Știu că sună ciudat și-ți pare că exagerez. 'Ce legătură are lipsa de autonomie cu atenția copilului meu la școală?!', îți vine să mă confrunți. 'Are!', îți răspund. Și-ți explic imediat care e.

Dacă ar fi liberi copiii noștri, fără noi suflându-le în ceafă, ar alerga, ar sări, ar face tumbe, s-ar mișca necontrolat, s-ar învârti, rostogoli, balansa, atârna cu capul în jos, cățăra, tăvăli ore întregi. Instinctiv, ei fac mișcări pentru a-și dezvolta sistemul vestibular, ceea ce nu numai că e minunat, dar este absolut necesar pentru un bun simț al echilibrului, pentru o coordonare armonioasă a tuturor simțurilor, pentru o siguranță emoțională. Și, în final, pentru o bună capacitate de atenție și cooncentrare la școală. Dar ne au pe noi care, adesea, greșim considerând că știm ce e mai bine pentru ei...

Ca și mine, și tu știai că sunt cinci simțuri de bază (auz, miros, gust, văz, tactil). Adesea, spunem despre o persoană că ar avea un al șaselea simț. Ei bine, toți îl avem și se numește sistemul vestibular, situat în urechea medie și urechea internă. Acest sistem este în strânsă legătură cu gravitația, siguranța, supraviețuirea, excitarea și atenția.

S-a dovedit deja că o bună funcționare a sistemului vestibular oferă copiiilor o siguranță emoțională. Îți dezvălui și ție ce am aflat eu. Aparatul vestibular transmite către sistemul nervos mesaje senzoriale despre mișcarea și echilibrul corpului, primite de la ochi, urechi, gât și corp. Cu impulsurile primite prin celulele ciliate (receptorii sitemului vestibular), creierul copilului învață să coordoneze toate simțutile, întreg corpul cu o anumită viteză, într-o anumită direcție, într-o anumită poziție în raport cu solul, cu un anumit ritm al contractării musculaturii, astfel încât copilul să poată face față forței gravitaționale și să îndeplinească activitățile care necesită diverse abilități.

Când acest sistem nu este dezvoltat corespunzător, creierul copilului nu primește informația corectă de la ochi, urechi, nu poate stabili rapid echilibrul și coordona mișcarea corpului, ceea ce-l face să nu se simtă în siguranță. Și excitarea crește, atenția scade. De multe ori, pentru că sistemul vestibular îi "spune" că o situație nu este sigură, reacția este una de supraviețuire, iar copilul aleargă, țipă, lovește, împinge, refuză, sau îngheață, se retrage, se închide etc. În timp, acest dezechilibru vestibular ajunge să înfluențeze mult capacitatea de atenție și concentrare a copilului, iar acesta, pur și simplu, refuză, spune că nu poate. Și chiar nu poate!

Pentru că tu nu i-ai dat autonomie. Iar copilul are nevoie să:

• cadă și să se ridice singur
• să alerge până transpiră și după
• să se tăvălească
• să se cațere
• să sară în neștire
• să facă tumbe
• să se învârtească până amețeste,

activități care dezvoltă sistemul vestibular. Mișcările acestea necontrolate reprezintă experiențe noi, un fel de gimnastică pentru aparatul vestibular, care îl provoacă, îl excită și îl învață să facă față situațiilor diverse. Cu informație corectă a corpului în raport cu mediul înconjurător, creierul își folosește toate resursele în cultivarea atenției, a memoriei, a vorbirii, pentru a dezvolta funcțiile reglatoare (de exemplu, reglarea stării de somn și de veghe) și capacitățile motrice, de cooperare și de adaptare.

N-ai făcut-o până acum? Niciodată nu este prea târziu. Oferă-i autonomie copilului tău. Lasă-l să se miște în voie. Ce dacă transpiră? Ce dacă se zgârie? Ce dacă se murdărește? Ce dacă amețește? Și lasă-l mult, nu cu ochii pe ceas! Lasă-l liber, nu cu gura pe el! Lasă-l! Instinctiv, el știe că are nevoie de mișcare multă și necontrolată, de fapt, știe exact de ce tip de mișcare are nevoie. Lasă-l să aleagă singur locul potrivit pentru a face sport.

De exemplu, Rareș al meu este un tip sportiv și are energie cât să termine bateriile a zece adulți. Am fost sfătuiți să-l dăm la un sport sau la mai multe. Și am încercat. De două ori, la înot, o dată la fotbal. Acum, suntem la a doua încercare cu tenisul. Adoră tenisul. Culmea e că îi place mult și înotul, dar nu cu antrenor. Așa credeam noi, că temperamentul lui nu se pliază pe reguli impuse. Experiența ne-o dovedea, și cu tenisul, și cu înotul, și cu fotbalul. Citind despre sistemul vestibular, am avut o revelație. Nu era vorba de sport în sine, nici măcar neapărat de antrenor sau de reguli, ci de cât de complexă era mișcarea în timpul antrenamentului și de câtă autonomie în mișcări se putea bucura. La prima încercare cu tenisul, antrenorul se focusa pe deprinderea anumitor mișcări, pe care le repeta continuu. Îl vedeam pe Rareș, ieșea des din coloana de copii, se așeza, se ridica, se învârtea, se balansa, îl tachina pe copilul din față, îl împingea pe copilul din spate. Nu-i plăcea și era firesc, el avea nevoie de altfel de mișcare. La clubul la care merge acum, antrenorul de tenis îi învață pe copii interactiv, provocându-i la diverse mișcări, la scheme complexe de interecțiune cu mingea de tenis și cu ceilalți copii, îi aleargă, îi învață strategii, dar practic, le excită sistemul vestibular. Asta e! Iar rezultatul este un copil care adoră tenisul și care ne roagă să-l ducem în fiecare zi. Și sunt reguli pe care le respectă! Și sunt mustrări ale antrenorului pe care și le asumă!

Am împărtășit cu voi informațiile acestea pentru că mie mi-au schimbat mult perspectiva în relația cu nevoia de mișcare a copilului meu, dar și pentru că Danonino susține autonomia copiilor și m-a făcut parte din proiectul Spune Da! sportului. Acum, brânzica Danonino poate să se transforme într-o răcoritoare înghețată, cu ajutorul a 12 bețișoare îmbrăcate în sporturile preferate de copilul tău.

Sursa foto aici.

Acest articol este sponsorizat.