Am învățat de la Otilia Mantelers despre timpul special. Am știut de dinainte să am copil cât de important este să te joci cu copilul tău. Doar că părinteala nu este așa, floare la ureche, și te mai și pierzi, mai și uiți să râzi uneori, te mai apucă și nervii. Și începi să faci lucruile pe dos decât ai știut că vrei să le faci.

Otilia, atât de simplă și de caldă, mi-a amintit de reprizele de râs în hohote cu mama. Am uitat cum erau jocurile, care erau motivele, dar am și acum sentimentul acela de bucurie fără margini. Este ca un gust dulce delicios păstrat și acum pe vârful limbii...

Ei, Otilia mi-a redat gustul acela și m-a făcut să văd clar că jocul unu' la unu' cu copilul meu este balsam pentru sufletul lui, nu se compară cu nicio jucărie pe lumea asta. Și asa și este, Rareș n-are nevoie de jucării. I le-am cumpărat luată de val, epuizată, dornică de o pauză, de un timp doar pentru mine. El mă vrea pe mine sau pe tatăl lui. El vrea să inventăm noi o joacă. Să fim noi personajele principale și jucăriile pe post de figuranți.

Aseară, am pus cele patru perne și patru saltele de la canapea în mijlocul sufrageriei și ne-am jucat. Ne-am imaginat că suntem într-o mașină mare de teren și avem nevoie să ajungem în siguranță la destinație. El era șoferul, desigur, iar eu călătorul cel mai pretențios din lumea de călători.

- Domnu' șofer, apăsați, domne, pedala aia de accelerație, că tre' să ajung acasă mai repede!

- Da unde vreți să mergeți, doamnă?

- La Cuca Măcăii, domne!

- Unde?! La Cuca Măcăii?! și râdea atât de sincer, că părea că se va prăbuși..

- Da, domne, ce râdeți așa? Acolo locuiește sora mea. Și, pe urmă, să mă duceți la Cucuieții din Deal, la mătușa Căcălica.

Iar râs zgomotos!

- Pfuu, domnu' șofer, vreau să-mi schimb locul, domne. Nu mai pot să stau în spatele dumneavoastră. Ce-ați mâncat, domne? Mă duc mai la geam, să-l deschid, că mor aici!

- Pardon, doamnă! Mă scuzați! Am făcut și eu un pârț. Și-mi zice încet, ca și cum se rușina de călători: 'Mami, fac caca. Stai puțin, că vin repede. Vreau să ne mai jucăm așa.' Apoi, se adresează tare tuturor călătorilor (adică eu, ștrumful și ursul Baloo): 'Domnilor, facem un popas!'

De astă dată, am murit eu de râs!

Se întoarce de la baie și intră imediat în rol. Se așează în față, pe prima pernă, la volanul imaginar.

- Domnu' șofer, mă mut iar. Domnu' ăsta de lângă mine se tot prostește la mine. Nu știe, domne, să vorbească, se bâlbâie, are ceva. Îmi zice întruna: 'Helo, uaț io nem?'

După ce s-a prăpădit bine de râs, mă lămurește:

- Doamnă, este în engleză: 'Hello, what's your name?' Adică: 'Bună, cum te cheamă?' Dumneavoastră îi spuneți: 'My name is Aura', adică 'Mă cheamă Aura'.

- Da' nu mă cheamă Aura.

- Dar cum?

- Porumbița.

Hohote și, după, răspunsul:  

- Atunci îi ziceți: 'Heloo, my name is Po... Po ... Po-rum-bi-ța'.

- Domnu' șofer, facem iar popas?

- Doamnă, aveți nevoie la toaletă? mă întreabă el tare, că de, fiind nevoia mea, nu se mai rușina de ceilalți călători.

- Da.

- Bine, dar vreau să mă rugați în engleză. Râdea deja.

- Plis, toile? Pi-pi! Râdeau și el și soțul meu...

- Se zice: 'Please, may I go to the toilet?'

Și am continuat așa încă multe minute. Am ținut-o tot într-un râs.

Citește și: Mă duc la o altă mami care nu se supără că vreau să fac pipi!

În joacă învățăm, în joacă aflu ce face la grădiniță, în joacă mai mâncăm și fructe (care mă prefac că nu-mi plac deloc). În joacă.

Mulțumesc, Otilia Mantelers. Eu și copilul meu ne-am jucat dintotdeauna așa, doar că nu atât de des. De acum, am să-i ofer copilului meu timp special în fiecare zi.

Sursa foto aici.