- Mami, tu îi înveți pe alți părinți cum să se comporte cu copiii lor, iar tu cu mine te comporți urât!
- Iubitule, nu-i învăț, le povestesc și lor ce învăț eu în fiecare zi în relația cu minunatul meu. Ce înseamnă...?
- Păi și? Ce le povestești? Le spui că eu sufăr din cauza ta? Că eu nu mă simt iubit? Că tu alegi pentru mine mereu? Că nu-mi dai voie să fac nimic?
- Iubitule, înțeleg că nu te simți bine când te refuz.
- Nu, nu-mi dai voie, asta faci! E corpul meu, nu e al tău. Eu vreau ceva dulce. Știu că e nesănătos, știu toate astea, dar eu decid!
- Dragul meu, te iubesc. Știu că simți că te iubesc.
- Nu, nu simt! Sunt un copil neiubit... pentru că un copil iubit este fericit, iar eu sunt nefericit.
- Îmi pare rău că simți asta. Nu pot să te las să mănânci dulce. Dar te iubesc. Sigur, n-are legătură cu dulcele. Eu știu că zilele astea eu și tati n-am avut timp pentru noi trei. Nu te-am iubit așa cum o facem noi, nu ne-am jucat, nu ne-am drăgălit...
- Daaa!
Și plânge!
Ieri, conduceam, ne întorceam de la tenis. Am oprit mașina și l-am luat în brațe și i-am spus că-l iubesc mult, mult și că îi mulțumesc că m-a oprit din goana asta a mea.
Au fost trei zile pline, vreme în care am lipsit de la conectarea din care se hrănește copilul nostru și ne hrănim și noi. I-am spus că eu și tati vrem să facem multe pentru el și ne angajăm în nenumărate activități. Nu înseamnă că nu-l iubim. Ne prindem în muncă și uităm că el are nevoie zilnic de dovezi de iubire, că el are nevoie întâi de noi, apoi, de orice altceva!
Sursa foto aici.
