M-am apucat să fac o ciorbă cu siguranța că am tot ce-mi trebuie. Dar am constatat că se terminase sucul de roșii. Fără o alternativă rapidă, am coborât la alimentara din fața blocului. Alimentara este foarte bine aprovizionată, în sensul că are de toate, dar nu ai de unde alege. Dacă vrei roșii la conservă, ceri roșii la conservă, fără a specifica de care. Are un singur fel, pe cel mai ieftin.
Când vânzătoarea mi-a cerut contravaloarea cutiei de roșii, un leu și șaptezeci de bani, doamna din spatele meu a exclamat:
"- Vaaai, dar ce scumpete. Cum să coste atât?! Voiam și eu să cumpăr, dar mă lipsesc. Dă-mi un borcan de muștar! Ăla cât e?!"
M-am întors și am văzut o bătrânică slăbită și cocârjată de trecerea anilor, sprijinindu-se în baston și ținând portofelul cu mâna dreaptă și cu cealaltă cotrobăind după monede. Bastonul era vechi și foarte zgâriat, portofelul jupuit mai păstra doar pe alocuri pielea neagră din care fusese confecționat, hainele dumneaei fuseseră la moda odată, însă culorile nu mai transmiteau de câteva zeci de ani eleganță. Paltonul avea gulerul atât de tocit, încât lucea, iar ghetele erau mai în etate ca mine...
Mi s-a rupt sufletul! Îmi bătea inima tare, chiar aș fi vrut să o îmbrățișez. Am spus încet vânzătoarei că aș vrea să achit eu ce dorește să cumpere doamna...
Și vânzătoarea i-a înmânat bunicuței o pungă în care pusese și conserva de roșii lângă borcanul cu muștar.
Reacția doamnei în vârstă a uimit pe toată lumea...
Continuarea pe Catchy.
