'Bine, mă, am mers și eu cu soția mea la o petrecere și numai tu ai dansat cu ea!'
Asta a fost gluma tatălui meu, pe care copilul meu de 6 ani a folosit-o ca pretext ca să-i spună ce avea el pe suflet. Și a făcut-o atât de înțelept, că ne-a lăsat pe toți cu gura căscată! Și ar mai fi zis, că avea muuulte de zis, dar s-a oprit și a continuat cu mine a doua zi.
Dar să vă spun cum a fost. Mimi și tataia, părinții mei, erau în toiul petrecerii sâmbătă seara, pe la 22, când eu și Rareș ne-am dus să le facem o vizită. Rareș m-a rugat, că îi fusese foarte dor de mimi și nu apucase să o iubească deloc înainte să plece ea la botez. A fost suficient să intre o dată cu mimi în local și să vrea să rămână și el la distracție. Am încercat să-l conving să meargă acasă cu mine, chiar am încercat, dar n-a fost chip.
Gluma a făcut-o tatăl meu la întoarcere de la petrecere, în mașină. Era un pic peste 1 noaptea, iar tata a vrut să întrețină veselia cu care povestea Rareș despre ținuta unei doamne de pe ringul de dans. Atât a apucat să zică: 'Bine, mă, am mers și eu cu soția mea la o petrecere și numai tu ai dansat cu ea!, că al meu copil i-a răspuns de parcă abia aștepta o discuție de genul: 'Am dansat eu cu soția ta, pentru că tu nu ai luat-o la dans. Ce voiai?! Mimi este așa de frumoasă! Și am invitat-o eu la dans. Tataie, eu am fost exact ca părintele spiritual. Și părintele spiritual, când părintele copilului nu poate să-l ajute pe copil, are el grijă. Așa și eu! Știu că a fost o glumă, știu de glumă, să știi, dar voiam să-ți zic asta...'
Și ar mai fi continuat, dar tataia i-a tăiat-o scurt, cu o vorbă de-a lui: 'Dă-te, mă, în moaș'ta pe gheață!' Și către mine, cu apreciere și un soi de mândrie, am simțit eu: 'De unde scoate, fată, el vorbele-astea?'
Și mi-a mai zis mie Rareș când eram doar noi doi că lui i-ar plăcea ca tataia să o iubească mai mult pe mimi, că mimi este așa de bună, și blândă, și frumoasă, și veselă. Și că tataia nu se poartă frumos cu mimi. O iubește, dar nu așa cum ar iubi-o el, dacă ar fi soțul ei. Că el vrea să o vadă și pe mimi la fel de fericită când e cu tataia, cum mă vede pe mine cu tatăl lui, că el o iubește mult pe mimi...
Până la urmă, cred că Rareș poate să-l facă pe tata să vadă lumea cu alți ochi! Asta fac copiii.
Sursa foto aici.