Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Îmi urmez inima și am convingerea că nu am cum să greșesc astfel

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 27.06.2017
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Într-o lume de dacă, avem dragostea

În orice. Am învățat să-mi ascult inima și, când o și urmez, mă simt, hai să zic, fericită. Deși fericirea aceasta nu seamănă cu fericirea pe care am învățat-o și la care râvneam, că o simțeam rar, ea fiind urcată pe un piedestal al emoțiilor pozitive. E o stare, dar n-am o singură denumire pentru ea și e mai mult decât fericire. Pot să o compar cu senzația tălpilor goale, dezgolite imediat ce pășeam în curtea bunicilor, sau cu libertatea pe care o simțeam în leagăn, cu vântul fluturându-mi pletele, sau cu mirosul îmbrățișărilor mamei când o voiam mai mult și mai mult. Știi ce zic?! E starea aia pură, neînvățată, pentru care nu trebuie să faci nimic. Doar să o trăiești.

 

Și o trăiesc atunci când mă eliberez de tot ce vine din exterior.

 

Am început să scriu în primăvara lui 2013, când Rareș, băiețelul meu, nu împlinise încă 3 ani. Primul articol publicat a fost în 9 decembrie 2013. Mi-am propus să scriu despre ceea ce trăisem, până atunci, ca mamă. Am scris ca o eliberare, ca o furtună, așteptând soarele să apară. Pe atunci, credeam că răspunsurile se află undeva în afara mea, la cineva care a trăit ce trăiam eu înaintea mea, care a citit și și-a însușit, care are o certitudine, care, după ce mă va asculta, îmi va spune: Uite, asta trebuie să faci!. Căutam cu disperare răspunsuri. Ceea ce nu era rău, doar că nu căutam unde aveam să le găsesc pe cele care erau pentru mine. Dar cred că acesta este începutul. Începutul căutării!

 

Ce am citit și ascultat până acum în cărți, seminarii, întâlniri, conferințe m-a ajutat mult, dar conducându-mă spre mine. Tot ce am trăit, mai ales de când sunt mamă, întocmai ca o lanternă, mi-a luminat în mine.

 

Am aflat că nu mă iubeam. Mă uitam des. Nici nu existam pentru mine. Iar iubirea cu care eram convinsă că îi înconjor pe ceilalți nu avea cum să fie, în condițiile în care eu nu mă iubeam pe mine, autentică. Doar un măr roditor poate să dea mere. Și am început să am grijă de mine, puțin câte puțin. Am început să spun ce simt cu voce tare. Mi-am dat voie să fiu și furioasă, și pretențioasă, și tristă, nu permanent bine pentru ceilalți. Nu-ți imaginezi ce am simțim prima dată când am spus Nu! A fost furtună în mine, dar, după, s-a făcut senin. Niciun nor pe cer! Nimic. Eram ușoară, ușurată de conflictul cu mine.

 

Acum, eu știu că am în mine tot. Trebuie doar să ascult, iar calea este iubirea. Cu inima simțim iubirea, nu cu mintea. Mintea ne limitează la convingeri, judecăți, standarde și nu ne lasă să fim noi. Inima (ne) iubește. Și doar cu inima iubim autentic.

 

Copilul meu mă simte puternică (forță pe care doar am scos-o la suprafață și care vine din armonia mea cu mine) și îmi răspunde cu iubire. Îl simt că mă vrea așa și așa m-a vrut mereu, ca el, încă neatins de dogme și reguli, doctrine și frici. Asta voia să mă învețe el, acum, s-a liniștit. Oamenii mă plac mai mult așa.

 

Ori de câte ori am de decis ceva, nu mă mai gândesc la nimic, doar mă las să simt. Și chiar simt. Întotdeauna am simțit, doar nu m-am încrezut în instinct. Au fost mereu alții mai buni, mai instruiți, mai înțelepți, mai știutori decât mine. Și sunt și acum, dar ei știu pentru ei, eu știu pentru mine.

Sursa foto aici.

Citeste si Ce faci doar pentru tine și sufletul tău?
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.