Când vine vorba de tehnologie în viața copilului, părerile sunt împărțite. Știu că mulți părinți condamnă tehnologia. Eu nu. Nu sunt omul extremelor. Ba chiar cred că e necesară, într-un consum echilibrat. Atenție, este o părere avizată de calitatea mea de mamă, nimic în plus. Tehnologia face parte din evolutie și să ținem copiii total departe de ea înseamnă să-i rupem de realitatea pe care, ne place sau nu, o trăim toți și de viitorul lor profesional. Adică, eu nu știu ce meserii vor fi peste 20 de ani, dar pot să-mi imaginez că vor fi computerizate.
În plus, eu și soțul meu suntem consumatori de tehnologie, asta ne e meseria, ca să zic așa. Rareș și-a văzut tatăl lucrând la laptop încă din primele zile de viață. Ar fi o ipocrizie și o minciună să susțin că gadget-urile au lipsit din viața copilului nostru. Nu le-am interzis, dar i-am oferit alternativa conectării prin joc și el a preferat-o întotdeauna. Nu știu, poate că ăsta a fost norocul meu!
Tehnologia nu este rea în sine, ci modul cum o folosim, cât o folosim și unde o situăm în timpul petrecut cu copilul. Ea nu are voie să înlocuiască prezența părintelui, asta e clar. Nu are voie să ia locul învățării din experiențele reale, nici pe departe, și, pe cât se poate, să lipsească în primii 3 ani de viață, când creierul își construiește infrastructura neuronală, bazându-se pe simțuri. Îmi place cum a explicat, în termeni simpli, biofizicianul Virgiliu Gheorghe:
„Cum se dezvoltă creierul? Prin experiență. Între creier și lume există o legătură directă, strânsă. În momentul în care copilul cunoaște, încep să se imprime în creierul său realitățile pe care el le-a cunoscut și rapoartele, modul logic în care se desfășoară realitatea în fața ochilor lui. Și se construiesc rețele neuronale, care apar ca un fel de hartă care reproduce lumea. Cu cât cunoașterea e mai profundă, cu atât creierul se dezvoltă mai bine și dobândeste o capacitate mai mare de a întelege realitatea și de a reacționa la această realitate.
Orice act naște un traseu neuronal în creier. Acum, vă dau o explicație plastică. Imaginați-vă că avem o pădure virgină și vrem să facem un drum. Următorul care trece pe aici n-o să-și facă altă potecă, cel mai probabil va merge pe aceeași potecă, pe care o va bătători. Cu timpul, dacă aceasta este bine gândită, se va trasforma într-un drum de pădure. Pe urmă, se asfaltează, se face un drum mai mare, chiar și o autostradă. Tendința noastră în lumea asta e să mergem pe drumurile mari, ca să mergem mai repede. Așa se întâmplă și cu creierul, el are tendința de a merge pe drumurile deschise și bătătorite bine. Deci, actele pe care le-a repetat creierul devin formatoare pentru modul în care el reacționează la realitate. De aceea, spun neuropsihologii, ceea ce face un copil zilnic și pe o perioadă îndelungată îi dezvoltă și îi definește modul în care el va reacționa în viață. Așa se construiește creierul copilului.”, Virgiliu Gheorghe, extras din conferință.
Am ales și aleg conectarea directă cu copilul meu. Aleg să trăim împreună în lumea reală, să bătătorim drumuri. Dar nu-i interzic tehnologia, pentru că nu o văd nocivă în sine. Nocivă este ABANDONAREA copilului în fața ecranelor, mai ales la vârsta la care creierul este ca o pădure virgină, cum spune Virgiliu Gheorghe. Nociv este prea mult, în fiecare zi și prea puțin explicat. Nocivă este lipsa părintelui din lumea copilului. Și, ca s-o zic și pe-asta, mai nociv decât televizorul/telefonul/tableta este comportamentul necontrolat al părintelui, pe care l-aș numi cea mai impactantă imagine din viața copilului.
Sursa foto aici.
