Copilul meu făcea des crize de furie. Acum, nu. Sunt atât de rare, că nu-mi amintesc când a fost ultima. Și am trei explicații pentru asta. În primul rând, odată cu vârsta, a învățat să-și înțeleagă emoțiile. Ar mai putea fi expunerea diminuată la factori de stres. Și efect al relaționării noastre autentice, al modului meu de a răspunde comportamentului lui urât, cu iubire necondiționată. Iubirea necondiționată, deși o nevoie a fiecăruia dintre noi, rămâne, în multe cazuri, doar la nivel de teorie.

În plină criza de furie a copilului meu, înainte să acționez, îmi răspundeam mie însămi la câteva întrebări. Așa mă asiguram eu că nu reacționez sub impuls, ci o fac conștient.

1. Ce l-ar ajuta să se calmeze? Dacă evenimentul se producea în public, ne retrăgeam undeva în intimitate, feriți de ochii curioșilor. Cel mai mult, pe Rareș, îl ajută limbajul trupului meu, care transmite empatie. Apoi, tonul blând și o îmbrațișare.

2. Ce simte el? Păi, cred că ce simte el nu este bucurie, ci tristețe, frică, neputință, furie, emoții care îl copleșesc. Comportamentul meu trebuie să-l ajute, nu?  Nu să-l împovăreze și mai tare.

3. Ce i-a provocat criza de furie? Teama de a nu fi părăsit, abandonarea într-un mediu neprietenos, suprasolicitarea, gelozia, aglomerarea de oameni, frica mea, oboseala, frustarea, lipsa afecțiunii, boala, disputa cu alt copil etc.

4. Cum aș vrea eu să fiu tratată când s-a umplut paharul și izbucnesc în plâns? Tare aș avea nevoie de o îmbrățișare și de asigurarea că nu sunt singură și că sunt iubită. N-aș vrea o soluție și, mai ales, nu să fiu judecată că plâng.

5. Am starea să ascult? Dacă nu o am (și au fost multe situații când n-am dispus de ea), îi amân criza. Îi distrag copilului meu atenția, dar știu că n-am rezolvat nimic, doar am amânat, iar criza următoare mi-o asum că va fi și mai zgomotoasă

6. Ce învață el din răspunsul  meu? Pe mine nu mă interesează să-i corectez comportamentul, ci să îi formez o conștiință, să pun semințele pentru un răspuns al lui, în lipsa mea, la conflictele lui de adolescent și la situațiile de criză în viața de adult. Dacă reacționez țipând, el va integra mecanismul (pe care este foarte probabil să-l pună în practică și el ca adult) furie - țipete. Dacă îl lovesc, bruschez, târăsc, imping, trebuie să fiu sigură că acesta va fi primul lui impuls într-o criză de furie a copilului lui sau într-o stare de conflict cu partenera de viață. La fel, dacă îl pedepsesc, dacă îi cumpăr buna-dispoziție. Pe de altă parte, empatizând cu starea lui și, după, vorbind despre ce s-a întâmplat, mă asigur că adultul Rareș nu va reacționa din impuls, ci în mod conștient și la fel de constructiv.

7. Cum vreau să fie adultul Rares? Aceasta, cred eu, este întrebarea fundamentală pentru creșterea și educarea copilului meu. Dar n-am să răspund eu. Vă las pe voi să o faceți. 

Sursa foto aici.