Nu sunt cuvinte care să exprime ce simte o mamă când își ține pentru prima dată puiul în brațe. Nici eu n-am avut cuvinte, dar gânduri o grămadă... Și veneau de-a valma, pe unele le goneam (aiurea, că se întorceau în altă formă), de altele mi se umplea sufletul, cele mai multe îmi puneau sângele în alergare, pe toate le trăiam ca și cum era ultima oră din viața mea, sau prima...
E copilul meu! E copilul meu, eu sunt mamă! E copilul meu! Și se tot repeta. Ăsta era gândul care se intercala cu celelalte, venea peste, era singurul care le făcea pe cele rele să se simtă din ce în ce mai mici, până se evaporau.
E copilul meu, e parte din mine, e copilul meu! Si, cu cât îmi dădeam seama că nu este un vis, ci trăiesc realitatea pură, mi se părea și mai miraculos. Știu, miraculos nu suportă grad de comparație, dar cum să exprim altfel ce am simțit?! Era o emoție fără margini, o bucurie din aia a ochilor, un sentiment de preaplin. Ce, prima îndrăgosteală, ce, primii fluturi în stomac?! Erau nimic față de ce trăiam eu...
Apoi, tăvălugul!
Cât e de mare...! Unde au încăput ăștia 51 de centrimetri? E o minune, asta este cu adevărat o minune! Ieri era în pântecele meu, azi e la mine în brațe... Îmi țin bebelușul în brațe!
Cât e de mic...! Ce firav și plăpând e. Avea mama dreptate, puțin mai mare decât o lingură de lemn! Și ce căpșor! Ce păr zburlit!
Ce piele fină și ce frumos miroase. Ce dulce e.
E perfect! E exact cum mi l-am imaginat. E parte din mine, dar A. (soțul meu) în miniatură! Cum se poate așa ceva?!
Oare ce-o să zică A. când o să-l țină așa ca mine?! O să se bălăngăne așa, știu eu, cum face el când n-are cuvinte să mulțumească... A. tată! Este tată!
Doamne, îți mulțumesc pentru minunea asta! E atât de frumos!
Ce mamă sunt eu?! Cum a putut să-mi treacă ieri prin minte că nu e chiar atât de frumos, când el e adorabil! Ce a putut să nu-mi placă la minunea asta de bebeluș?!
De ce e așa de încruntat?! Oare l-o durea ceva? Doamne, dacă are ceva? I-o fi foame? Și eu n-am lapte... Ce mă fac dacă începe să plângă? Ce-i fac? Ce naiba scria în cartea aia?
Nu, nu știu nimic! Acum, nu știu nimic. Mamă, am vrut eu să fiu mamă... Mi-a trebuit! O să plângă! O să plângă!
Oare când vine A.? Poate își amintește el ceva. Sau ... mama. Să vină mama, ea sigur știe ce să facă.
Dar nu mama trebuie să știe, eu, eu sunt mama lui. E copilul meu! Copilul meu?! Cu adevărat o minune!
Trebuie să mă liniștesc. El mă simte. Dacă mie mi-e teamă, și lui o să-i fie, asta știu, am citit undeva.
Oare îl iubesc?! Am auzit eu mămici care spuneau că și-au iubit copiii din prima zi. Eu de ce nu simt asta?!
Și Rareș a deschis ochișorii și mi-a tăiat respirația. S-a uitat la mine lung. Din momentul acela gândurile mele se exprimau deja la persoana a II-a și el le asculta. Se crease legătura dintre mine și bebelușul meu. Mă îndrăgostisem, dar tot nu știam că-l iubesc. Nu știam, pentru că era un sentiment cu totul nou. Nu era cum îmi iubeam soțul, mama, sora... Era altceva, cu totul altceva!
Eu sunt mama ta. Bine ai venit la mine. Mă placi? Vezi, am părul creț. Îți plac fetele cu părul creț?
Ești o minune, știi asta? Ești cel mai frumos orice pe care l-am văzut vreodată. Ești perfect.
Sunt atât de fericită. Simți asta?
Semeni leit cu tati. O să te placă. Și tu o să-l placi. Imediat vine, trebuie să apară. O să fie atât de încântat tati și atât de mândru! N-o să-ți spună nimic, dar tu o să simți. Tati o să fie foarte emoționat. O să vrea să fie serios, să nu se trădeze, să pară că e puternic, dar tu să știi că tocmai asta înseamnă că vrea să fiți prieteni.
O să-i cunoști pe toți oamenii dragi nouă, mie și lui tati, și cred o să-ți fie și ție dragi. Mama mea o să plângă și o să fie atât de emoționată, că e posibil să crezi că ar putea chiar să te scape. O s-o iubești, ea știe cel mai bine să se joace. Mama lui tati o să plângă și ea, dar ea se ține tare. Ioana e sora mea mai mică, ea o să se fâstâcească, dar o să fie prima ta iubită și tu vei deveni curând cel mai important mic bărbat din viața ei, sunt sigură. Geani e sora mea mai mare, ea o să te îngrijească cu cea mai mare pricepere, e asistent medical. Tatăl meu o să te iubească la fel cum m-a iubit pe mine, numai că ție o să-ți și arate. Bunica abia te așteaptă acasă, știe atâtea cântecele și poezii și are atâta răbdare de oferit.
O să vezi multă lume în jurul tău. Unii se vor apleca peste tine, alții te vor mângâia, alții se vor scălămbăia la tine. Să nu-ți fie teamă, n-or să te înghită. Ei doar se minunează cum știu ei de minunea care ești tu!
Știi, cred că te iubesc!
