ajungi să citești toate cărțile din Cărturești?! Cum vrei să ajungi să-i înveți tu pe copii când o să fii mare?!
- Mami, fișele le fac pentru tine. Mie nu-mi plac. Să-ți fie clar. Nu-mi place să fac adunări și scăderi, da?! Mie-mi place când aflu despre oameni, univers, plante și animale, lume. Mie-mi place să desenez. Iar ești stresată și ești așa de urâtă așa. Păcat că nu te vezi și tu...
Discursul lui Rareș nu s-a oprit aici, dar îl păstrez pentru noi. Dacă ăsta, clar, nu mi-e prieten, e un catastrofist. Condiționează, limitează, asta o știam, dar și proiectează gândurile peste ani. Iar gândurile ajung să se concretizeze. Ne-am învățat cu dacă și îi dăm forță, în loc să ne ascultăm sufletele. Într-o lume de dacă, avem dragostea. Iar dragostea e infinită! Și face minuni! Când simt iubire, copiii se deschid și se luminează.
Sursa foto aici.
