Anul trecut în mai, ne-am mutat în casa noastră după ce am schimbat multe chirii. Numai Rareș, în cei 6 ani ai lui, s-a mutat de 5 ori. Simțeam nevoia să avem locul nostru! Și nu e vorba de posesie, ci de a trăi într-un spațiu pe care îl găsești sau creezi cu totul al tău.
Ei bine, noi am avut norocul să-l putem imagina și, apoi, clădi. Am primit o schiță a unui apartament cu două camere, de 70 de mp, de la ultimul etaj, al treilea, al unui bloc aflat în faza inițială a construcției (ce zic eu, se săpa groapa pentru fundație), cu acces exclusiv, din interior, la podul clădirii, pe o suprafață cât cea a apartamentului. Și am mai primit libertatea de a muta pereții interiori, ceea ce ne-a convins pe loc.
Am clădit locul nostru, un apartament cu 3 camere, 2 băi și o scară interioară spre podul transformat în mansardă locuibilă. A fost mult de muncă, dar nu insist pe aspectul acesta, nici nu contează atunci când pui suflet. Am mai spus eu, ce faci cu pasiune nu se numește efort, ci plăcere. Când am ajuns la ce era mai important ca să ne și putem muta, mobilat și utilat, am avut de făcut niște alegeri. Ori, știi bine că orice alegere presupune și o renunțare, în cazul de față, camera copilului. Bugetul nostru, că el ne-a limitat, desigur, ne-a permis să transformăm în spații locuibile și folosibile cele 2 băi, bucătăria deschisă și livingul și un dormitor, cel matrimonial. Nici nu știu de ce l-am numit așa, că, dacă mă gândesc mai bine, piesa principală, patul, părea că ne tolerează și pe noi, soții, în favoarea stăpânului lui, copilul. Cred că știi imaginea și tu, copilul întins pe aproape toată suprafața și noi, adulții, chirciți prin colțuri, loviți peste noapte, osândiți, fără perne sub cap, cu gâtul sucit după mulajul copilului. Asta nu avea cum să continue la nesfârșit. În plus, deși nu accepta ușor ideea de a se desprinde de noi noaptea, Rareș chiar avea nevoie de un spațiu al lui, personal. Mai ales că avea să înceapă școala...
Ne-am propus să-i facem și copilului nostru camera. Și, în fiecare lună, am pus deoparte bani, având în obiectiv ca, până în august 2016, să strângem suficienți cât să ne permită să decorăm camera pentru el, după sufletul și pasiunile lui. Ori, lui Rareș îi plac pescuitul, desenul și pictura, lego, figurinele, mașinile, tenisul, marea, florile. Multe. Voiam să-i placă spațiul lui, să-l simtă dedicat, să se regăsească și să își dorească să petreacă timp în camera lui. Să vrea să și doarmă acolo. Am avut ceva bani de strâns pentru asta. Într-un final, am reușit. Cu greu, cu stres, pe alocuri, cu impulsul de a intra în bani, dar s-a întâmplat. Săptămâna trecută, am tăiat panglica. Iar bucuria din ochii lui Rareș când a deschis ușa camerei nu poate fi măsurată în cuvinte! Mai avem de pus la punct câteva detalii, dar, în mare, este gata. Te las în continuare în camera lui Rareș. În fiecare colț este o părticică din el. Sper să te inspire!
Mi-ar fi plăcut să facem toate acestea fără să trebuiască să economisim, mai simplu, mai relaxat. Dacă am fi știut de Cardul de Credit MasterCard de la CEC Bank! Ni s-ar fi potrivit. Limita de credit este extinsă, chiar până la 60.000 de lei, cu posibilitatea de refinanțare a celor două credite pe care le avem de achitat la două bănci diferite, cu două costuri diferite, mai mari. Apoi, am fi obținut și banii pentru amenajarea camerei, aproximativ 10.000 de lei, toți odată. Da, cam atât am cheltuit. Din toată suma, 1950 de lei a fost patul, 340 de lei noptiera, 560 de lei scaunul, dulapul, scara, lada, toate 3000 de lei, vâsla, ancora și alte obiecte de decor 500 de lei, corpurile de biblioteca 1500 de lei.
Și i-am fi putut returna fără dobândă, în rate. Pentru că, cu Cardul de credit MasterCard de la CEC, poți cumpăra de la diverși comercianți în rate fixe lunare fără dobândă, 3, 6, 9, 12 rate, în funcție de sumă. Pentru tranzacții comerciale mai mari de 100 de lei și până în 300 de lei inclusiv, banii se pot returna în 3 rate lunare egale; dacă achiziționezi produse de 300 până la 600 de lei inclusiv, vor fi 6 rate lunare egale; 9 rate pentru sume între 600 și 1200 de lei și 12 rate lunare egale pentru toate tranzacțiile care depășesc valoarea de 1200 de lei. Spre exemplu, noi am fi putut achiziționa patul și restul mobilierului în 12 rate, obiectele de decor, de la un alt comerciant, în 6 rate fără dobândă.
Sincer, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege varianta aceasta de finanțare. Ne bucuram și noi de beneficii, am fi fost cel puțin mai relaxați. Da, tot noi am fi returnat banii, desigur, dar o făceam în ritm echilibrat, fără stres, fără complicații financiare, cu atenție pentru ce este mai important pentru noi, noi trei. Ei, n-am avut noi șansa, dar tu ai putea măcar să iei în calcul varianta.
Sper să găsești de folos experiența noastră și informațiile pe care ți le-am oferit și inspirațională camera lui Rareșel!
Cam așa a văzut-o copilul nostru:
Acest articol este sponsorizat. Imaginile sunt reale și descriu camera lui Rareș.